• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Anunț pentru OIERI: A crescut PREȚUL LÂNII! Cu cât se vinde KILOGRAMUL DE LÂNĂ ÎN 2018!

    Roxana Dobre -

    [dropcap type=”default”]P[/dropcap]rețul pentru un kilogram de lână a crescut în ultimele luni, anunță ministrul agriculturii Petre Daea. Programul guvernamental prin care se acordă subvenție de un leu pe fiecare kilogram de lână vândut de ciobani a crescut valoarea acesteia. Astfel, dacă în 2017, crescătorii de ovine se plângeau că aruncă lâna mioarelor, acum se pare că prețul acesteia a ajuns și la 4 lei pe kilogram.

    ”Acum lâna de Țurcană s-a luat cu 2 lei pe kilogram și cea de Țigaie de la 3,5 lei până la 4 lei, în funcție de calitate. Peste care vine și leul pe kilogram de la stat”, a arătat ministrul Petre Daea în cadrul emisiunii ”Viața Satului” de la TVR 1.

    Acesta a arătat că valoarea kilogramului de lânăar putea ajunge și la 7 euro pe kilogram dacă în țară ar exista  instalații de spălare.

    ”O lână cu 24 de microni, deci în funcție de finețe, poate ajunge și la 7 euro kilogramul. Cum? Spălată și prelucrată! Din păcate, noi nu avem încă aceste instalații atât de necesare. Primul lucru pe care noi ar trebui să îl realizăm este să îi determinăm pe oameni să adune lâna chiar și din mărăcini și să o ducă către centrele de colectare. Mai departe ajunge pe piața internă iar restul se va exporta pur și simplu”, a mai punctat ministrul.

    Daea a subliniat că aceste instalații se poate face doar investitorii interesați, iar statul nu poate susține financiar și această acțiune.

    32.327 de benficiari s-au înscris în program

    Ministrul agricuturii, Petre Daea, a anunțat în cadrul unei conferințe care a avut loc miercuri, 28 februarie, că din datele oficiale pe care le deține rezultă că 32.327 de beneficiari s-au înscris în programul de subvenționare a lânii.

    ”Din care a rezultat din cantitățile pe care le-au declarat că pot aduce prin acest program peste 23.009.443 tone de lână, preponderent Țigaie, Merinos și evident și din alte rase. Acum avem 22 de centre de colectare în 10 județe și ne dorim să fie în fiecare județ câte un centru și chiar mai multe. Să fie în apropierea crescătorilor de oi. Este doar începutul acestui program și este un început bun, e un început care este susținut pe de o parte atât de către noi, dar în primul rând de către interesul pe care îl au cei care s-au înscris în program, înțelegând și depozitarii, și cei care aduc lâna, și structurile noastre județene, Direcțiile agricole care au primit ca sarcină de serviciu să implementeze acest program în teritor”, a arătat Daea.

    Ciobanii, instruiți cum să tundă oile

    Petre Daea a mai spus că au fost făcute și o serie de instruiri privind modul în care se tunde o oaie, modul în care se împachetează lâna în așa fel încât să primească un preț cât mai bun prin sortarea acestui produs, prin timpul optim când trebuie să tundă.

    ”Am făcut demonstrații și am transmis la fiecare județ în parte să vadă care sunt condițiile impuse de cel care preia lâna în așa fel încât să preia cât mai mult cu putință și noi acest lucru dorim. Dacă centrele ne asigură preluare întregii lâni, încă mai avem de lucru mult pentru a prelucra această lână în țară, pentru a câștiga cât mai mult și a ne folosi noi de acest produs extrem de valoros și care a fost neglijat, aruncat, care a fost lăsat pradă întâmplării sau mai mult decât atât, pradă lipsei de interes pentru minunatul produs pe care îl avem în România și care alții îl caută fir cu fir. Va veni și timpul la noi când fiecare fir de lână va fi căutat și pus la locul lui, pentru că este o avuție și nu trebuie risipită. Trebuie plătită ca atare, folosită în consecință și câștigul nu este așteptat, vine”, a mai punctat ministrul.

    Șeful de la agricultură a prezentat și un calendar care va fi respectat cu strictețe astfel încât până la 1 septembrie să se facă primele decontări pentru ciobani.

    Avem un calendar și toate aceste programe sunt inserate pe date cu volume, cu responsanbilități, cu sume bugetare, în așa fel încât totul să meargă ordonat, organizat și nu la întâmplare. Nimic nu este întâmplător aici, nimic nu este pus de dragul de a fi pus și totul este calculat în așa fel execuția să fie cea care determină rezultatul pe care evident îl așteptăm. Spun că nu avem la această dată verigile pentru a spăla lâna. Avem proiecte, sunt proiecte în țară făcute, sunt întreprinzători care s-au legat cu interesul de acest program, nu este ușor, pentru că sunt niște investiții care se fac pe baza unor sume costisitoare, dar sunt pornite aceste acțiuni. Avem 2 zone unde se spală acum lâna. Este o instalație la Tilișca în Sibiu și este o instalație Buhuși, unde este și fabrica de stofe, pe care am vizitat-o, cum de altminteri am fost și la Tilișca și am văzut cum funcționează acolo acest utilaj care spală lâna în așa fel încât să se dea valoarea adăugată acestui produs și apoi ea, dusă spre zonele de valorificare. Valorificare care înseamnă țesături, izolații în construcții și nu numai. Însă anul acesta cu siguranță majoritatea producției va merge la export așa cum este, deci ca lână brută, dar este un câștig enorm, pentru că am luat-o din câmp, de pe mărăcini. Am adus-o și din nefericire o valorificăm la export, iar cei care au centrele de colectare deja au automat relații comerciale cu exportatorii, cu cei care primesc această lână și o valorifică”, a mai spus Daea.

    Reamintim că Programul pentru lână se va desfășura sub tip ajutor de minimis (adică prin care fermierii nu pot primi mai mult de 15.000 de euro timp de trei ani ca ajutor de stat de acest tip) este de 1 leu pe kilogramul de lână ce va fi valorificată cu acte.

    Fermierii care vor să beneficieze de subvenția pentru lână trebuie să se înregistreze la Direcția Agricolă până în data de 28 august. Documentele pe care trebuie să le aducă sunt: copie după buletin, copie după certificatul de înregistrare la Oficiul Comerțului (acolo unde este cazul), dovada unui cont bancar activ, declaraţie pe proprie răspundere și un document prin care să ateste că exploatația de ovine este înregistrată.


    Te-ar mai putea interesa

    Tractoarele New Holland pe care fermierii le pot cumpăra prin Programul Rabla pentru Tractoare Subvenții APIA 2024 – tranșa a doua. Plățile finale achitate pe hectar și cap de animal Tractoarele Zetor pe care fermierii le pot cumpăra prin programul Rabla pentru Tractoare

    Ultimele știri

    Avans APIA 2024 – ultima oră! Prag depășit pentru plățile către fermieri! ANSVSA – 20 de ani de activitate. Adrian Pintea, MADR: Autoritatea și-a câștigat încrederea nu doar pe plan național, ci și pe scena europeană Auchan și Cora – amenzi uriașe de la Consiliul Concurenței! Judecătorii le-au respins contestațiile!