• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • PREȚUL pentru CARNEA DE ANGUS. Capcanele afacerii cu VACI DE CARNE ÎN ROMÂNIA!

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Creșterea vacilor de carne din rasa Angus – afacere profitabilă sau bătaie de cap? Pe piața din România, un kilogram de carnea de vită Angus se vinde cu 2,5-3,5 euro în viu, dar dezvoltarea sectorului bovin este împiedicată de mai multe obstacole, precum supracontroalele și prețurile scăzute la comerțul intern în special către abatoare, este de părere crescătorul Paul Cristescu, într-un interviu pentru Agrointeligența-www.agrointel.ro.

    Paul Cristescu este administratorul fermei Angus România, una dintre cele mai importante crescătorii de vită din rasa Angus din România. În prezent, el vinde carcasa cu 25 de lei/kg și vita în viu cu 2,5-3,5 euro/kg; diferența de valută constă în faptul că majoritatea exemplarelor în viu sunt date la export.

    ”Eu mai mult vând pentru reproducție, prea puțin vând pentru sacrificare. Taurul în carcasă se vinde în jur de 25 de lei/kg, iar în viu în jur de 2,5-3,5 euro/kg, în funcție de calitatea materialului. Este important cum arată animalul: la noi ar trebui luat în calcul la carnea premium pe care noi o facem cu jumătate de măsură, ar prinde o experiență profesională; ultimele trei luni o anumită rație la animal înainte de a fi sacrificat pentru marmorarea cărnii. Nu avem încă așa ceva, dar suntem pe aproape. Diferența de preț o arată animalul; nu poți să vinzi animalul într-o stare foarte proastă cu 3 euro/kg”, a explicat Paul Cristescu.

    ”Vițeii sunt vânduți, îngrășați, iar carnea se întoarce la import”

    Crescătorul, care în momentul dispune de un efectiv de 108 capete rasă pură Angus și 25 de metise în două ferme, ne-a explicat că una dintre marile probleme în ceea ce privește piața de vită din România este necesitatea de a exporta viței, a căror carne se întoarce ulterior în România sub formă de importuri.

    ”Categoria de greutate cea mai preferată este la exemplarele între 250 și 350 de kg, dar din păcate multe merg la export. Ei le îngrașă și ne trimit apoi nouă carnea; mă doare sufletul când văd așa ceva. Exportăm viței mici și importăm carne. În București sunt câteva restaurante care importă carne Angus din Polonia, în cantități masive. Vițeii sunt cei mai căutați la export”, a declarat administratorul Angus România.

    Paul Cristescu a opinat că o problemă care ar trebui rezolvată în acest sens este cea a prețurilor mici de la abatoare, care concep tarife foarte diferite în funcție de rasă, fără a lua în calcul costurile similare de creștere.

    ”Din fericire, la noi merge piața de Angus, nu putem să ne plângem că rămânem cu vitele pe stoc. Am niște vaci metise, dar eu nu sunt învățat să vând cu 3-4 lei/kg în viu; au venit vreo două-trei abatoare, iar cel mai bun preț pe care l-am obținut a fost 4 lei kg în viu, față de 3,3 și am vândut chiar și cu 3,5 euro Angus. Vă dați seama, vaca mănâncă la fel, condițiile de întreținere sunt la fel, cheltuielile de administrare la fel, diferența este uriașă de preț doar pentru rasă. Am 17 vaci acum în grajd pentru care cel mai bun preț oferit a fost de 4 lei/kg în viu. Păi un litru de apă costă 2 lei”, a precizat crescătorul.

    ”În Occident, fermierul are o singură treabă: să-și crească animalul”

    De asemenea, administratorul Angus România este ar dori ca țara noastră să preia mai mult modelul din Occident, în care crescătorii să aibă la dispoziție mai multe posibilități de a-și valorifica producția, ceea ce le-ar lăsa mai mult timp la îndemână pentru gestionarea animalelor.

    ”Ar trebui scoasă samsăreala asta, asta aș avea de comentat. Dacă ar dispărea samsarii, exact ca în Occident, noi fermierii să nu avem de-a face decât cu creșterea animalelor, în rest să putem merge cu ele la piață, la licitații, exact cum este în afară. Acolo, fermierul are o singură treabă: să-și crească animalul. Nu își pune niciodată problema de ce face cu carnea, unde o duce, și-a urcat animalele în mașină și s-a dus cu ele la piață, la licitație. Licitațiile se țin aproape zilnic, ori pentru reproducție, ori pentru sacrificare; asta aș vrea și la noi, dar nu știu când sau cum se pot obține lucrurile astea, mi se pare că se încearcă să ni se pună piedici, să avem cât mai puține animale, și s-ar putea să ne oprim. Noi avem potențial foarte mare în România. Credeți-mă, mă doare sufletul când văd pășunile pe 400 de km și nu văd două turme de vaci sau două turme de oi. În Irlanda, din 30 în 30 de secunde pe autostradă vezi turme de oi, turme de vaci, turme de oi, turme de vaci, la noi nu există așa ceva. Au ăia patru picioare, patru mâini? În loc să fim încurajați, ni se mai pun și piedici, ați văzut, am avut controale peste controale: MADR-ul, APIA, ANAF-ul de două ori… Ai venit o dată în control, n-ai constatat nimic în neregulă, ai venit a doua oară, ce vrei să mai cauți?”, a conchis Paul Cristescu.

    Te-ar mai putea interesa

    Despăgubiri de secetă: 333 lei/ha. Cererile trebuie depuse la APIA începând de luni, 12 octombrie Ucraina ar fi cerut un reprezentant la instituția care gestionează Canalul Sulina. Radu Miruță, somat să dea explicații Porumbul românesc se vinde la 240 euro/tonă FOB Constanța, cu mult peste cel ucrainean, blocat de logistică Subvenții tăiate de la 130 la 90 euro/ha. România pierde o parte din banii UE pentru agricultură? Avans APIA 2026. Anunț oficial despre sumele care se achită la prima tranșă din subvenții

    Ultimele știri

    O cooperativă din România își face propria rețea de magazine. Primul aprozar a fost deschis la Sibiu! Cerealele românești și armistițiul energetic: petrolul scade dar grâul și porumbul nu se ieftinesc Rapița românească, sub presiunea celei ucrainene: diferența de preț de peste 100 de dolari care îi poate speria pe importatori Din lanul de grâu, la prima carte. Diana Vasilescu a lansat „Nemăritată la 30 de ani”, despre viața care nu respectă calendarul celorlalți Ouă din Ucraina, contaminate cu Salmonella. Autoritățile britanice cer retragerea acestora de pe piață