• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Îndemnul comisarului Hogan pentru fermierii români

    agrointeligenta.ro -

    Comisarul european pentru agricultură și dezvoltare rurală se arată foarte apropiat de România, de estul Europei în general, venind mereu cu recomandări care se adresează mai ales agricultorilor din această parte a UE. În ultima sa intervenție la Bruxelles, la Forumul ELO (European Landowner Organisation), dar și în discuțiile cu fermierii din țara noastră, mesajul lui Phil Hogan a fost unul clar: viitorul este asocierea!

    Reticența fermierilor în ceea ce privește asocierea nu este o problemă specifică doar României. Potrivit comisarului european Phil Hogan este o problemă specifică fermierilor din Europa de Est. Conform oficialului Comisiei Europene este esențial ca fermierii să înțeleagă că este nevoie de o mai bună organizare în agricultură astfel încât, numai uniți, fermierii pot face față problemelor de mediu.

    ”Trebuie să ne organizăm mai bine, organizațiile de producători, mai ales în estul Europei nu sunt suficient de bine organizate. Trebuie să-i ajutăm pe fermieri să se organizeze, să-i finanțăm să facă asta. O mai bună organizare nu poate decât să aducă o gestionare mai bună a resurselor de mediu, dar și a banilor veniți de la Uniunea Europeană”, a precizat Phil Hogan, comisarul european pentru Agricultură și Dezvoltarea Rurală în discursul său de la Forumul ELO.

    Cum discursul său a avut loc în ziua atentatelor teroriste de la Bruxelles, atacuri revendicate de ISIS, Hogan a arătat că mișcările masive de populație sunt motiv de îngrijorare la nivelul Uniunii Europene. Comisarul european este de părere că dacă nu se vor rezolva problemele generate de lipsa hranei fenomenul migrației ar putea atinge cote alarmante.

    ”Problema migrației se va accentua dacă nu investim în măsuri de îmbunătățire a hranei produse în țările mai puțin dezvoltate. Vă asigur că nu vrem să eliminăm afacerile producătorilor din Europa prin această măsură, dar trebuie să ne adaptăm practicilor de mediu și felul în care facem agricultură și către celelalte state mai puțin dezvoltate. Fermierii nu sunt oameni proști, știu că au nevoie de sol, de apă și de un aer curat pentru culturile lor. Fermierii vor face tot ce trebuie pentru a răspunde provocărilor de mediu”, a susținut Phil Hogan, comisarul european pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală.


    Te-ar mai putea interesa

    Comunele din România unde fermierii primesc subvenții APIA în plus la hectar Bursa ploilor – cât a plouat până astăzi în fiecare județ Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute

    Ultimele știri

    MARSAT vine în sprijinul micilor fermieri care vor să își cumpere utilaje cu fonduri europene! Parlamentul European a votat simplificarea PAC cu flexibilitate pentru condițiile de mediu Stațiunea Dancu, ”pepinieră” de vaci campioane. Producția medie de lapte în ferma ”de stat”