• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Calendarul tratamentelor la ovine în cursul unui an

    Roxana Dobre -

    Calendarul tratamentelor la ovine în cursul unui an, mai exact graficul tratamentelor ce trebuie respectat pentru sănătatea ovinelor. Crescătorii de oi au în vedere măsurile de prevenire a bolilor la ovine, precum și măsuri menite să întărească imunitatea animalelor și să le asigure confortul – fie că vorbim despre animale în stabulație, fie de efective scoase la pășunat.

    Îngrijirea ovinelor crescute în sistem tradițional pe durata unui an este extrem de importantă pentru exploatația de oi și pentru felul în care aceasta reușește să reziste bolilor specifice.

    La ovine și caprine mortalitatea și pierderile sunt consecința bolilor nespecifice (medicale și/sau interne) generate de nerespectarea condițiilor de creștere și exploatare, la care se mai pot adăuga și bolile parazitare.

    Pentru a asigura o stare de sănătate bună a efectivului de ovine, fermierii trebuie să monitorizeze permanent situația animalelor. Se impun clinice, examene anatomopatologice, controlul furajării, a condițiilor de igienă.

    Calendarul tratamentelor la ovine în cursul unui an. După scopul urmărit, acțiunile pe care trebuie să le efectueze oierii sunt acțiuni de depistare, prevenire, combatere. După specificul acțiunii, măsurile se grupează în acțiuni obligatorii, facultative și de necesitate, iar după sezon, în acțiuni derulate în funcție de anotimpul în care ne aflăm, animalele fiind fie în perioada de stabulație, fie în cea de pășunat.

    Tratamente de iarnă la ovine

    Iarna, mai exact în perioada de stabulație a ovinelor, adică în lunile decembrie –  martie, oierii trebuie să deruleze următoarele acțiuni sanitar-veterinare:

    – Controlul general și permanent al furajării pentru a preveni avorturile, pentru a preveni apariția mieilor subdezvoltați (cu slăbire cauzată de vreo boală, rahitism) precum si pentru a preîntâmpina afecțiunile pulmonare la miei.

    -Se impune controlul stării de întreținere a mieilor, suplimentarea furajării lor și după caz, tratamentul contra miodistrofiei cu preparate pe bază de seleniu.

    Acțiuni imunoprofilactice mai importante (pentru toate anotimpurile):

    – Examene serologice pentru depistarea orhiepididimitei și paratuberculozei;

    – Vaccinări contra anaerobiozei, avortului salmonelic și agalaxiei (răsfugul alb).

    Atenție! Se efectuează și acțiuni antiparazitare – controlul pentru depistarea scabiei, izolarea și tratarea animalelor cu leziuni locale!

    De reținut! Se are în vedere efectuarea tratamentelor împotriva:

    – Fasciolozei/gălbezei (în ianuarie) la toate categoriile de vârstă și cu trei săptămâni înainte de ieșirea la pășune, cu excepția mieilor nou fătați;

    – Dictiocaulozei (ață la plămâni) și trichostrongilidozelor, cu circa 3 săptămâni înainte de ieșirea la pășune, cu excepția mieilor din anul curent;

    – Estrozei (februarie/martie) la tineretul ovin din anul precedent, la care se mai adaugă și deparazitările câinilor ciobănești (din 6 în 6 săptămâni).

    Se are în vedere în permanență controlul ongloanelor și tratamentul contra necrobacilozei și a altor îmbolnăviri podale.

    Tratamente de primăvară la ovine

    Primăvara, odată cu ieșirea la pășune (aprilie-iunie), oierii trebuie să efectueze:

    -Se face vaccinarea anticărbunoasă și contra enterotoxiemiei la miei;

    -Organizarea pășunatului profilactic;

    Se fac acțiuni antiparazitare:

    – Îmbăierea antiscabioasă (mai-iunie);

    – Tratamente contra monesiozei (aprilie-mai);

    – Tratamente de necesitate împotriva dictiocaulozei la miei (iunie);

    – Tratarea câinilor împotriva cestodozelor imaginale.

    Tratamente de vară la ovine

    Vara, respectiv în perioada pășunatului (iulie-august), oierii trebuie să țină cont de următoarele:

    – Are loc cotinuarea tratamentelor antiparazitare contra moniesiozei și dictiocaulozei la miei și a câinilor ciobănești împotriva cestodozelor.

    – Se are în vedere supravegherea pentru mamite și hemosporidioze (babesioze, anaplasmoze, teilerioze

    – Se și efectuează lucrări care constă în curățirea mecanică, dezinfecția și deratizarea adăposturilor.

    Tratamente de toamnă la ovine

    Calendarul tratamentelor la ovine se continuă toamna, adică în perioada lunilor septembrie, noiembrie, când oierilor li se recomandă următoarele acțiuni:

    – Pregătirea turmei pentru iernat prin efectuarea acțiunilor antiparazitare. Acestea constau în tratamente contra gălbeazei/fasciolozei.

    – Se execută din nou tratamente (îmbăieri, administrări parenterale/injectabile) antiscabioase de toamnă (septembrie-octombrie)

    – Se efectuează tratamente antihelmintice contra dictiocaulozei și paraziților gastro-intestinali.

    – De asemenea, se deparazitează toți câinii ciobănești de la stână.

    – Alte acțiuni care se efectuează în această perioadă sunt: vaccinarea anticărbunoasă și contra anerobiozelor la miei, controlul și tratamentul afecțiunilor podale, curățirea, dezinfecția, deparazitarea și pregătirea adăposturilor pentru o nouă perioadă de stabulație.

    Ca sfaturi generale pentru crescătorii de ovine, aceștia trebuie să aibă grijă ca animalele să nu pășuneze în locuri mlăștinoase unde ovinele se pot infesta cu metacercari de Fasciola hepatica.


    Te-ar mai putea interesa

    Satul cu cea mai gustoasă brânză. Oile pasc iarbă pe soluri sărăturate și bogate în minerale Preț carne 2024. Cât costă un kilogram de carne de porc cumpărată de la un mic fermier A primit o amendă 1.200 de lei pentru că porcul din ogradă nu era crotaliat

    Ultimele știri

    România ar putea avea un laborator care să efectueze analizele pentru mierea din afara UE UCPR: Produsele avicole obținut în fermele din România sunt sigure din punct de vedere al sănătăţii Situație fără precedent în SUA: Gripă aviară depistată la vaci de lapte