• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • București și Cluj, orașele unde cetățenii au protestat contra organismelor modificate genetic

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Organizaţiile pentru protecţia consumatorilor şi a mediului au organizat proteste în toată lumea împotriva cultivării organismelor modificate genetic.

    În acest sfârşit de săptâmână, în peste 400 de oraşe din 52 de state din întreaga lume au fost organizate proteste împotriva alimentelor modificate genetic.

    Din Statele Unite şi până în România, mii de oameni au mărşăluit pe străzile principalelor oraşe împotriva modificării genetice a produselor agroalimentare. Numai pe continetul nord-american, au avut loc proteste în 250 de oraşe. În Bucureşti, protestatarii au mărşălit pe traseul parcul Eroilor-Piaţa unirii şi au împărţit trecătorilor materiale informative cu privire la impactul alimentelor modificate genetic asupra sănătăţii. Un marș asemănător a avut loc la Cluj-Napoca. Oamenii se tem că România va fi invadată de soia, porumb sau sfeclă modificată genetic.

    Oamenii au cerut autorităţilor să oblige producătorii de alimente să scrie pe etichete dacă acel produs conţine sau nu organisme modificate genetic. „E dreptul nostru să ştim cine ne otrăveşte copiii. E dreptul nostru să putem alege ce vrem să mâncăm sau să bem”, a spus unul dintre protestatarii din Los Angeles, citat de usatoday.com.

    Sursa: evz.ro Foto: voxpublica.realitatea.net

    Te-ar mai putea interesa

    Fermierul Samson Popescu pune pe pauză fabrica de peleți din cauza cheltuielilor la curent și motorină Lemne de foc 2026. Prețul unui metru cub de lemn cumpărat direct de la Romsilva Din lanul de grâu, la prima carte. Diana Vasilescu a lansat „Nemăritată la 30 de ani”, despre viața care nu respectă calendarul celorlalți Schimbare majoră la plata avansului APIA pentru fermieri în acest an! Parlamentul a votat legea care introduce o subvenție nouă de 4.000 euro/ha pentru micii fermieri!

    Ultimele știri

    Comisia Europeană schimbă legislația pentru a lăsa fermierii să fertilizeze mai ușor cu gunoi de grajd Președintele Zelenski cere României tranzit pentru cerealele ucrainene, iar R. Moldova ne vinde 93% din exporturile ei de rapiță Avansul APIA 2026 – în conturi. Primele județe unde fermierii au anunțat că au încasat subvențiile Aviz favorabil pentru Florin Barbu la MADR! A anunțat că își dă demisia în 100 de zile dacă nu realizează 4 măsuri! Dimitrie Muscă, fermier din Arad: ”La rapiță este un dezastru, din 1.700 de hectare doar 200 pot păstra”