BENZILE ÎNIERBATE și alte lucrări agricole care ajută la PREVENIREA EROZIUNII PRIN APĂ A SOLULUI
agrointeligenta.ro -
Eroziunea prin apă a solului este unul dintre marile probleme cu care fermierii români se confruntă an de an. Degradarea calității terenurilor agricole pe care le lucrează conduce inevitabil la producții mai mici, costuri mai mari și scăderea valorii proprietății. Cercetătorii români de la Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Agricolă Fundulea vin cu soluții pentru agricultori pentru a-i ajuta să protejeze solul, dar și să îi crească productivitate prin reducerea efectelor eroziunii prin apă.
Eroziunea prin apă duce în aceeaşi măsură la pierderea solului de pe terenurile arabile situate pe pantă, ca şi de pe terenurile care sunt alternativ sub folosinţă la arabil şi apoi cultivate cu plante perene dacă sunt situate pe pante. Procesele erozionale se pot produce atunci când apa din precipitaţii este mai mare decât cantitatea de apă pe care o poate absorbi solul.
Evenimentele climatice care provoacă scurgeri nu sunt atât de rare pe cât se crede. Există un risc semnificativ al proceselor erozionale de suprafaţă-ogaşe şi rigole – care se produc pe terenurile susceptibile atunci când cad peste 15 mm precipitaţii/zi sau peste 4mm/oră. Eroziunea moderată se produce pe solurile nisipoase, uşor lutoase atunci când cad ploi puternice, pe terenuri în pantă, cu infiltraţie redusă.
Eroziunea poate fi sub forma unor simple scurgeri (run-off) care conţin particule fine de sol sau poate deveni mult mai serioasă prin formarea ogaşelor şi rigolelor (rills, gullies).
Eroziunea prin apă a solului – un fenomen tot mai frecevtn în România
În tara noastră, procesul erozional s-a intensificat, cu precădere, din păcate în ultimii ani ca urmare, atât a exploatării neraţionale a fondului forestier dar şi a fondului funciar şi a aplicării unui sistem tehnologic total necoresunzător în special pe terenurile aparţinând gospodăriilor mici şi mijlocii.
Eroziunea prin apă s-a intensificat mai ales datorită cultivării prăşitoarelor, urmelor ce rămân pe sol în urma efectuării diferitelor operaţii din amonte în aval şi invers, pregătirii unui pat germinativ fin şi îndepărtării gardurilor vii şi altor bariere de protecţie. Înainte de efectuarea tuturor lucrărilor agricole, cu deosebire a arăturii, ori reânsămânţării pajiştilor care sunt situate pe pante ori în zone de câmpie de revărsare a râurilor, trebuie avut în vedere posibilitatea producerii eroziunii.
Păşunatul, chiar mai puţin intensiv în astfel de zone nu face decât să stimuleze intensificarea proceselor erozionale. Este dăunător păşunatul pe digurile de protecţie de pe lângă râuri de către animale; distrugerea acestora este inevitabilă şi constituie o sursă importantă de creştere a cantităţii de sedimente.
Controlul apei drenate din zonele cultivate se efectuează prin lucrări specifice de drenaj. Trebuie acordată atenţie specială eliminării sedimentelor care se acumulează în canale şi drenuri. Riscul erozional poate fi semnificativ redus printr-un management agricol cât mai bun.
Evitarea lucrărilor sau reducerea numărului lor, lucrarea solului sau intrarea pe soluri umede sunt de o mare importanţă. Pe solurile susceptibile la eroziune, compactarea de suprafaţă reduce abilitatea, capacitatea solului de a absorbi apa, aceasta determinând apariţia băltirii şi intensificarea eroziunii. Aceste procese negative ar trebui corectate înainte de a semăna cultura următoare.
Atenție la pregătirea patului germinativ!
Să se evite pregătirea unui pat germinativ fin care determină apariţia proceselor de degradare fizică la suprafaţă: colmatarea spaţiului poros şi crustificarea. Este necesar în aceste condiţii creşterea conţinutului de materie organică pentru prevenirea proceselor degradării fizice de suprafaţă.
Pentru protecţia solului, mai ales la suprafaţă, acoperirea cu vegetaţie este crucială. Acolo unde riscul erozional este ridicat semănatul culturilor de iarnă şi reînsămânţarea culturilor ierboase este de mare importanţă. Cel puţin 25% din suprafaţa arabilă ar trebui acoperită cu astfel de culturi. În astfel de situaţii, prăşitoarele trebuie evitate.
Spaţiile destinate trecerii maşinilor agricole pentru efectuarea tratamentelor chimice, chiar în cazul culturilor neprăşitoare, vor fi deschise numai după răsărirea plantelor. Dacă acest lucru nu este posibil, datorită managementului de cultivare al culturii respective, atunci în spatele roţilor maşinilor agricole se recomandă un sistem de afânare superficială, care să contribuie la reducerea compactării zonei respective şi astfel a riscului erozional.
