• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cinci realizări agricole care ne-au plăcut în 2013

    agrointeligenta.ro -

    Anul calendaristic pe care îl încheiem astăzi a adus multe schimbări pozitive în agricultură, dar și nelipsitele probleme și necazuri. Pentră că pășim în 2014, am zis că e bine ca cele rele să se spele, iar cele bune să se-adune, așa că am întocmit un rezumat personal al realizărilor din agribusiness care ne-au plăcut nouă cel mai mult. Vă invităm să ne spuneți și părerea dumneavoastră! 

    Recoltele bune. Cu o vreme ”de poveste, culturile agricole au fost răsfățate în acest an cu soare și precipitații exact cât scrie la carte că este nevoie pentru a se obține recolte perfecte. Ceea ce s-a și întâmplat, iar pentru agricultorii cu posibilități de stocare, ce nu au fost forțați să vândă în toamnă, profitul va fi unul frumușel către primăvara anului ce tocmai bate la ușă.

     

    Plata subvențiilor directe la timp. Ministerul Agriculturii și APIA au reușit să îndeplinească un vis al fermierilor români: plata la timp a subvențiilor. Este pentru prima dată când un avans de 50% din sume ajung în contul agricultorilor înainte de finele anului. Restul vor fi virați până la începutul campaniei agricole de primăvară din 2014.

     

    O federație de fermieri a depus documentarea pentru înființarea primului fond mutual agricol. Îndelung dezbătută, legea ce permite ca fermierii să își pună bani deoparte și să primească în același timp sprijin de la Guvern și UE face ca viitoarele calamități să nu mai pună agricultura națională la pământ, așa cum s-a întâmplat în 2012, spre exemplu.

     

    Pentru prima dată în ultimii ani, Guvernanții și Parlamentul României au conlucrat la o serie de legi menite să vină în sprijinul fermierilor. Ajutoare de minimis, Statutul producătorului, Legea pajiștilor sau Prima intabulare sunt câteva dintre măsurile legislative în concordanță cu nevoile mediului rural.

     

    Consolidarea imaginii agriculturii ca și ramură de bază a economiei și recunoașterea valorii și experienței profesionale a unor importanți reprezentanți ai fermierilor. Pentru prima dată după mulți ani, sectorul agricol este o vedetă în mass-media românească și tot mai mulți lideri de opinie spun că agricultura va fi principalul motor de creștere economică a României în următoarea perioadă.


    Te-ar mai putea interesa

    A apărut în supermarketuri carnea de miel adusă din Australia Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute Andrei și Oana Nicola s-au întors din Anglia pentru a-și face fermă de Angus la Porumbacu de Jos

    Ultimele știri

    Raport EFSA: Carnea de pasăre și ouăle produse în România sunt sigure pentru consum! John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA