CELE PESTE 30 DE BURUIENI pe care ERBICIDUL CLICK COMBI le combate LA PORUMB!
Gabriela Gimbășanu -O verigă importantă a tehnologiei la cultură la porumb este protecția acesteia împotriva acțiunii exercitate de prezența buruienilor. În acest sens o strategie completă de erbicidare, atât în preemergență, cât și în postemergență reprezintă soluția de protecție împotriva tuturor tipurilor și speciilor de buruieni. Click® Combi este unul din cele mai performante și mai complete erbicide pre-emergente, din punct de vedere al spectrului de activitate și al duratei de protecție a culturii porumbului.
Produsul companiei AECTRA Agrochemicals combate simultan buruienile graminee anuale, dar și cele mai importante buruieni cu frunză lată anuale. Click® Combi este un instrument de lucru extrem de eficient, pus la dispoziția fermierilor care doresc să-și protejeze culturile de porumb încă de la răsărirea acestora.
Conține două substanțe active: dimetenamid-P şi terbutilazină
Click® Combi este un erbicid preemergent omologat pentru cultura de porumb care are în compoziție două substanțe active, dimetenamid-P şi terbutilazină. Asocierea acestor două componente a condus la realizarea unui erbicid cu un spectru foarte larg de activitate, foarte selectiv şi o activitate reziduală excelentă.
”Dimetenamid-P este absorbit în argila şi materia organică din sol. Asupra buruienilor acţionează la nivelul coleoptilului în faza de germinaţie sau imediat după răsărire. Alături de întreaga gamă de buruieni graminee anuale pe care le controlează, el este eficace şi la unele specii de buruieni cu frunza lată ca Amaranthus retroflexus, Solanum nigrum, Portulaca oleracea, Capsella bursa-pastoris sau Chenopodium album. De asemenea, terbutilazina, după aplicare, se localizează în stratul superficial al solului şi este absorbită în principal de către rădăcini. Poate fi utilizat pre sau postemergent timpuriu pentru combaterea unui număr foarte mare de buruieni cu frunza lată. Remanenţa sa în sol face posibilă combaterea buruienilor care răsar ulterior aplicării”, a declarat pentru Agrointeligența- www.agrointel.ro Dan Farcaș, Executive Manager în cadrul companiei AECTRA Agrochemicals.
Combate buruienile graminee anuale și perene și pe cele cu frunză lată
Având în compoziție două substanțe active, spectrul de combatere al erbicidului Click combi este extrem de larg. Controlează buruienile graminee anuale și perene, dar și o parte importantă a buruienilor cu frunză lată. În spectrul de buruieni combătute intră următoarele specii:
– graminee anuale: Digitaria sanguinalis, Echinochloa crus-galli, Setaria spp., Apera spica venti, Avena fatua, Poa anua, Alopecurus myosuroides, Lolium sp.;
– graminee perene: Sorghum halepense (din sămânţă), Elymus repens (din sămânţă);
– buruieni cu frunză lată: Gallium aparine, Matricaria spp, Polygonum convulvulus, Solanum nigrum, Atriples spp., Brassica napus, Amaranthus retroflexus, Anthemis arvensis, Capsella bursa-pastoris, Chenopodium album, Fallopia convolvulus, Galeopsis tetrahit, Galinsoga parviflora, Lamium spp., Myosotis arvensis, Senecio spp., Raphanus raphanistrum, Sinapis arvensis, Stellaria media, Thlaspi arvense, Veronica spp., Vicia spp., Viola arvensis.
Asigură o protecție îndelungată a culturii
Modul de acțiune al erbicidului preemergent Click® Combi este unul extrem de simplu – odată aplicat la baza solului acesta formează o ”peliculă” care devine toxică pentru buruieni, chiar de la răsărire. De asemenea, erbicidul preemergent are o remanență bună în sol, protejând cultura de porumb chiar și la două luni de la aplicare.
”Produsul are remanență bună în sol, ceea ce înseamnă că poate combate și buruienile care răsar după aplicare. Este un erbicid cu o selectivitate excepțională și durată de protecție a culturilor de cca 2,5 luni de la aplicare. Formulat ca suspensie concentrată, conferă utilizatorilor ușurință în dozarea produsului și în prepararea soluției”, ne-a spus specialistul companiei AECTRA.
Click® Combi – un erbicid performant
Cele mai importante atuuri care fac din Click® Combi un erbicid performant ce poate fi utilizat cu succes pentru protecția culturii de porumb împotriva acțiunii buruienilor graminee anuale, perene și cu frunză lată ce apar în preemergență sunt:
– produsul are două componente active cu acţiune complementară şi sinergică;
– are un spectru de combatere larg, ce include atât buruienile cu frunza lată cât şi buruienile graminee;
– protejează cultura începând de la răsărire şi pănâ când plantele de porumb acoperă intervalul dintre rânduri;
– este un partener perfect pentru utilizare şi în strategii de combatere pre- şi postemergente;
– este flexibil în aplicare;
– are o selectivitate foarte bună;
– nu este fitotoxic pentru culturile ce urmează după cultura tratată;
– este uşor de dozat şi nu prezintă riscuri pentru utilizatori.