Semănatul şi cultivarea plantelor, ca şi toate celelalte operaţii agricole pe terenurile care sunt situate în pantă să se efectueze doar pe curbele de nivel. Pentru agricultura mecanizată este de preferat ca la arabil să se utilezeze doar acele terenuri care au pantă rezonabilă.
Pentru zonele care au terenuri în pantă abruptă sau nivel ridicat de neuniformitate, doar efectuarea lucrărilor pe curbele de nivel nu sunt suficiente. În aceste zone, lucrările agricole efectuate transversal pe curbele de nivel conduc la intensificarea proceselor de scurgere, cu deosebire pe urmele maşinilor agricole. Pe terenurile cu pantă mare acest risc este deosebit de mare.
Culturile prăşitoare, cu deosebire rădăcinoasele şi legumele nu sunt potrivite pentru terenurile situate în pantă şi afectate de eroziune. Atunci când se foloseşte plugul reversibil şi se efectuează arătura perpendicular pe pantă se recomandă ca întoarcerea brazdei să se efectueze spre amonte pentru a reduce eroziunea şi deplasarea (alunecarea) lentă a solului.
Nu se lasă ogorul negru!
După efectuarea lucrărilor de recoltare, pentru protejarea solului la suprafaţă, este necesar ca resturile vegetale tocate să rămână pe teren.
Solul nu va fi niciodată menţinut “ca ogor negru sau curat de resturi vegetale”. De altfel, această măsură este recomandabilă pentru toate solurile care sunt în folosinţă la arabil. Pentru aceasta lucrarea de arătură cu întoarcerea brazdei poate fi înlocuită cu o lucrare superficială de discuit sau o altă lucrare asemănătoare efectuată de exemplu cu cizelul (uneori recunoscute ca lucrări de conservare a solului). Astfel de practici au avantajul că, conduc la creşterea conţinutului de materie organică în stratul superficial al solului.
Un pat germinativ mai grosier este mai puţin vulnerabil la procesele erozionale decât unul fin. După culturile semănate toamna, mai ales pe terenurile vulnerabile la eroziune, şi în condiţii de umiditate ceva mai ridicată, tăvălugirea nu este recomandată.
Se recomandă și culturile protectoare
În anumite condiţii sunt recomandate plante protectoare semănate în cultură ascunsă sau plante cum sunt: secara, muştarul, lupinul semănate toamna timpuriu, care apoi sunt încorporate în sol primăvara înainte de semănat printr-o arătură superficială, oferă un foarte bun control pentru eroziunea eoliană şi prin apă pe solurile susceptibile la astfel de procese. De asemenea, o astfel de metodă poate reduce spălarea nitraţilor.
În perioada de iarnă este de preferat ca solul să fie acoperit cu vegetaţie (să rămână nelucrat), deci ca mirişte, porumbişte, sau acoperit cu mulci vegetal. Porumbiştea nu oferă suficientă protecţie împotriva eroziunii şi din acest motiv, nu numai porumbul, dar şi alte prăşitoare sunt evitate.
Terenul pregătit pentru plantarea cartofilor (bilonat), dar în general patul germinativ pregătit pentru cultura legumelor prezintă un risc ridicat faţă de procesele erozionale. Abilitatea solului de a rezista proceselor de degradare fizică, mai ales erozionale poate fi îmbunătăţită, în condiţiile cultivării legumelor, numai realizând biloanele perpendicular pe direcţia pantei, şi săpând mici gropiţe între biloane de-a lungul brazdelor pentru a îmbunătăţi absorbţia apei şi reducerea scurgerilor şi deci de a preveni procesele erozionale. Aceste metode sunt eficiente mai ales pentru culturile irigate.
Dacă irigarea este necesară, atunci aplicarea apei trebuie astfel realizată încât procesele de scurgere şi erozionale să fie evitate. Este necesar ca apa de irigaţie să se aplice în acord cu cerinţele culturilor, să nu se aplice în exces, să nu se aplice norme de udare mari, iar dacă este aplicată prin aspersiune mărimea picăturii este de preferat să fie cât mai redusă.
Picăturile mari conduc rapid la dezvoltarea proceselor de degradare la suprafaţa solului cauzând mai ales: înnămolirea, colmatarea spaţiului macroporos, crustificarea datorită destructurării agregatelor structurale. Dacă procesele de scurgere încep să apară se va renunţa la irigaţie sau se va trece la irigare localizată.
