UNDĂ VERDE pentru UCIDEREA A 140 DE URȘI. DECIZIE DE ULTIMĂ ORĂ luată ASTĂZI!
Roxana Dobre -Undă verde pentru uciderea unui număr important de animalele sălbatice! După ce ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a declarat, vineri, că nu va renunța la semnarea ordinului de ministru privind cota de intervenție pentru carnivorele mari, astăzi, 29 august, Comisia pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii din cadrul Academiei Române a a avizat proiectul de ordin de ministru.
Decizia este motivată prin faptul că ”este luată în interesul sănătății și securității populației și în scopul prevenirii unor daune importante”. Potrivit specialiștilor, ordinul de ministru previne producerea de daune importante, asigura sănătatea, fără să pună în pericol, prin cifrele maximale propuse, populațiile de lupi și urși.
Comisia pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii a avizat proiectul de ordin de ministru, cu următoarele precizări:
-ordinul de ministru respectă prevederile legale și se referă la derogări care au drept scop rezolvarea unor situații urgente, prevenirea producerii unor daune importante si asigurarea sanatatii si securitatii publice;
-procedurile propuse dau prioritate capturarii și relocarii unor exemplare, fapt ce contribuie la o ajustare a densitatii ursilor și lupilor în unele zone cu efective mai importante.
În acest sens, în textul ordinului de ministru se vor menționa „capturarea în vederea relocarii”, „capturarea, relocarea sau recoltarea”, „capturate/ recoltate” sau „recoltate/ capturate”, acolo unde acesti termeni sunt cuprinsi in textul si anexa ordinului de ministru.
Academia a mai transmis că „cifrele maximale propuse – 140 pentru urs, 97 pentru lup – nu sunt de natură a afecta starea de conservare a populatiilor acestor doua specii si se bazeaza atat pe evaluarile efectivelor, cat si pe sesizarile si plangerile inregistrate la autoritatea nationala in domeniul protectiei mediului; extragerile, respectiv capturarile si relocarile, împiedică „vânătoarea la trofeu”, favorizează reproducerea exemplarelor viguroase si conduc la o crestere a vitalitatii populatiilor acestor specii.
Academia Română, prin Comisia pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii, consideră că, pentru viitor, sunt necesare realizarea unui plan național de management durabil și integrat al speciilor de carnivore strict protejate, pentru conceperea căruia își arată disponibilitatea de a se implica; stabilirea unui protocol unitar și corect de colectare și prelucrare a datelor privitoare la aceste specii; intensificarea acțiunilor și activităților educative privind etologia acestor specii, precum și comportamentul oamenilor față de ele, aspecte ce pot spori gradul de toleranță socială și identificarea și eliminarea cauzelor care afectează starea de conservare a carnivorelor strict protejate, respectiv generarea așa-numitelor conflicte om-carnivore mari.
Pentru a verifica punerea în aplicare a prevederilor legislației naționale și comunitare (Directiva Habitate), în mod special din momentul în care ordinul va produce efecte, Comisia pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii din cadrul Academiei Române anunță că va solicita Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (instituția care centralizează derogările), pentru fiecare caz în parte: măsurile concrete de conservare a speciilor vizate și măsurile luate de autoritățile locale pentru a preveni conflictele om-animal.
Conform prevederilor legale în vigoare (art. 38 din OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei salbatice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011), în situaii justificate, Ministerul Mediului poate acorda derogari, prin ordin al conducatorului autoritatii, cu avizul prealabil al Academiei Romane, „cu conditia sa nu existe o alternativa acceptabila, iar masurile derogatorii sa nu fie in detrimentul mentinerii populatiilor speciilor respective intr-o stare de conservare favorabila in arealul lor natural.
Comisia pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii din cadrul Academiei Romane precizeaza inca o data ca a avizat acest proiect de Ordin al Ministrului, numai in interesul sanatatii si securitatii populatiei si in scopul prevenirii unor daune importante, avand mereu in vedere dezideratul conservarii biodiversitatii autohtone prin respectarea legislatiei romanesti si comunitare.
Specialistii din cadrul Comisiei sunt dispusi sa participe alaturi de toti factorii interesati, la adoptarea unui plan de management si a unei strategii pe termen scurt si mediu, in vederea mentinerii unor populatii optime de carnivore mari, participanti esentiali in mentinerea echilibrului ecologic al biocenozelor forestiere ale tarii noastre, de o deosebita valoare nationala si europeană.
Vă reamintim că în ultima perioadă au existat mai multe atacuri ale urșilor care fie au intrat în comunitățile din zonele montane, fie au atacat ciobani aflați cu oile la pășunat.
Sursa: www.hotnews.ro
Citiți și:
MINISTRUL MEDIULUI, ordin pentru UCIDEREA A PESTE 140 DE URȘI: Nu renunț, INDIFERENT CÂTE MITINGURI VOR FI!
DOI CIOBANI – ATACAȚI DE UN URS când erau cu OILE LA PĂSCUT!
URȘII au FĂCUT PRĂPĂD ÎNTR-O FERMĂ: ANIMALE UCISE și PAGUBE DE 30.000 DE EURO