Există o ţară în care agricultura a prosperat după eliminarea subvenţiilor: Noua Zeelandă
agrointeligenta.ro
În majoritatea statelor lumii, agricultura fără subvenţii este de neînchipuit. Dar ce s-ar întâmpla dacă într-o zi s-ar termina banii publici? Deocamdată, există un singur astfel de caz.
Noua Zeelandă a renunţat la subvenţionarea agriculturii în anii 1980, pentru că intrase în criză bugetară şi nu mai avea de unde să taie cheltuieli. Au fost eliminate subvenţiile pentru 30 de culturi, producţii şi stimulente de export
La început toată lumea a aşteptat un dezastru – agricultura, puternic subvenţionată până în acel moment, era unul dintre motoarele economiei. Fermierii care au protestat zgomotos au vorbit la acea vreme despre distrugerea „modului de viaţă rural”, despre „uciderea fermelor de familie”, şi despre multe alte rele.
Şi totuşi, fermierii au supravieţuit neaşteptat de bine. Deşi a fost greu în primii ani, doar unu dintr-o sută a renunţat la afacere. Apoi, au reuşit să recupereze tot ce pierduseră şi chiar mai mult.
Cu un deceniu înainte de „tăierea” subvenţiilor – în anii 1970 aproape 40% din venitul brut mediu al fermelor de ovine şi bovine din Noua Zeelandă era asigurat de ajutorul guvernamental.
Eliminarea subvenţiilor i-a împins pe fermieri să găsească soluţii de reducere a costurilor, să îşi diversifice producţia şi utilizarea terenurilor, să dezvolte surse non-agricole de venit (agro-turism, microproducţie) şi chiar să dezvolte noi produse agro-alimentare.
Chiar şi fără subvenţii contribuţia agriculturii la produsul intern brut (PIB) a rămas aceeaşi – 5% – cu activităţile nou dezvoltate „dincolo de poarta fermei” (procesarea laptelui, a cărnii şi lânei) mergând chiar la 15% – şi aceasta în condiţiile în care în alte ţări, contribuţia totală agriculturii era în scădere.
Fermierii au renunţat să mai producă pentru a primi mai multe subvenţii şi au început să producă pentru pentru a vinde mai mult. Aceasta a însemnat întoarcerea cu faţa spre piaţă – fermierii neozeelandezi devenind mai atenţi la tot ce ţine de consumator de la la veniturile sale la preferinţele sale în materie de gust şi aşteptările în materie de calitate.
Reducerea subvenţiilor a avut un efect şi asupra stilului de exploatare al terenurilor – fermierii devenind mai atenţi la protecţia mediului prin reducerea utilizării de îngrăşăminte chimice, la exploatarea excesivă a unor culturi până la sărăcirea solului şi chiar la modificarea peisajului natural (devenit o resursă pentru agro-turism, activitate din care le venea o importantă parte din venituri).
La final neozeelandezii s-au ales cu o economie performantă la nivel global capabilă să exporte 90% din producţia realizată, importând doar ceea ce efectiv nu poate creşte pe insulele verzi de la Antipozi.
Acest exemplu este la nivel mondial o excepţie în lumea de azi – subvenţionarea agriculturii fiind regula, iar nesubvenţionarea excepţia.
Uniunea Europeană, prin Politica Agricolă Comună, SUA prin diferite măsuri indirecte (cum ar fi cota obligatorie de utilizare a bio-combustibilului), China şi alte state emergente prin companiile agricole mamut şi primele de export, subvenţionează producţia agricolă. Însă odată cu stimulul vin şi probleme.
În agricultura subvenţionată fermierul pierde legătura cu realitatea pieţei, numai contează nimic din ce se întâmplă în restul economiei – dacă salariile cresc sau scad, dacă este criză sau nu, dacă gusturile consumatorilor s-au schimbat, dacă aşteptările lor în materie de siguranţă alimentară sînt altele. El îşi gândeşte dezvoltarea afacerii nu în funcţie de cum să devină mai competitiv ci de cum să atragă mai multe subvenţii. Nu de pe piaţă vin veniturile lui principale ci de la bugetul public.
Potrivit datelor OECD cele mai subvenţionate agriculturi sînt Coreea de Sud (72%), Elveţia (71%), Norvegia (69%), Japonia (62%), Islanda (61%), UE (35%). Cele mai puţin subvenţionate sînt Noua Zeelandă (1%), Africa de Sud (2,20), Brazilia (4,45%), Ucraina (5,4%).
Surse: Huffington Post, OECD
