• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Un sfert din producţia de cartofi de anul trecut, din Harghita, este încă nevândută

    agrointeligenta.ro -

    Aproximativ un sfert din producţia de cartofi de anul trecut din Harghita este încă nevândută, unii dintre producători fiind decişi să reducă suprafaţa cultivată din cauza problemelor pe care le-au întâmpinat în comercializarea recoltei.

    Directorul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Harghita, Torok Jeno, apreciază că aproximativ 25-30% din recolta anului trecut nu a fost încă vândută, chiar dacă în ultima vreme au început să mai vină în judeţ cumpărători.

    Torok Jeno a explicat că producătorii mari, care au relaţii şi care se află în localităţi cu acces la drumurile naţionale, au vândut deja cartofii din stoc, atât cei de consum cât şi cei de sămânţă, dar probleme întâmpină cei din localităţi mai izolate.

    „Au început, în ultima vreme, să apară cumpărători, atât pentru cartofii de consum cât şi pentru cei de sămânţă. Probabil s-au mai redus stocurile şi în Germania şi Polonia, de unde se fac importuri. Până acum a fost o mişcare foarte slabă, o perioadă lungă de timp nu s-a vândut mai nimic”, a spus Torok Jeno.

    Kartoffel Amflora, MitarbeiterhŠnde; Li444

    Preţul cu care se vând cartofii, în prezent, este mai mare decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Pentru cartofii de consum este cuprins între 90 bani şi un leu, pe kilogram, iar pentru cei de sămânţă între 60-70 de bani.

    „Preţul este dublu faţă de anul trecut şi compensează un pic lipsa de producţie din 2012”, a precizat directorul DADR Harghita.

    El a subliniat, însă, că producătorii sunt „necăjiţi” din cauză că au traversat doi ani dificili, în care fie a fost supraproducţie, iar preţul a fost foarte redus, fie a fost producţie mică şi nu au reuşit să vândă întreaga cantitate recoltată.

    Drept urmare, spune Torok Jeno, există producători mici care vor renunţa să mai cultive cartofi pentru comercializare, dar şi unii care doresc să-şi reducă suprafaţa cultivată cu 30-40 sau chiar 50%.

    Cartoful este cultura de bază în Harghita, anul trecut fiind cultivat pe aproximativ 10.500 hectare. În 2012, producătorii din judeţ au obţinut cea mai mică recoltă din ultimii 20 de ani, pe fondul secetei prelungite care a afectat şi această zonă.

    Sursa: Antena Satelor


    Te-ar mai putea interesa

    Mușcate: plantare, îngrijire, înmulțire Agnes Jansen, olandeza care produce legume bio la Sărata: Mă pensionez și caut pe cineva să continue ferma Bursa ploilor – cât a plouat până astăzi în fiecare județ

    Ultimele știri

    Fermierii cu subvențiile în conturi înainte de Paște. Lista anunțată de APIA Program APIA de 1 Mai și Paște 2024. Zilele în care se mai fac plăți pentru subvenții Czajkowski, de la A050, cea mai performantă semănătoare pentru strip-till