LAURENȚIU BACIU, despre SCANDALUL ROȘIILOR POLONEZE în supermarket: ESTE O SITUAȚIE UNICĂ ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ!
agrointeligenta.ro -Laurențiu Baciu, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) cere statului român să apere interesele fermierilor autohtoni, în contextul scandalului roșiilor poloneze vândute într-o cunoscută rețea de supermarketuri. În opinia sa, lanțurile de retail au atins ”apogeul nesimțirii” și trebuie controlate mai strict de către stat.
Duminică, Agrointeligența-www.agrointel.ro v-a prezentat situația scandaloasă întâlnită într-o cunoscută rețea de supermarketuri din România, care oferea spre vânzare tomate din Polonia la un preț infim, fără a oferi o alternativă românească. Asta în ciuda faptului că programul ”Tomata” a fost derulat tocmai cu scopul de a o oferi consumatorilor o producție timpurie de roșii autohtone.
Citiți și:
ÎNCĂ O MIZERIE! În miezul PROGRAMULUI TOMATA, supermarketurile NE BAGĂ PE GÂT ROȘII POLONEZE!
Președintele LAPAR susține că situația regăsită în România este unică la nivelul statelor membre ale blocului comunitar și că o parte din producția autohtonă de tomate riscă să fie aruncată, în aceste condiții.
”Scopul pentru care a fost dorită legea 321 tocmai ăsta a fost, așa că din păcate statul român, și aici învinuiesc autoritățile statului, nu sunt în stare să-și impună punctul de vedere și să apere interesele producătorului român. Vreau să vă spun că din experiența pe care o am și din informațiile pe care le am, în nicio altă țară din Uniunea Europeană nu se întâmplă ciudățeniile astea cum se întâmplă în România, unde supermarketurile pur și simplu sfidează interesele producătorului român, își face bussinessul cu vârf și indesat, nu-l interesează nimic, el zice ce poate, se dă pe lângă statul român, și uitați așa o ținem tot înainte. Iară producătorii români despre care plângeam până acum că nu am avea cu ce le umple magaziile, nu este adevărat, este supraproducție în România, mai ales de tomate, dar care din păcate vor ajunge pe marginea șanțului, așa cum ați văzut cum se degradează în fermele agricultorilor. E ceva care practic a atins apogeul nesimțirii în ceea ce privește supermarketurile. Nefiind controlate, aceste supermarketuri de cele mai multe ori închid ochii, și tot așa o ținem într-o veselie, în detrimentul fermierului din România”, a declarat Baciu pentru Agrointeligența-www.agrointel.ro.
”Controlul ar trebui să înceapă de la vămi”
Președintele LAPAR a pledat pentru un control mai strict la nivelul autorizațiilor de funcționare, și o sancționare mai dură în cazul încălcării de către magazine a condițiilor prevăzute, chiar și până la închiderea acestora. De asemenea, a adăugat acesta, controlarea ar trebui să înceapă de la introducerea produselor străine în țară, la nivelul vămilor.
”Nu știu dacă are vreo legătură programul tomatelor cu de unde se alimentează supermarketurile. Eu cred că autoritățile statului ar trebui să fie mult mai restrictive atunci când eliberează acele autorizații de funcționare, în care se impun niște condiții care de multe ori nu sunt îndeplinite, și să treacă chiar și până la închiderea acestor magazine. Nicăieri nu s-ar putea întâmpla; cred că nici nu trebuia legea 321 sau o altă lege. Trebuia să se împună de la început: dacă vrei să faci business în România, astea sunt condițiile, asta trebuia să faci dacă vrei; dacă nu, la revedere. Pentru că au distrus, că ei au venit cu pași mărunți dar siguri; au distrus tot ceea ce însemna comerț autohton. După care au început să-și facă, după cum vedeți, legile, numai pentru ei. Anumite sortimente le aduc de oriunde: din Austria, din Spania, din Italia, din Olanda, mai puțin din România, nu știu dacă avea 1-2 sortimente din România. Sunt o mie și una de soluții de constrângere, numai să se vrea, dar la noi nu se vrea. Noi nu avem instituții de control, pentru că, din păcate, sunt și de foarte proastă calitate. Începând de la vamă, nu neapărat să le vedem în supermarket, controalele ar trebui să înceapă de la vamă”, susține Laurențiu Baciu.
Președintele LAPAR îi sfătuiește pe consumatorii români să renunțe la ”doza de snobism pe care o au” și să ofere o șansă produselor autohtone, despre care susține că ar fi mai sănătoase, mai gustoase și, per total, mai bune.
”În primul rând, consumatorul român ar trebui să se întoarcă la alimentația tradițională, să consume produse românești. Pentru că sunt de o mult mai bună calitate, sunt mai gustoase, cu un conținut mai redus de erbicide, lucru care s-a confirmat prima dată de către mai multe instituții de analiză, și cred că ar trebui și românii să mai lase doza aia de snobism pe care o au, că se duc numai pe produse străine care ar fi extraordinare. Nu, total fals. În afară de faptul că dau o căruță de bani, se și înșeală”, a conchis președintele LAPAR.