ANUNȚ de la Guvern! GOSPODĂRIA – DEFINIȚIE ȘI IMPOZIT SEPARAT ÎN CODUL FISCAL!
Roxana Dobre -Anunț de la Guvern – gospodăria, definită în legislație și apoi impozitată ca nouă entitate prin Codul Fiscal.
Nou sistem de impozitare, anunțat de ministrul Finațelor, Viorel Ștefan. Guvernul vrea să modifice Codul Fiscal și introduce în premieră sintagma de ”gospodărie fiscală” pentru impozitarea persoanelor care pot constitui un patrimoniu comun și se pot înregistra ca atare la Fisc. Ministrul a precizat că un astfel grup de persoane nu trebuie neapărat să se afle în vreun grad de rudenie!
”În acelaşi context a apărut necesitatea introducerii noţiunii de gospodărie, recunoscută fiscal. Ce înseamnă? Înseamnă că dacă un grup de persoane, câteva persoane, indiferent că-i leagă o relaţie de rudenie sau nu, gospodăresc împreună, deci îşi constituie un patrimoniu comun, atunci se înregistrează ca atare la Fisc; Fiscul are evidenţa gospodăriilor şi, atunci când se face calculul de impozit pe venitul global, se are în vedere ca subiect de impunere gospodăria înregistrată fiscal. Pentru că, altminteri, se poate într-o familie sau într-o astfel de gospodărie să existe cineva cu venit foarte mare, cineva fără venituri sau venituri foarte mici şi atunci echitabil este ca judecata să se facă pe media veniturilor realizate de membrii unei astfel de gospodării”, a explicat ministrul finanțelor astăzi la finalul ședinței de Guvern.
Ministrul a venit cu precizări în plus la solicitarea jurnaliștilor prezenți la conferința care s-a ținut la fianalul ședinței de Guvern.
”Deci, prin gospodărie, în spiritul acestei legi a Codului fiscal, să zicem o gospodărie din punct de vedere fiscal, înţelegem un grup de persoane înrudite sau nu, care acceptă sub semnătură să declare la Fisc că şi-au constituit împreună un patrimoniu comun şi îşi desemnează un lider al lor, un reprezentat în relaţia cu Fiscul. Face o astfel de declaraţie, o asociere, dar nu este în scop comercial, este în scopul de a gospodări împreună, înseamnă de a-ţi asigura, de a-ţi gestiona nevoile familiale împreună, pentru că putem vorbi de o familie, dacă sunt înrudiţi, sau putem să vorbim să nu fie condiţia de a fi rude, că în aceeaşi curte mai este cineva, da. Şi atunci dacă ei acceptă, declară că sunt de acord să-şi constituie această gospodărie, dau semnătură, atunci toate veniturile persoanelor din gospodărie se judecă împreună. Sistemul de deductibilităţi se utilizează cu raportare la veniturile realizate de toate persoanele membre ale unei astfel de gospodării. Nu are legătură nici cu relaţia de rudenie, nu are legătură nici cu, nu ştiu, probabil în mod natural unul din criteriile care vor determina astfel de constituiri de gospodării este cel al localizării. Că dacă eşti în aceeaşi curte este posibil, dar dacă sunt, unul într-o parte, unul în alta este mai greu să zici că-ţi constitui un patrimoniu comun. Şi atunci dispar multe dintre încurcăturile care sunt astăzi pe, ştiu eu, proprietăţi în indiviziune, pe…În practică sunt multe avantaje din această abordare”, a subliniat ministrul.
În același context, ministrul a anunțat că la nivelul Ministerului de Finanţe, de două luni de zile, funcţionează colective de lucru mixte, salariaţi din Ministerul de Finanţe împreună cu reprezentanţi ai structurilor asociative patronale, corpuri profesionale, consultanţi fiscali, auditori, experţi contabili, pentru promovarea un proiect de modificare a Codului fiscal.
”În cadrul acestor colective de lucru s-a luat în dezbatere şi ideea de reorganizare a modului de gestiune a impozitului pe venit în sensul reintroducerii globalizării veniturilor şi impozitării veniturilor globale. Acest lucru nu înseamnă sub nicio formă o nouă taxă, sau o nouă formă de impozitare, ci vorbim despre aceeaşi cotă unică astăzi, care este 16% astăzi, şi intenţia este ca începând cu 1 ianuarie 2018 să fie 10%, şi care să se aplice la veniturile globalizate, să se aplice la toate veniturile, indiferent de sursa lor de provenienţă, pentru că numai în acest sistem putem să introducem mecanismul de deduceri fiscale despre care vorbim noi şi ne-am angajat în programul de guvernare. Deci, pentru ca să se poată deduce din baza de impozitare sumele pe care cei care realizează venituri le consumă pentru fondul schemei de pensii private, pentru scheme de asigurare de sănătate, pentru abonamente de sănătate, pentru studiile şcolare ale copiilor, pe toată lista de deductibilităţi care este deja publică. Pentru a putea fi operabilă o astfel de schemă este necesară globalizarea veniturilor. Mai exact, dacă un salariat realizează venitul principal dintr-o relaţie de angajare, relaţie de muncă, bineînţeles că în fiecare lună va fi impozitat cu cota de 10% pe venitul principal realizat din salarii. Dar la sfârşitul anului, până în mai anul următor, va trebui să dea o declaraţie fiscală în legătură cu toate veniturile realizate”, a mai spus ministrul.
Viorel Ştefan a mai spus că grupul de lucru din Ministerul Finanţelor lucrează încă la proiect, un prim draft fiind înmânat astăzi Coaliţiei pentru Dezvoltarea României. El a subliniat că speră ca proiectul să fie gata în scurt timp pentru a fi pus în discuţie publică.