Măsuri de urgență pentru a stopa fenomenul de eroziune
Dacă eroziunea prin apă este o problemă serioasă atunci este necesar să se aplice ca primă urgenţă următoarele măsuri:
• crearea de benzi înierbate permanente ca mijloace tampon, ca spaţii strategice pe terenurile situate în pantă pentru reducerea proceselor de scurgere şi colmatarea văilor adiacente, sau a apelor de suprafaţă;
• modificarea structurii culturilor în rotaţie, introducerea ierburilor perene, păstrarea acoperită cu resturi vegetale a suprafeţei solului;
• îmbunătăţirea hidrostabilităţii agregatelor structurale ale solului la suprafaţă prin aplicare de materiale organice (îngrăşăminte de la complexele de animale, nămoluri compostate, resturi vegetale, etc.) sau prin utilizare de stabilizatori sau condiţionatori chimici (PAM, VAMA, POLINILI) acolo unde este posibil;
• construirea unor mici diguri, gărduleţe de-a lungul curbelor de nivel pentru reducerea scurgerilor
Benzile tampon sunt permanent înierbate cu ierburi cultivate sau cu vegetaţie naturală. Acestea au un rol deosebit de important în prevenirea proceselor de scurgere şi astfel în pătrunderea şi depunerea sedimentelor în apele de suprafaţă. Totuşi, acestea nu reprezintă o soluţie de lungă durată pentru reducerea poluării apelor cu sedimente ori pentru reducerea levigării nutrienţilor şi altor agrochimicale. Acolo unde există un proces erozional sever, sau scurgeri excesive, acestea pot fi diminuate pe alocuri prin realizarea unor canale preferenţiale de scurgere.
Benzile înierbate sunt cele mai potrivite şi eficiente pentru prevenirea scurgerilor excesive de apă pe terenurile situate în pantă dacă interceptează aceste canale de scurgere şi în acest mod se reduce şi viteza de înaintare. Totuşi, această metodă nu este fezabilă, nu poate fi considerată o soluţie general valabilă, de exemplu, unde terenul este în sistem de folosinţă în rotaţie, adică anumite perioade nu este cultivat. Cele mai bune rezultate sunt obţinute dacă se plantează benzi tampon cu arbuşti (gard viu).
Benzile înierbate sunt deosebit de eficiente în mişcarea (spălarea) nitraţilor şi atunci când pânza de apă freatică este situată la mică adâncime. Acesta nu este însă un caz frecvent, dar condiţiile de anaerobioză din terenurile saturate (cu exces de apă) pot fi îmbunătăţite prin benzile înierbate care pot contribui la reducerea concentraţiei de nitraţi prin procesele de denitrificare. Acolo unde aceste benzi tampon sunt eficiente, lăţimea lor optimă depinde de tipul de sol, climat, topografie şi aceasta ar putea fi cuprinsă între 2 şi 50 m.
Mărimea (lăţimea) acestor benzi tampon este variabilă de la un loc la altul fiind dependentă de condiţiile locale. În cele mai multe cazuri această lăţime ar fi de 20 m minimum. În Uniunea
Europeană s-a pledat pentru reducerea acestei lăţimi, astfel că 2 până la 6 m poate fi considerată o lăţime acceptabilă.
În anumite condiţii specifice, ierburile perene pot fi introduse în rotaţiile culturilor arabile sau, mai mult decât atât, se pot introduce benzi care sunt permanent înierbate sau împădurite.
În multe cazuri trebuie elaborate metodologii specifice la nivel naţional, pentru zonele care au nivel ridicat de susceptibilitate în raport cu diferitele procese de degradare -compactare de adâncime, eroziune, poluare cu nitraţi sau alte substanţe toxice- zone, care să fie sub permanentă supraveghere, acestea devenind pe cât posibil zone cu un nou tip de habitat, încurajându-se trecerea de la arabil la alte folosinţe.
Organizarea teritoriului ar trebui să permită ca zonele cu terenurile cele mai vulnerabile să fie protejate prin introducerea culturilor ierboase perene.
Dacă un proprietar are un teren arabil impozabil, dar care este afectat de către eroziune sau un alt proces grav de degradare, atunci exista posibilitatea de a treace la altă categorie. De aceea, este necesar să fie consultaţi specialişti în domeniul respectiv.
Atunci când se trece la împădurirea sau defrişarea unei zone este obligatoriu să se ia măsuri pentru evitarea procesele erozionale.
Pentru a preîntâmpina procesele de compactare determinate de către maşinile de semănat (plantat) în special pe pante, pe solurile subţiri, pe solurile turboase, de fapt toate solurile care manifestă sensibilitate faţă de acest proces de degradare, se vor păstra resturi vegetale sau alte materiale organice la suprafaţa solului, acolo unde este posibil. Atenţia va fi mărită acolo unde sunt instalate canale de irigaţie, căi de acces, drumuri.
Pentru prevenirea proceselor degradării terenului, a compactării şi mai ales a scurgerilor, este necesară menţinerea cât mai uniformă a covorului vegetal; atunci când acesta începe să se degradeze animalele trebuie mutate într-o altă parcelă.
Căile de acces ale vehiculelor trebuie astfel organizate încât urmele lor să nu determine scurgeri.
