• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ROMÂNIA, PARADIS FISCAL pentru TRADERII DE CEREALE: Fac afaceri de miliarde și raportează PIERDERI AN DE AN!

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    România, adevărat paradis fiscal pentru traderii de cereale. O analiză realizată de Ziarul Financiar arată că deși marii comercianți de cereale care activează pe piața noastră au cifre de afaceri amețitoare, raportează anual pierderi sau profituri neglijabile. Experții fiscali spun că acest lucru ar trebui să atragă atenția autorităților.

    Doi dintre primii trei traderi de cereale din România, ADM Trading şi Cargill, com­pa­nii cu acţionari ame­ri­cani, rea­li­zea­ză anual rulaje de mi­liarde de lei pe pia­ţa româ­nească, dar rapor­tea­ză con­stant pierderi.

    ADM România Trading, parte a gru­pu­lui american cu acelaşi nume, a depăşit vân­zări de 3,3 mld. lei (746 mil. euro) anul trecut din comerţul cu cereale, însă compania a ra­portat pier­deri de peste 7 mil. euro, potrivit da­te­lor pu­blice. Anul 2016 este cel de-al şap­telea an din ulti­mul deceniu în care gigantul american îşi declară divizia din România neprofitabilă.

    „Şapte ani de pierderi din zece ar trebui să atragă atenţia Fiscului. Orice om normal la cap care are mai mulţi ani cu pierderi închide busi­nes­sul pentru că nu face nici muncă patriotică, nici nu este ONG. Ca economist, ex­plicaţia mea pentru aceste pierderi este exportul pro­fi­tu­lui“, a declarat pentru ZF consultantul fiscal Valentina Saygo.

    Businessul traderilor este bazat pe revânzare şi nu este supus unor riscuri la fel de mari precum cele din producţie. ADM, liderul exportatorilor de cereale din România, are doar 77 de angajaţi. În ultimii cinci ani, ADM România a raportat pierderi cumulate de circa 38 mil. euro.

    Elveţienii de la Ameropa Grains, care ocupa locul doi în topul celor mai traderi de cereale din România după cifra de afaceri obţinută în 2016, nu au raporat pierderi în ultimii cinci.

    Americanii de la Cargill au raportat pierderi în patru din ultimii cinci ani, acumulând în perioada 2012 -2016 pierderi de circa 263 mil. lei (52 mil. euro), potrivit datelor publice.

    Piaţa comerţului cu cereale este dominată de companii cu acţionariat străin în care puţini comercianţi cu capital autohton precum Brise Group sau Cerelacom Dolj. Cele trei companii cu capital local au fost pe profit în 2016, după cum arată datele de la Finante.

    Te-ar mai putea interesa

    Subvenția APIA care se va plăti în continuare fermierilor români. Decizie privind plafonarea La 29 de ani, Alex Culda face performanță cu doar 60 de oi, fără credite și fără subvenții Berarii României: Orzul de bere se cultivă în 32 de județe, dar la hamei mai avem doar patru producători Dosarul ANT: Ministrul Florin Barbu a votat la Luxemburg ce era deja negociat, de România, în mandatul lui Tanczos Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții

    Ultimele știri

    Austeritate pentru Agricultură? Tanczos Barna: Zero lei pentru sprijinul urgent de care au nevoie fermierii! Noi focare de variolă ovină și caprină grăbesc vaccinarea într-un județ cu 270.000 de animale Moscova nu vede nicio perspectivă de reînnoire a acordului cu Ucraina privind cerealele Guvernul a aprobat schema pentru plata despăgubirilor de secetă Weekend cu ploi în toată țara și ninsori la munte. Cod galben emis pentru cinci județe