• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ANUNȚUL METEOROLOGILOR: Cum va fi vremea ÎN PERIOADA URMĂTOARE!

    Roxana Dobre -

    Anunțul meteorologilor: cum va fi vremea în perioada următoare. După mai multe episoade de vreme ploioasă, prognoza meteo vine cu noutăți privind o evoluție pozitivă a condițiilor meteorologice.

    Vreme deosebit de caldă în perioada următoare. Temperaturile maxime vor ajunge și la 31 de grade Celsius în timp ce la nivel de precipitații acestea vor fi sub formă de averse în intervalul 5 – 9 iunie și 13 – 18 iunie, în aproape toate regiunile, se arată în prognoza Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) publicată luni, valabilă pentru perioada 5 – 18 iunie 2017.

    BANAT

    Vremea va fi caldă pentru această perioadă, chiar deosebit de caldă în primele două zile ale intervalului de prognoză, când temperaturile maxime se vor situa între 28 și 31 de grade, iar cele minime vor fi de 16…17 grade, în medie. Pe 8 – 9 iunie va avea loc o răcire, temperatura aerului va scădea cu aproximativ 6 grade, iar regimul termic va reveni la normal. Apoi vremea se va încălzi din nou, maximele termice vor atinge valori medii de 30…31 de grade în intervalul 11 – 13 iunie, iar apoi vor scădea ușor, spre 28…29 de grade între 14 și 18 iunie. Regimul termic nocturn va fi caracterizat, în intervalul 10 – 18 iunie, de o medie a temperaturilor minime de 14…15 grade, relativ constantă.

    Probabilitatea pentru averse va fi mai mare între 5 și 7 iunie și, din nou, după data de 13 iunie.

    CRIŞANA

    Intervalul de prognoză va debuta cu o vreme deosebit de caldă pentru această perioadă, cu o medie regională a temperaturilor maxime de 30…31 de grade, pe data de 6 iunie. Pe 8 iunie, o răcire a vremii va determina scăderea acestei valori medii spre 24…25 de grade, normală pentru această dată, iar apoi vremea se va încălzi din nou și în intervalul 10 – 13 iunie se vor atinge din nou temperaturi diurne ridicate, de 29…30 de grade. Între 14 și 18 iunie, regimul termic diurn va fi în ușoară scădere și se va caracteriza prin maxime mai ponderate, de 26…28 de grade, în medie. Regimul termic nocturn va avea o evoluție relativ similară, astfel încât la început vor fi valori ridicate, de aproximativ 15…16 grade, apoi în scădere spre 10 grade în dimineața zilei de 9 iunie, pentru ca ulterior să crească din nou și să se mențină în jurul unei medii de 14 grade până la sfârșitul celor două săptămâni de prognoză.

    Vor fi averse pe arii extinse între 5 și 7 iunie, iar apoi, până pe 12 iunie, probabilitatea pentru precipitații va fi redusă. Între 13 și 18 iunie din nou vor fi ploi de scurtă durată, dar pe arii mai restrânse decât la începutul intervalului de prognoză.

    TRANSILVANIA

    În primele trei zile de prognoză, media maximelor diurne va fi ridicată și se va situa între 27 și 29 de grade, apoi va scădea spre 22 de grade pe 8 iunie și, ulterior, va crește din nou, până la 27…28 de grade în intervalul 10 – 13 iunie. Ultimele zile ale intervalului de prognoză vor fi caracterizate de un regim termic diurn apropiat de cel normal pentru perioada respectivă, concretizat prin temperaturi maxime de 25…26 de grade. Temperaturile nocturne vor scădea de la valori medii de 13…14 grade la începutul intervalului, până la 10 grade pe 9 și 10 iunie, iar apoi vor fi ușor mai ridicate și vor atinge, în medie, 11…12 grade, urmând a se menține în jurul acestor valori până la sfârșitul celor două săptămâni de prognoză.

    Probablilitatea pentru averse va fi ridicată mai ales între 5 și 8 iunie și între 13 și 18 iunie, dar acestea se vor semnala pe arii mai extinse și vor fi mai importante cantitativ pe 7, 8 și 15 iunie.

    MARAMUREŞ

    Vremea va fi deosebit de caldă la începutul intervalului de prognoză, astfel încât, pe data de 6 iunie, temperaturile diurne vor atinge o medie regională de 29 de grade. Pe 8 iunie însă, o răcire a vremii va determina maxime termice de aproximativ 23 de grade, iar apoi vremea se va încălzi din nou și media temperaturilor maxime va atinge 27…28 de grade între 10 și 13 iunie. În ultimele zile ale celor două săptămâni de prognoză regimul termic va fi ușor mai ponderat și se va apropia de cel climatologic normal, iar media temperaturilor maxime se va menține în jurul a 25…26 de grade. Minimele termice, de 13…15 grade în primele zile, vor scădea spre 9 grade pe data de 9 iunie, apoi vor crește din nou și vor atinge 12…13 grade în intervalul 11 – 18 iunie.

    Averse pe arii mai extinse și mai importante cantiativ se vor semnala în intervalele 5 – 7 și 14 – 17 iunie, iar în celelalte zile probabilitatea pentru ploi va fi mai redusă.

