• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • TOP AGRIBUSINESS 2017: Cine au fost FERMIERII PREMIAȚI pentru EXCELENȚĂ ÎN AGRICULTURĂ!

    agrointeligenta.ro -

    Gala Premiilor Top Agribusiness 2017 – tradiție în premierea fermierilor de către companiile cu care colaborează an de an în implementarea tehnologiilor agricole. Inițiativa acestui eveniment de referință în agricultura românească îi aparține decanului Facultățiii de Management de la USAMV București, prof. Dr. Toma Dinu, organizatorul anual al galei, alături de partenerii care s-au alăturat proiectului încă din primul an.

    Cea de-a patra ediție a Top Agribusiness a avut loc vineri, 8 decembrie, la Teatrul Elisabeta, aceeași locație elegantă ca anul trecut, avându-i ca moderatori, ca la ediția precedentă, pe Vlad Macovei, președintele Grupului Agrointeligența, și pe Gabriel Razi, fondatorul Agrofinanciar.ro.

    Ideea unei gale prin care să evidențiem performanța din agricultură ne aparține, dar a prins viață datorită partenerilor noștri care s-au implicat, au răspuns pozitiv și ne-au sprijinit în acest demers. Într-o lume plină de gală, noi suntem primii care am apărut pe piață. Și în acest an am atras alături de noi operatori din domeniu, companii și oameni de afaceri în agricultură, furnizori de inputuri și nu numai. Gala Top Agribusiness s-a materializat datorită unei mici echipe dedicată trup și suflet și aș vrea să nominalizez câteva nume: Dora Popescu, Valentin Șerban, Ștefan Țicău, Alina Mărcuță, domnul profesor Drăghici Manea, alături de reprezentanții partenerilor: Mihaela Vasile – Monsanto, Dragoș Paraschivoiu și Oana Merlușcă – NETAgro, Cristina Cionga – Pioneer, Andrei Măruțescu – Syngenta, Rozalia Varabev – Timac Agro, Constantin Ștefan – Aloti & Valsi”, a vorbit decanul Toma Dinu despre oamenii care s-au implicat pentru ca și cea de-a patra ediție a Top Agribusiness să fie un succes.

    Agricultura joacă un rol primordial în economie, în dezvoltarea comunităților, în special a celor rurale, calitatea vieții depinde direct de agricultură și de progresele ei, securitatea alimentară este asigurată de agricultură. Economia se bazează pe agricultură ca activitate și motor de creștere economică. În cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, Facultatea de Management este încă tânără, nu am făcut majoratul, cu misiunea sintetizată în logo-ul: Pregătim pentru a conduce! Prin ceea ce facem încercăm să ne adaptăm mereu cerințelor muncii, încurajăm excelența în învățământ, în cercetare și destinăm rezultatele muncii inspirate a oamenilor din agribuness ca exemple de bune practici, oferind modele studenților noștri”, a spus prof. dr. Toma Dinu despre ”crezul” instituției pe care o conduce, ”crez” ce a stat și la demersul de a iniția o gală care să premieze excelența în agricultură.

    Anul acesta, la Top Agribusiness au fost acordate 14 premii, iar fermierii și exploatațiile care le-au primit au fost cu totul deosebite. Companiile au nominalizat atât exploatații care au avut producții excelente, dar și modele de ferme de familie sau de afaceri agricole prospere pornite de la unul, două sau trei hectare.

    Aluti Agro a premiat constanța/consecvența în relația cu compania, iar cei doi fermieri premiați au fost:
    Marius Gruianu de la asociația familială Gruianu Andreea – Eugenia a ridicat premiul pentru ferma care exploatează 500 de hectare. Ce este de apreciat este că tânărul agricultor și fratele său sunt cei care lucrează toată suprafața, reușind la această performanță mulțumită investițiilor făcute în tehnologie.
    Cristian Dănescu de la ferma Romgate exploatează 1.800 de hectare de teren agricol în județul Ialomița și se remarcă an de an prin faptul că introduce în exploatația sa tot ce ține de noutățile tehnologice menite să îi crească productivitatea. Anul acesta, la romgate, producția medie la grâu a fost de 8 tone la hectar, în timp ce la porumb s-a obținut o medie de 13 tone de boabe la hectar.

    Monsanto a premiat încrederea deplină în tehnologiile agricole digitalizate și cea mai mare producție de rapiță:
    Ionică Arsinte de la ferma timișeană Technoland lucrează 3.000 de hectare și, din 2004, aici se dezvoltă un nivel de performanță pe care majoritatea fermelor îl pot lua ca reper.
    Alexandru Haită, directorul general al societății alvalex, a primit premiul pentru cea mai mare producție la rapiță cu un hibrid Monsanto, o producție de 6.040 tone la hectar.

