OFERTĂ SPECIALĂ de la AGROCONCEPT: Tractoare și combine NEW HOLLAND cu AVANS 0%!
Gabriela Gimbășanu -Compania AgroConcept-New Holland Agriculture îi așteaptă, la Agraria, pe fermierii din Ardeal cu tractoare pentru toate categoriile de producători și pentru o gamă largă de întrebuințări, dar și cu combine, implementuri din gama Kverneland, mașini de erbicidat și de împrăștiat îngrășăminte.
”Anul acesta am adus la târgul de la Jucu, județul Cluj, o gamă variată de tractoare, o combină și câteva mașini de prelucrat terenul și protecția plantelor. Suntem prezenți cu utilaje care se adresează fermierilor din această zonă agricolă. Avem cel mai mic tractor cu putere de 55CP, destinat lucrărilor în legumicultură și pe suprafețe mici. Este vorba de tractorul T3. După aceea ca și noutate avem tractorul T4, cu puteri până la 99 CP nominală. Vom avea expus modelul T4.95 care este destinat fermierii care au suprafețe mai mici sau celor care au ferme de animale și au nevoie să facă lucrări în grajduri unde spațiul de manevră este mic. Îi așteptăm pe toți cei interesați alături de noi la acest sfârșit de săptâmână”, a declarat, pentru Agrointeligența – www.agrointel.ro Florin Marin, director tehnic în cadrul companiei AgroConcept- New Holland Agriculture.
Tractorul New Holland TD5 – cel mai căutat model de pe piață
Managementul AgroConcept- New Holland Agriculture a luat decizia de a expune la Agraria 2017 tractorul New Holland TD5, unul dintre cele mai căutate modele de tractoare pe care le comercializează.
”Are o putere nominală de 107 CP. Acest tractor corespunde normelor de poluare Tier 4A. Apoi avem tractoarele T6.175 , cu o putere nominală de 140 CP și o putere maximă de 175 CP, cu o transmisie Powershuttle, cu 16 viteze înainte și 16 viteze înapoi. Acest tractor este echipat cu un motor NEF, care corespunde normelor de poluare Tier 4A, prin intermediul tehnologiei de reducere selectiv-catalitică a noxelor prin intermediul AdBlue. Vom avea expus și un tractor T6.165”, ne-a spus directorul tehnic al companiei.
Tractorul New Holland T7.315 – una dintre vedetele standului
Compania AgroConcept- New Holland Agriculture vine și în sprijinul fermierilor mai mari care sunt în căutarea unui tractor cu mulți cai putere. În acest sens va fi expus tractorul New Holland T7.315, un tractor care dezvoltă o putere maximă de 315 CP.
”În ceea ce privește gama de tractoare T7 suntem prezenți cu tractorul T7.790 clasic, care are puterea nominală de 190 CP. Cel mai mare tractor pe care îl expunem anul acest în stand la Agraria este tractorul T7.315, Auto Command, Heavy Duty. Este un tractor nou care anul trecut a câștigat premiul de ”Mașina Anului”. Acesta este un tractor cu o transmisie cu variație continuă, care poate să atingă o viteză minimă de numai 300 m/h și viteză maximă de 30 km/h. Este un tractor foarte versatil, se adresează fermierilor cu suprafețe medii, poate fi utilizat la marea majoritate a lucrărilor, de la lucrări grele de prelucrare a terenului, de arat, până la lucrări de transport, lucrări de cosit”, a explicat Florin Marin.
Semănătoarea Optima HD și mașina de erbicidat Ikarus, prezente la târg
În ceea ce privește categoria de implementuri și mașini agricole AgroConcept este prezent la Agraria cu produsele din gama Kverneland, un producător pentru care sunt unici distribuitori în România.
”Avem la târg semănătoarea Optima HD, pe șase rânduri, o semănătoare de precizie pentru porumb, floarea soarelui, fasole, sfeclă. Este o semănătoare care poate avea începând cu șase rânduri până la 18 rânduri. De asemenea, vom avea expus mașina de erbicidat Ikarus, o mașină care are un rezervor de soluție de 3.800 litri și lățimea rampei de 24 metri. Rampa este împărțită în șapte secțiuni și este echipată cu sistem de comandă prin intermediul GPS-ului astfel încât fermierii noștri să poată realiza operațiile într-un timp foarte scurt și cu o precizie foarte ridicată și costurile să fie cât mai mici posibil”, ne-a mai anunțat specialistul AgroConcept.
Exacta TL GEOspread – mașina de împrăștiat îngrășăminte de la Kverneland
Tot în cadrul standului, fermierii vor putea vedea și mașina de împrăștiat îngrășăminte Exacta TL GEOspread de la Kverneland.
”Avem modelul expus TL 1.875, adică capacitatea buncărului de îngrășăminte chimice este de 1.875 litri însă această mașină poate fi echipată și cu un sistem de extensii care cresc volumul până la 2.550 litri. Această mașină este echipată cu sistem GPS în așa fel încât materialul pe care ne dorim să-l împrăștiem să-l putem distribui uniform, fără a avea suprapuneri și timpul de lucru să fie cât mai scurt. Vom avea expus și un plug reversibil cu trei trupițe, foarte potrivit pentru tractorul T5.105. Acest model de plug poate să aibă până la șase trupițe. Avem și un combinator TLG tot de la Kverneland, un combinator de cinci metri lățime de lucru, destinat pregătirii patului germinativ”, ne-a mai spus specialistul.
15% reducere pentru compresoarele industriale Kaeser
Pentru acei fermieri care doresc să cumpere un compresor industrial pe perioada târgului Agraria, dar și până la sfârșitul lunii, dacă aleg un compresor Kaeser beneficiază de o reducere de 15% din prețul afișat.
”Suntem prezenți și cu produse la firma Kaeser, una dintre cele mai mari firme producătoare de compresoare industriale din lume. Acolo suntem prezenți cu modelul M31. Pentru modelele acestea de compresoare avem o promoție, până la sfârșitul acestei luni avem o reducere de 15%”, a spus reprezentantul companiei.
Ofertă specială de finanțare pentru următoarele trei zile
Pentru anul acesta compania AgroConcept vine în întâmpinarea producătorilor agricoli cu o ofertă de finanțare valabilă pentru contractele semnate în perioada 6-9 aprilie. Este vorba de o ofertă specială de finanțare cu 0% avans și 0,77% dobândă, cu șase ani perioadă de finanțare pentru tractoare și pentru combine.
”Toate utilajele expuse sunt de vânzare. În perioada 6-9 aprilie avem o ofertă specială de finanțare cu 0% avans și 0,77% dobândă, cu șase ani perioadă de finanțare și pentru tractoare și pentru combine. La fiecare pachet desigur că se discută și niște discount-uri însemnate. Fermierilor le doresc să aibă vreme bună, să poată să-și lucreze cât mai bine culturile și să să vină cu deschidere la noi, să aibă încredere că le oferim cele mai bune soluții, astfel ca la sfârșitul anului să reușească să strângă recolte cât mai bogate”, a declarat, pentru Agrointeligența – www.agrontel.ro Florin Marin, director tehnic în cadrul companiei AgroConcept – New Holland Agriculture.