• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ce sprijin cuplat plătește APIA pentru cultura cartofului de sămânță

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Anul trecut, cultura cartofului le-a adus fermierilor o subvenție neașteptat de mare, un record pentru plățile directe pe hectar. Astfel, ”vârful” a fost plătit cultivatorilor de sămânță de cartof, la care sprijinul cuplat a ajuns la 23.745,5830 euro/ha. Pentru Campania 2016, sumele ar putea să revină la normal iar cuantumul estimat pentru acest sprijin este de până la 1.200 euro/ha după cum a explicat în exclusivitate pentru Agrointeligența – www.agrointel.ro, Gheorghe Boțoman, președintele Federaţiei Naţionale – Cartoful din România (FNC România).

    În 2015 a fost un mare paradox pentru că s-au primit niște sume consistente, atât pentru cartoful de sămânță dar și cel pentru industrializare. Cum s-a ajuns la aceste sume? Este foarte ușor de explicat. Noi ne-am propus ca în 2015 să avem o suprafață cultivată cu cartof pentru sămânță undeva de 960 de hectare la nivel național. Acest plafon a fost agreat cu Ministerul Agriculturii, bineînțeles cu respectarea normelor europene care prevedeau să se țină cont de istoricul culturii cartofului de sămânță, producția la hectar din ultimii ani, etc. Și s-au alocat teoretic aproape 900 de euro pe hectar. În final, au fost eligibile doar 34 de hectare, respectând toate criteriile impuse de APIA, iar suma alocată pentru hectarele inițiale s-a împărțit la cele 34 de hectare”, a explicat Gheorghe Boțoman în exclusivitate pentru Agrointeligența – www.agrointel.ro. 

    Specialistul ne-a mai declarat că în anul 2016 se estimează că vor fi eligibile aproape 700 de hectare dintr-un plan de 960 de hectare, dar suprafața finală se va cunoaște în primăvară după finalizarea evaluărilor la bolile și daunătorii de carantină, gen Putregaiul inelar al cartofului (Clavibacter) sau Nematodul tuberculilor (Ditylenchus).  ”Asta înseamnă că pentru 2016 sprijinul cuplat vegetal pentru cartoful de sămânță va fi în jur de 1.100-1.200 de euro pe hectar. Pentru că se împarte suma totală alocată sectorului la numărul de hectare certificate și pentru care s-a depus cerere unică, desigur. Deci nu va fi mai mult. Noi deja avem documente că un număr de 695 de hectare au fost certificate din punct de vedere virotic, urmând să fie evaluate si criteriile menționate mai sus. În plus, fermierii au fost foarte atenți ca solele cultivate cu cartofi pentru sămânță să fie în final eligibile, respectând cu strictețe tehnologia”, a mai explicat Gheorghe Boțoman.

    În Campania 2015, cartoful de sămânță și tomatele cultivate în câmp au fost culturile agricole pentru care fermierii au încasat de la APIA cele mai mari subvenții pentru sprijinul cuplat. Urmează cartofii timpurii, semitimpurii și de vară, la care sprijinul cuplat pentru anul de cerere 2015 a fost de peste 11.000 de euro la hectar.

    Revenind la Campania 2016, în afară de sprijinul cuplat, fermierii care au investit în cultura cartofului de sămânță sau a celui timpuriu pot beneficia și de alte scheme de plăți pe suprafață, precum:

    Schema de plată unică pe suprafaţă: 96,8861 euro/ha adică 431,501 lei/ha;

    Plată Redistributivă: Primul interval 1-5 hectare: 5,00 euro/ha adică 22,268 lei/ha și al doilea interval peste 5 ha și până la 30 ha inclusiv: 48,8554 euro/ha adică 217,5876 lei/ha;

    Plata pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu (Înverzire): 57,3714 euro/ha adică 255,515 lei/ha;

    Plata pentru tinerii fermieri: 22,8718 euro/ha adică 101,864 lei/ha;

    Ajutorul Național Tranzitoriu (ANT): 17,72035 euro/ha adică 78,92 lei/ha.

    Te-ar mai putea interesa

    Recoltarea porumbului a început în județul Ilfov. Fermierul Daniel Radu estimează producții de peste 6 tone/ha Oierii – blocați cu turmele pe munte din cauza restricțiilor. Fără ”culoar”, nu pot coborî animalele Când începe semănatul de toamnă? Temperatura solului la înființarea culturilor de grâu, orz și rapiță Acte obligatorii pentru fermierii afectați de secetă. Ce documente trebuie depuse la Primărie Ajutorul de 15 euro pe familia de albine se transformă în ajutor de minimis. Legea, în Parlament

    Ultimele știri

    Bursa cerealelor, azi. Floarea-soarelui DAP Constanța pierde cu 18 euro/t, porumbul a ajuns la 228 euro/t Franța primește o nouă lovitură. După porumbul decimat de secetă, grâul pierde la export, iar rapița se restrânge UE a pierdut o cincime din recolta de porumb. Cum arată piața agricolă la mijlocul lunii septembrie ANSVSA celebrează 60 de ani de excelență în medicina veterinară alături de IDSA, comunitatea științifică națională și internațională Siegfried Mureșan – premierul desemnat să formeze un nou guvern: ”Accept propunerea făcută de Președintele României”