YOKOHAMA – găinile cu cozi de fazan crescute de UN FERMIER DIN TÂRGU-JIU!
agrointeligenta.ro -Creșterea găinilor pentru expoziții pare a fi utopie în condițiile agriculturii din România. Și, totuși, un crescător din Târgu Jiu, județul Gorj, reușește să participe la astfel de competiții cu găini Yokohama, o rasă care nu poate fi valorificată altfel, acoperindu-și apoi cheltuielile din vânzarea exemplarelor foarte rare.
Constantin Belgiu din Târgu Jiu are, în momentul de față, un cocoș, trei găini și 10-15 pui din rasa Yokohama – o rasă de găini mici, care produc ouă de dimensiunea celor de porumbel, dar au o caracteristică aparte: coada în formă de seceră, similară oarecum fazanilor.
”Coada este mare, nu foarte mare ca la Phoenix, dar mai mare ca la rasele normale, și este în formă de seceră. Sunt păsări de talie mică; găina pe la 600 de grame, cocoșul pe la 700-800 de grame. Nu prea sunt cuminți, sunt cam recalcitrante așa; nu stă să pui mână pe ea, fuge când te apropii, nu e o găină așa blândă”, a povestit expozantul gorjean pentru Agrointeligența-www.agrointel.ro.
”Ele coabitează cu alte rase de găini. Eu le țin separat ca să nu se încrucișeze, dar altfel pot sta unele lângă altele, nu au nevoie de condiții speciale față de alte găini. Rasa nu este prea bună nici pentru carne, pentru că este mică, iar ouăle sunt și ele de dimensiuni reduse, cam cât ale unui porumbel. Este o rasă de frumusețe. Eu mă duc cu ele la expoziții, mă înscriu prin asociația din Târgu-Jiu, sunt concursuri locale sau naționale”, a adăugat acesta.
Rasa Yokohama a fost creată în Germania, la sfârșitul secolului XIX, exclusiv în scopul de a fi expusă; numele acesteia vine de la faptul că mare parte din primele exemplare au fost importate de Japonia prin portul localității Yokohama.
În România, rasa nu a prins foarte multă tracțiune, ne explică crescătorul gorjean. Asta și pentru că expozițiile, deși există în România, nu sunt deloc promovate, nu aduc premii financiare pentru câștigători, ba chiar implică și costuri semnificative pentru înscriere și transport. Așa s-a trezit Constantin Belgiu, anul trecut, că este singurul expozant din această rasă prezent la competiția națională, iar trofeul nu a putut fi acordat.
”Anul trecut, de exemplu, nu am fost decât eu, cu două păsări, iar un campion se decide doar dacă participă minim șapte-opt. Dacă m-aș fi dus cu opt, chiar dacă erau ale mele, aș fi câștigat, dar n-ai cum să știi că nu se va prezenta nimeni altcineva”, a precizat Belgiu.
”Este o treabă doar din pasiune, nu câștigi nimic. Am fost campion național la alte rase, nu am primit nici un premiu financiar. În afară de titlu, nu câștigi nimic; din contră, cheltuiești cu transportul, participarea. Competiția națională s-a ținut anul trecut la Lugoj; acum doi ani, la Caransebeș. Plătești și acolo taxa de cușcă și un catalog cu toate rasele și toți crescătorii, pe care îl primești după. Nu se dă un leu ca premiu, doar diplomă și cupă. Dar e pasiunea în primul rând”, a adăugat acesta.
Costurile de participare sunt însă balansate de faptul că rasa nu are nevoie de o îngrijire specială, având aceeași dietă ca rasele tradiționale de găini; ba chiar consumă mai puțin, datorită greutății mici pe care acestea o au. În schimb, crescătorul gorjean le vinde la pereche pentru a-și acoperi costurile, la prețuri specifice unei rase crescute pentru frumusețe: 120 de lei pentru puii în vârstă de trei luni, 140 de lei pentru puii în vârstă de trei luni și jumătate respectiv 160 de lei pentru puii în vârstă de 4 luni. Pentru cei interesați, date despre contact și alte rase de păsări crescute de Constantin Belgiu pot fi obținute AICI.
”Le dau o dietă normală pentru păsări: porumb, grâu, frunze de floarea-soarelui, furaje pentru pui și adulți… nu este o dietă specială, nu percepe niciun fel de condiție sau de hrană specială. E ca o pasăre normală. Nici nu mănâncă mult, sub 100 g/zi o pasăre. Eu mai dau din ele, ca să-mi scot cheltuielile de întreținere și pentru concursuri. Le vând în perechi pentru că din pui, de obicei, rezultă un număr aproape egal al găinilor cu al cocoșilor, și nu pot să rămân doar cu cocoși. Nici eu nu mai știu de unde le-am cumpărat, cresc vreo șapte rase; le-am luat de la un crescător ce le avea înaintea mea. Am pornit cu pasiunea asta de a avea găini de rasă pentru a participa la expoziții. Nu există un interes fantastic în România; de obicei omul când e hotărât se uită prin anunțuri, se documentează și caută să ia rasa respectivă. Sunt foarte puțini cu Yokohama, mulți nu își pot permite, să vii dintr-un colț al țării până în altul și să expui niște păsări de dragul de a le expune costă ceva”, a declarat crescătorul gorjean.
Însă expozantul este de părere că toate aceste obstacole pot fi întrecute din pasiunea pentru animale, recomandându-le și altor fermieri care au posibilități materiale să își ducă pasiunile la îndeplinire.
”În primul, trebuie să ai o pasiune, să-ți placă să faci chestia asta, altfel nu pot s-o faci, dar recomand celor care au o pasiune să meargă mai departe cu ea. Eu cred că merită”, a conchis Constantin Belgiu.