    NetAgro a ales să premieze încrederea în cercetarea aplicată și povestea unui agribusiness de succes:
    • Buzoianul Nicușor Potecă de la Agropot 2008 SRLa pornit la drum cu prestări de servicii efectuate cu un singur tractor și o suprafață de 1,5 hectare de teren agricol. Astăzi, agricultorul, fratele său și doi colaboratori lucrează nu mai puțin de 500 de hectare.
    Bogdan Sîrbu a fost fermierul care a pornit la drum acum trei ani cu trei hectare și cunoștințe aproape zero despre agricultură. Astăzi, ferma lucrează 100 de hectare și are o colaborare foarte bună cu furnizorul de inputuri.

    Pioneer a premiat deschiderea către inovație și încrederea în tehnologiile Pioneer și performanța stabilă în cultura florii soarelui folosind hibrizii Pioneer:
    Aedin Celzin de la ferma Micul Agricultor din județul Constanța continuă munca bunicului său care a pornit exploatația după Revoluție. Tânărul agricultor este un partener al companiei Pioneer și obține producții foarte mari la toate culturile.
    Vasile Olan de la Agricola Holding Mangalia poate fi definită prin profesionalism și stabilitate. Ferma lucrează aproape 2.000 de hectare, iar inginerul Olan lucreză terenul secondat de ginerele său, pregătindu-se să predea ștafeta noii generații. În ultimii patru ani, pe câteva sute de hectare, la Agricola Holding s-a obținut constant o producție de peste 4 tone la hectar la cultura de floarea soarelui.

    Syngenta a acordat premiile pentru încrederea în tehnologia Syngenta pentru cultura de floarea soarelui:
    Maria Buzea de la Agrar Mar SRL din Ialomița lucrează în jur de 1.200 de hectare și anul viitor va cultiva 300 de hectare cu hibrizi Syngenta la floarea-soarelui, hibrizi Clearfield și higholeici.
    Costică Sadâca de la Agricola ASM din Tulcea cultivă an de an hibrizi de la Syngenta la ferma sa de circa 1.200 de hectare localizate în Mihail Kogălniceanu.

    Timac Agro a premiat leadership-ul tehnologic:
    Dragoș Marinescu de la DRA & COR Prodcom SRL folosește cu succes produsele companiei Timac Agro în județul Teleorman.
    Denisa Carmen Ciulinaru de la Dencar este partener de încredere al Timac Agro și reușește an de an să obțină producții de top folosind soluțiile companiei de nutriție vegetală. Denisa Ciulinaru a organizat recent Forumul Fermierilor Călărășeni.

    Ca de fiecare dată, Facultatea de Management, Inginerie Economică în Agricultură și Dezvoltare Rurală a premiat Generația următoare – Antreprenorul viitorului, iar premiul a mers la Andrei Cocoloș (Cocoloș F.S. Anișoara I.I.), student în anul IV la specializarea Inginerie Economică în Agricultură, foarte implicat în afacerea familială și hotărât să o ducă mai departe. Tânărul face agricultură în județul Olt, la Cilieni, și se remarcă la cursuri prin întrebări pragmatice și un interes ridicat pentru soluțiile eficiente pe care le poate învăța și mai apoi aplica în fermă.

    Un premiu special a fost acordat de Facultate în parteneriat cu Pioneer, fermierului Gheorghe Albu (Argonaut SRL.) pentru Excelenţă tehnologică şi implicare în educaţia viitoarei generaţii.

    În a doua parte a evenimentului au avut loc prezentări pe teme de interes pentru fermieri. Prima prezentare, ”Sprijinul financiar pentru agricultură şi dezvoltare rurală: o recapitulare la 10 ani de la aderare”, a fost susținută de dl. Dr. Lucian Luca, director adjunct al Institutului de Economie Agrară – INCE.

    După aceasta a avut loc o dezbatere cu privire la tranzacţiile cu terenuri agricole şi preţuri în agricultura românească. Au participat la dezbatere: prof. univ. dr. Toma Adrian Dinu, dr. Lucian Luca, Gabriel Razi, Vlad Macovei și persoane din public.

    În finalul evenimentului prof. univ. dr. Toma Adrian Dinu a susținut o prezentare a unui studiu realizat la nivelul județului Călărași cu privire la Rentabilitatea fermelor.


    Te-ar mai putea interesa

    Colinde de Crăciun în versuri. Top 10 cele mai frumoase colinde românești Adrian Pintea – anunț de ultimă oră despre plata tranșei a doua din subvenția APIA S-a aprobat DUBLAREA subvențiilor pentru micii fermieri!

    Ultimele știri

    Subvenția de 1.500 euro/hectar intră la plată! Guvern: Noi terenuri care intră la subvenția APIA. Suprafețele – înscrise în Registrul Agricol! Guvernul a suplimentat banii pentru investițiile în irigații