• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • JRC MARS confirmă: România, cu randamente peste medie la aproape toate culturile de primăvară, în ciuda secetei din vest

    Mihaela Ploscaru – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Cel mai recent buletin JRC MARS al Comisiei Europene confirmă un tablou pozitiv pentru culturile de vară din România, cu randamente peste media pe cinci ani la porumb, floarea-soarelui și soia – chiar dacă seceta severă continuă să afecteze vestul țării.

    Potrivit raportului, în perioada analizată, în vestul României au fost înregistrate doar 10-40 mm de precipitații, insuficiente pentru a atenua seceta severă care afectează regiunea. Cu temperaturi maxime zilnice care au depășit frecvent 30°C în august, aprovizionarea insuficientă cu apă și stresul termic au provocat senescența frunzelor și o acumulare redusă de biomasă, ceea ce a dus la perspective dezamăgitoare de randament în această zonă.

    În contrast, în est și sud-est, temperaturile au fost mai scăzute, iar precipitațiile mai frecvente după mijlocul lunii august, deși încă sub media sezonieră. Umiditatea solului a scăzut, dar cu un efect limitat asupra acumulării de biomasă, astfel încât perspectiva de randament rămâne bună în aceste regiuni. Informațiile din satelit confirmă condiții favorabile pentru culturile de vară în est și de-a lungul Dunării, parțial datorită extinderii tot mai mari a irigațiilor.

    JRC MARS încadrează vestul României în categoria regiunilor afectate de deficite persistente de precipitații combinate cu temperaturi ridicate, iar întreaga țară rămâne marcată de un deficit de umiditate a solului, care afectează culturile recoltate târziu și, tot mai mult, pregătirea și semănatul cerealelor de toamnă și al rapiței. Nu întâmplător, campania de semănat a rapiței a început cu întârziere, abia la finalul lunii august, din cauza solurilor uscate la suprafață.

    Randamentul la porumb revizuit în creștere, iar floarea-soarelui și soia, cu cele mai mari avansuri

    În ciuda dificultăților din vest, prognoza generală de randament pentru culturile de vară a fost revizuită ascendent, pe fondul condițiilor bune din principalele regiuni producătoare. La porumb-boabe, randamentul mediu estimat a urcat la 4,64 t/ha, față de 4,46 t/ha în estimarea din august, depășind atât nivelul din 2025 (3,94 t/ha), cât și media ultimilor cinci ani (4,02 t/ha).

    Cea mai favorabilă perspectivă însă vine de la floarea-soarelui, unde MARS a ridicat randamentul mediu la 2,20 t/ha – mult peste media anului trecut (1,71 t/ha) și peste media multianuală (1,83 t/ha), un avans de peste 28% față de 2025. Soia confirmă același tipar pozitiv, cu un randament mediu estimat la 2,34 t/ha, peste media anului trecut (2,01 t/ha) și peste media pe cinci ani (2,10 t/ha).

    Singura notă discordantă vine de la orzul de primăvară, al cărui randament mediu este estimat la 3,65 t/ha – în scădere semnificativă față de cele 4,98 t/ha din 2025, deși rămâne peste media ultimilor cinci ani, de 2,92 t/ha. Este o corecție care confirmă că, deși performanța generală a sezonului rămâne solidă, nu toate culturile au beneficiat în mod egal de condițiile din acest an, orzul de primăvară fiind probabil mai expus vulnerabilităților din vestul țării, unde seceta și-a pus cel mai vizibil amprenta.

    Per ansamblu, raportul JRC MARS confirmă, dintr-o sursă independentă europeană, tabloul deja conturat de Coceral, USDA și Expana: România rămâne una dintre puținele țări din UE cu randamente peste medie la majoritatea culturilor de vară, într-un an în care Franța, Germania și alte state vest-europene se confruntă cu recolte mult sub așteptări. Contrastul geografic intern – între vestul secetos și estul-sud-estul mai favorizat rămâne însă un semnal de urmărit, atât pentru randamentele finale ale acestui sezon, cât și pentru condițiile de semănat ale culturilor de toamnă, unde deficitul de umiditate a solului continuă să creeze incertitudine la nivelul întregii regiuni.

    Te-ar mai putea interesa

    Avansul APIA 2026, mai mare. Subvențiile care cresc în acest an pe hectar și animale Vin ploile? Cum va fi vremea până la începutul lunii noiembrie – ANM a publicat prognoza Fermier ucis de urs chiar în lanul de porumb. Soția acestuia s-a salvat în ultima clipă Avans APIA 2026. Fermierii care nu pot intra pe lista de plăți la prima tranșă din subvenții Subvenții APIA 2026: BISS – 101,03 euro/ha, PD-21 Vaci de lapte: 347,81 euro/cap, PD-24 Ovine: 12,66 euro/cap

    Ultimele știri

    Președintele Nicușor Dan a semnat decretul! Legea pentru vânarea urșilor, în Monitorul Oficial! Angajații Azomureș se pregătesc reluarea producției de îngrășăminte. Instalațiile vor reporni din aprilie Doar 5 companii vor deveni Parteneri Fondatori Agrointeligența TV. Un nou proiect media se construiește pentru agricultura României Comisia Europeană vrea să limiteze accesul Ucrainei la subvențiile agricole după aderare Ferma de Angus lui Gigi Nețoiu a fost controlată din nou și a primit o amendă uriașă