• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Avantaj pentru importatori! Preţul grâului va fi mai mic în Europa de Vest decât în România şi alte ţări estice

    agrointeligenta.ro

    Pe diagonală de la nord-est la sud-vest, Europa va fi împărţită în această vară în trei zone, în care evoluţiile vremii vor fi foarte diferite, conducând în final la obţinerea unor recolte care vor susţine preţuri mai mari sau mai mici de la un grânar la altul.

    Estimările FAO privind recolta de grâu indică obţinerea în acest an a celei mai mari a doua recolte din istorie. Este o veste cum nu se poate mai bună după seceta din 2012. La nivelul pieţei internaţionale aceasta va trage preţul acestei materii prime în jos.

    Scenariul se bazează pe o vară mai blândă ca anul trecut în marile grânare ale lumii, precum SUA, Franţa, China, India, Rusia. Per ansamblu aşa se şi va întâmpla. Acest lucru însă nu va exclude existenţa unor regiuni în care vremea să evolueze în tiparele anului trecut. În aceste regiuni, din pricina recoltelor mai proaste decât vor fi obţinute la nivel mondial preţurile producţiei interne vor fi mai mari iar importurile mai atractive.

    Grânarele din sudul european al Rusiei, Ucraina, Ungaria, Slovacia, România şi ţările de la sud de Dunăre, ca şi sudul Italiei se vor confrunta cu o vară asemănătoare celei de anul trecut – cu temperaturi peste medie, număr mare de zile însorite şi precipitaţii puţine. Cel din Franţa, Germania, Polonia, Spania vor avea parte de o vară blândă cu temperaturi normale, ploi suficiente şi un număr nici mare nici mic de zile însorite. În final, cele din Insulele Britanice vor avea parte de o vară mai rece decât în mod obişnuit.

    Toate acestea diferenţe de la o regiune la alta va face ca bilanţul recoltelor din acest an să varieze foarte mult de la o regiune la alta pe continentul european cel puţin.

    În Franţa, Germania şi Polonia – cele mai mari producătoare de grâu din Uniunea Europeană se vor obţine recolte bune la preţuri competitive pe plan internaţional – poate cele mai competitive din întrega lume.

    În România, Ungaria ca şi în Balcani recoltele vor fi mult mai proaste, cu multe pierderi, în ton cu cele obţinute anul trecut, lucru care va face ca preţurile să fie mai mari şi în consecinţă necompetitive. Din nefericire, faptul că şi Ucraina şi sudul european al Rusiei se va confrunta cu o situaţie la fel de proastă va reduce disponibilităţile de export ale acestor ţări.

    Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Agricultură şi Alimentaţie, FAO,(United Nation’s Food and Agriculture Organisation – FAO) estimează că recolta de grâu din 2013 va atinge nivelul de 690 de milioane tone, cu 28 de milioane de tone mai mare faţă de cea din anul precedent, a doua valoare sub record – creşterea fiind datorată majorării suprafeţelor de către marii producători europeni Franţa, Germania, Polonia, Ucraina, dar şi a anticipării unor randamente în creştere în alte zone ale globului.

    Banca Mondială (World Bank) estimează pentru întregul an un preţ de 260 USD pe tonă. Traderii anticipează o scădere a preţurilor de la trimestru la trimestru pe măsura scurgerii anului 2013, plecând de la 9,50 USD pe buşel/349 USD pe tonă (estimare dată de Goldman Sachs pentru T1,S1-13) şi ajungând la 7 USD pe buşel/257 USD pe tonă (estimare dată de Rabobank pentru T4-13).

    Vremea mai răcoroasă ca anul trecut este anunţată în Europa de Vest şi de menţinerea zăpezilor din Pirinei şi Alpii francezi – pe multe pârtii din aceste lanţuri muntoase putându-se schia chiar şi în iunie – un fapt nemaiîntâlnit de cel puţin o generaţie.

    Estimări privind preţul grâului pentru întregul an 2013 (USD/tm)
    Rabobank – 516; Danske Bank 549; Commonwealth Bank 498; Deutsche Bank 563; Societe Generale 535; Goldman Sachs 496; World Bank 464

    Surse: Les Echos, Ukraine Grain, FAO, Bloomberg, CropSite, AllAboutFeed, băncile

    Te-ar mai putea interesa

    Primar-fermier cu 600 de hectare: a încasat despăgubiri de secetă, apoi a vândut porumbul recoltat! Fermierul Cosmin Micu renunță la floarea-soarelui: „E mai ușor să fac 4 t/ha la rapiță decât 3 t/ha la floare” Fermă de 3.600 de hectare din vestul țării – scoasă la vânzare! Guvernul a aprobat programul prin care românii din Diaspora primesc 200.000 de euro pentru a porni o afacere în România Comisia Europeană taie puternic estimările pentru porumb și grâu. Oferta de cereale din UE se restrânge

    Ultimele știri

    Piața cerealelor, la zi. Prețurile încep săptămâna pe plus. Porumbul DAP Constanța – 205 euro/tonă Un virus nou lovește fermele de vaci! Au fost confirmate deja 12 focare Apel către clasa politică înaintea Forumului de la Neptun: „Fiecare zi de blocaj se plătește din buzunarul românilor!” Cultivi orz hibrid și dorești să obții cele mai bune rezultate pentru ferma ta? Carrefour România: volume record +60% pentru producătorii locali și 530 de artizani în toate magazinele din țară