• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • SCHIMBARE MAJORĂ pentru CRESCĂTORII DE ANIMALE DIN RASE PERFORMANTE!

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a găsit soluția pentru ca accesul la subvențiile consistente să fie posibil pentru toți crescătorii de animale care au investit în genetică și care fac performanță. Măsura va fi implementată prin Agenția Națională pentru Zootehnie (ANZ), cea mai importantă structură a statului în acest sector și cea care, de anul viitor, va putea să inițieze programe de ameliorare și pentru rasele de animale – ovine, bovine, bubaline, caprine etc. la care asociațiile de crescători nu au preluat cărțile de rasă.

    În acest moment, numai animalele care sunt prinse în programe de ameliorare, la care se face controlul oficial al performanțelor și care sunt înscrise în registrul generalogic al rasei încasează și sprijinul cuplat din zootehnie. Aceasta este, după ajutorul național tranzitoriu de la bugetul de stat, cel mai consistent sprijin pe care îl primesc fermierii. SCZ este acordat din bani europeni și este limitat în acest moment la efectivele pentru care asociațiile au preluat cărțile de rasă. Sunt însă rase valoroase care nu pot accesa subvenția pentru că nimeni nu a inițiat un program pentru ameliorarea lor.

    Începând de anul viitor, conform unui proiect legislativ, ANZ va putea să acorde și acestor rase o șansă la sprijin prin subvenție, dar și să le pună în valoare întrucât o parte din ele sunt cu adevărat valoroase – fie că este vorba despre rase vechi – Sura de Stepă, spre exemplu, sau despre rase noi, dar foarte productive, cum ar fi vacile Jersey, oile Dorper sau oile Romanov.

    De anul viitor,  Agenţia Naţională pentru Zootehnie „Prof. dr. G. K. Constantinescu va putea să decidă să efectueze un program de ameliorare pentru o anumită rasă dacă nu există nici o organizație sau asociație de crescători sau nici un organism public care desfășoară un program de ameliorare cu animalele de reproducție de rasă pură din rasa respectivă și dacă sunt întrunite cerințele prevăzute de legislația națională și europeană în domeniu.

    Ca și efect direct asupra cuantumurilor actuale pentru subvențiile plătite fermierilor, acestea ar putea să scadă ușor la nivelul SCZ-ului. Cu un număr mai mare de animale eligibile, plata cuplată de producție va fi mai mică, bugetul alocat anual de UE pentru țara noastră rămânând neschimbat față de negocierea alocărilor pentru bugetul 2014-2020.

    Vestea cea bună este, însă, aceea că în loc de plata unor subvenții uriașe către un număr redus de fermieri, cuantumurile ar ajunge la un nivel rezonabil și plățile s-ar efectua către un număr mai mare de crescători și pentru rase și exemplare care aduc plus valoare zootehnie românești. Adică exact scopul pentru care a fost introdus sprijinul cuplat în sectorul zootehnic!

    Te-ar mai putea interesa

    Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară Familia care a fondat Lego cumpără 10.000 de hectare de teren agricol pe vrea să îl transforme total 32.000 de hectare din terenurile agricole ale statului vor fi transformate în parcuri solare și eoliene Andrei Ciobanu crește gâște din rasa Holmogor care ating greutatea de 15 kilograme

    Ultimele știri

    Șefa ANM anunță o schimbare radicală a vremii. Ce se întâmplă cu temperaturile pe final de săptămână Protena a depășit pragul de 1 milion de tone de furaje produse la fabrica din Sânpaul, județul Mureș Primul venit, primul servit! Primăriile au termen până pe 25 noiembrie ca să scape de datorii! Ministrul Nazare a semnat ordinul! Agricultura, în centrul securității naționale. Ce au cerut fermierii la AGRI4FUTURE 2026 Franța face rezerve strategice de grâu, în timp ce România livrează 42% din grâul exportat de UE