    MOLDOVA

    Până la jumătatea primei săptămâni de prognoză, vremea se va menține caldă, iar mediile temperaturilor maxime se vor încadra între 27 și 29 de grade. Vremea se va răcori pe 8 iunie, astfel încât media temperaturilor diurne se va situa în jurul a 24 de grade. Apoi media temperaturilor diurne va crește de la 26 de grade în data de 9 iunie, până la 28…29 de grade în perioada 10-13 iunie. Până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni, tendința temperaturii medii diurne va fi de ușoară scădere în zilele de 14 și 15 iunie, apoi în perioada 16-18 iunie variațiile de la o zi la alta nu vor fi semnificative. În medie, în ultimele zile ale intervalului de prognoză, vor fi temperaturi maxime de 25…26 de grade. Temperaturile nocturne nu vor avea variații semnificative de la o zi la alta în perioada 5 – 8 iunie, urmând a se încadra între 14 și 16 grade. În data de 9 iunie, temperatura aerului va marca o scădere până la valori medii de 12 grade, pentru ca ulterior, până la sfârșitul intervalului de prognoză, valorile minime medii să crească ușor în zilele de 10 și 11 iunie până spre 13…14 grade, apoi (până pe 18 iunie) să se situeze în jurul a 14 grade.

    Probabilitatea de apariție a ploilor va fi mai ridicată în intervalele 7 – 9 iunie și 13 – 18 iunie.

    DOBROGEA

    În primele zile ale intervalului de prognoză valorile medii diurne vor crește ușor, de la 24 de grade pe 5 iunie, până la 26…27 de grade, în zilele de 6 și 7 iunie. Pe parcursul zilelor de 8 și 9 iunie vremea se va răcori, astfel încât media maximelor se va situa în jurul a 24 de grade. Pe 10 iunie media temperaturilor diurne va crește ușor, iar până spre 13 iunie aceasta va fi de 25…26 de grade. Apoi regimul termic diurn se va menține relativ constant. Media regională a temperaturilor nocturne va crește de la 14 …15 grade în zilele de 5, 6 și 7 iunie, până la 18 grade în data de 8 iunie. În zilele următoare, pe 9 și 10 iunie, minimele nocturne vor fi de aproximativ 16 grade, valoare medie ce se va menține relativ constantă până la sfârșitul intervalului de prognoză.

    Probabilitatea de apariție a averselor va fi mai ridicată în jurul datei de 8 iunie, dar ploi trecătoare se vor semnala izolat și între 14 și 18 iunie.

    MUNTENIA

    Temperatura aerului va crește ușor la începutul intervalului de prognoză, de la valori maxime diurne de 28 de grade în prima zi, până la 30…31 de grade în data de 7 iunie, în medie. Apoi regimul termic va marca o scădere, iar în zilele de 8 și 9 iunie vor fi medii termice de 25…26 de grade. Pe 10 iunie va avea loc o încălzire, iar între 10 și 13 iunie media temperaturilor maxime va fi de 29…30 de grade. Intervalul 14 – 18 iunie va fi caracterizat de valori climatologic normale pentru perioada respectivă, și anume de maxime termice de 27…28 de grade, în medie. Media regională a temperaturilor minime se va situa în jurul a 14 grade în primele zile ale săptămânii, iar în data de 8 iunie va crește spre 17…18 grade. Pe 9 și 10 iunie va avea loc o ușoară scădere a valorilor termice nocturne, a căror medie va fi de 14 grade. Între 11 și 18 iunie, regimul termic nocturn se va menține constant și va fi caracterizat de valori medii de 14…15 grade.

    Probabilitatea pentru averse va fi mai mai mare în zilele de 7 și 8 iunie, când acestea se vor semnala pe arii mai extinse, dar trecător și izolat vor mai fi ploi slabe și în intervalul 13 – 18 iunie.

    OLTENIA

    În primele zile ale intervalului de prognoză vremea va fi caldă, cu temperaturi diurne de 29…30 de grade, apoi se va răcori și se vor înregistra maxime termice situate, în medie, în jurul a 26 de grade, în zilele de 8 și 9 iunie. Ulterior va avea loc o nouă încălzire, astfel încât, în intervalul 10 – 14 iunie, vor fi din nou 29…30 de grade. Iar în intervalul 15 – 18 iunie nu vor fi variații termice importante, media maximelor urmând a se situa în jurul a 28 de grade. Temperaturile minime vor fi de 15…16 grade în primele zile. Apoi, pe 9 iunie, vor scădea spre 13 grade, iar în intervalul 14 – 18 iunie se vor menține în jurul a 14…15 grade.

    Probabilitatea de apariție a ploilor de scurtă durată va fi mai rdicată în zilele de 7 și 8 iunie, apoi în perioada 13 – 18 iunie.


    Te-ar mai putea interesa

    Vremea se schimbă brusc. Alertă meteo de ploi, vânt puternic și ninsori în 22 de județe Subvenții APIA la ovine/caprine, reguli finale: Berbecii cu origine și adeverința de la asociații – eliminate! Bursa cerealelor. Creșteri de preț la grâu, porumb și rapiță

    Ultimele știri

    Un oier trage semnalul de alarmă: Samsari care iau mieii măsluiesc cântarele cu telecomanda! Îngrășăminte naturale pentru fertilizarea răsadurilor – 7 rețete simple Anunț APIA pentru toți fermierii care vor să încaseze subvenții pe hectar și animale