• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • LEGEA ZILIERILOR a fost promulgată! CE REGULI SE SCHIMBĂ pentru LUCRĂTORII CU ZIUA!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Lege pentru zilieri, promulgată de Președintele României! Șeful statului a dat undă verde, miercuri, 17 mai, legii care prevede prelungirea perioadei în care se prestează muncă zilieră de la 90 la 180 de zile cumulate într-un an calendaristic pentru activitățile din domeniul creșterii animalelor. Astfel, șeful statului a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri.

    ”Niciun zilier nu poate presta activități pentru același beneficiar pe o perioadă mai lungă de 90 de zile cumulate pe durata unui an calendaristic, cu excepția zilierilor care prestează activități în domeniul creșterii animalelor în sistem extensiv prin pășunatul sezonier al ovinelor, bovinelor, cabalinelor, precum și activități sezoniere în cadrul grădinilor botanice aflate în subordinea universităților acreditate; în cazul acestora, perioada nu poate depăși 180 de zile cumulate pe durata unui an calendaristic”, prevede legea.

    Legea mai prevede că trebuie să se plătească zilierului remunerația cuvenită prin orice mijloc de plată admis de lege la sfârșitul fiecărei zile.

    Plata remunerației poate fi realizată și cel mai târziu la sfârșitul săptămânii sau al perioadei de desfășurare a activității, respectiv lunar, în situația în care angajarea depășeste 30 de zile, numai cu acordul exprimat în scris de către zilier și beneficiar.

    Tot miercuri, șeful statului a semnat decretele pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru îmbunătățirea exercitării pe teritoriul României a drepturilor conferite în contextul liberei circulații a lucrătorilor în cadrul Uniunii Europene și a Legii pentru modificarea art. 456 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

    Sursa: Agerpres.ro

    Te-ar mai putea interesa

    Referendum în premieră într-o comună din România, renumită pentru oierit și cultură! O fermă cu două vaci și 10 oi – asaltată de controale. Cine vrea să distrugă munca unui tânăr fermier? Un fermier din Germania a renunțat la roboți și a angajat români care îngrijesc și mulg vacile Avansul APIA 2026 – în conturi. Primele județe unde fermierii au anunțat că au încasat subvențiile Cosmin Micu, fermier: „Mai bine lucrez mai puțin pământ decât să iau în arendă teren nesustenabil”

    Ultimele știri

    Cerealele din România se ieftinesc, în timp ce Ucraina își triplează exporturile prin Portul Constanța Grâul românesc, prins între escaladarea războiului din Marea Neagră și presiunea exporturilor rusești Argentina ar putea stabili un record la exporturile de porumb din cauza problemelor logistice din Ucraina EPPO: 237 de proiecte pe fonduri europene pentru fermieri, fraudate. Dosarul, la Tribunalul București Cooperativa Grădina Noastră din Matca se alătură programului dedicat al Carrefour România