• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • EXCLUSIV! Ce spune MINISTRUL DAEA despre PLATA SUBVENȚIILOR către FERMIERII intrați LA CONTROLUL APIA!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Fermierii care s-au aflat la controlul pe teren în Campania 2017 primesc o veste bună chiar de la ministrul agriculturii, Petre Daea. Șeful de la agricultură a răspuns reporterilor Agrointeligența -www.agrointel.ro la cele mai importante întrebări privind plata avansului din subvenții. Acesta a dezvăluit ce se întâmplă cu plata fermierilor care s-au aflat la control și ce dosare nu pot fi date momentan la plată!  

    ”S-a încheiat controlul, nu e problemă de control. Deci acum sunt dosare grele. Ce înseamnă dosare grele? Dosare cu multe măsuri cuprinse în dosarul respectiv și calculatorul, mintea calculatorului îl procesează mai greu. Trebuie să-l plimbe pe la toate formele de sprijin să vadă dacă poate corespunde sau nu. Mai sunt și unele greșeli, mai sunt și unele suprapuneri, mai sunt și unele dosare care au anumite hibe. Pe fiecare în parte le luăm cu oamenii noștri și le judecăm în așa fel încât să nu lăsăm niciun fermier fără dreptul cuvenit la timp și ne străduim pentru acest lucru, iar la ora aceasta avem peste 82% din fermieri cu sumele în conturi privind avansul”, a explicat Petre Daea.

    De precizat că în acest an fermierii aflați la controlul clasic au putut să intre la plata avansului din subvenții, ceea ce este o premieră având în vedere că în anii trecuți acești producători agricoli erau blocați la plată. 116.146 de agricultori s-au aflat în eșantionul de control total pentru Campania 2017, în această cifră fiind incluși și acei producători agricoli care au primit ”cartonaș galben” în 2016.

    Producătorii agricoli intră zilnic în ”lista albă” a plăților pe măsură ce dosarele lor sunt clarificate dacă în acestea există probleme de rezolvat. Anul acesta singurele mici blocaje au fost întâmpinate la fermierii care s-au aflat la control prin teledetecție, cei care au pierdut startul la 16 octombrie dar în aceste zile sunt chemați la sediile agenției de plăți unde au depus cererea unică pentru a semna rapoartele de control astfel încât dosarul să fie dat la plată. Cel mai probabil și acești agricultori vor intra în mare parte la plată până la termenul-limită de plată a avansului și anume 30 noiembrie.

    În altă ordine de idei,  șeful de la agricultură a reiterat că pentru plata avansului nu toate țările din Uniunea Europeană primit procentul de 70%. ”Avansul este de 50% pentru o mare parte dintre țările europene. Noi am solicitat la Uniunea Europeană să luăm acest avans de 70% în interesul fermierului, determinat de faptul că în ultima perioadă și ați văzut, cu câteva luni de zile în urmă se instalase seceta. Solul era agresiv, lucrările nu se puteau executa, iar dacă le executai, trebuia să execuți un număr mai mare de lucrări, cu un consum de carburanți, cu costuri mai mari și nu puteai să aștepți. Nu puteai să aștepți, trebuia să însămânțezi grâul și cultura de rapiță, o parte din cultura de rapiță nu e atât de bine răsărită din cauza secetei din perioada de însămânțare, dar nu poți să stai pe loc și atunci îți asumi acest risc, știind că fermieri își desfășoară activitatea sub zodia riscului”, a mai spus Petre Daea.

    Interviul integral cu noutățile despre subvenții îl puteți urmări aici:

    Te-ar mai putea interesa

    Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online Avans APIA 2026. Fermierii care sunt blocați încă la plata primei tranșe din subvenții Abatoarele sunt asaltate de fermierii care renunță la vacile de lapte. Crescător „La Botoșani se taie zilnic câte 400 de vaci” Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme

    Ultimele știri

    Este oficial! Euronext lansează contracte futures pentru grâu și porumb, cu livrare fizică la Constanța De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Jabbar Kanani, Agricover: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035. Conferința Națională a Clubului Fermierilor Români a reunit peste 500 de participanți! Fermierii din Franța se pregătesc să folosească mai multă sămânță din propria recoltă