Fenomenul mierii aduse din China: Intră în țară cu 1 dolar/kg și se amestecă cu puțin de-a noastră. Pe etichetă scrie 100% miere românească
Roxana Dobre -Deşi România este printre cei mai mari producători de miere din Europa, românii au ajuns să consume miere autohtonă amestecată cu miere din afara Europei, în special din China şi din America Latină, produsul fiind vândut drept miere românească, ceea ce pune în pericol sănătatea consumatorilor, spune preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea.
Apicultorii se plâng că, în magazine, mierea ajunge și la 8 lei kilogramul ceea ce le pune în pericol prețul pe care ei ar trebui să îl obțină pe kilogram.
”Sfatul nostru pentru consumatori este să citească eticheta în primul rând să vadă de unde provine mierea, și în al doilea rând să se uite la preț. Dacă acesta este dubios de mic atunci clar că ceva nu este în regulă. Adică este o diferență evidentă între mierea care se vinde cu 8 lei borcanul și cea care se vinde cu 30 de lei”, ne-a declarat Constantin Dobrescu, vicepreședinte al Federației ROMAPIS.
Pe de altă parte, Ioan Fetea spune că apicultorii i-au solicitat ministrului Agriculturii să modifice legislaţia, astfel încât să se interzică amestecul de miere românească.
”Se aduce miere din China, Argentina, Mexic cu 1 dolar pe kilogram, se amestecă cu puţină miere românească şi se vinde pe piaţă ca fiind miere 100% românească. Şi scrie pe etichetă ‘miere UE şi non UE . Aceşti comercianţi îşi bat joc de consumator, românul nu ştie ce consumă. De fapt, mâncăm altceva, nu miere”, a menţionat reprezentantul apicultorilor.
România importă anual între 1.500 şi 2.000 tone de miere, ceea ce reprezintă în jur de 10% din producţia naţională.
Atâta timp cât este comestibilă, mierea nu poate fi interzisă
Scandalul mierii falsificate a ajuns și la urechile ministrului agriculturii care spune că în perioada următoare vor fi luate măsuri în piață cum ar fi elaborarea unor borcane distincitive care să fie recunoste de consumator, precum și achiziția unor laboratoare în care să fie făcut controlul la calitatea mierii.
”Propunerea de la Consiliul de miniștri de la Bruxelles care a avut loc în luna decembrie a anului trecut, mai exact propunerea adusă chiar de Ungaria. Spre exemplu, la mierea produsă în UE să fie folosite borcane de un anumit format ca ai noștri consumatori să știe exact ce cumpără și mierea respectivă să fie identificată. Am decis achiziționarea unor laboratoare în care să fie făcut controlul la calitatea mierii pentru că nu vrem să fie aruncată anatema pe producătorii noștri. În ceea ce privește acel producător care are încă produse pe piață, dacă pe etichetă scrie că este miere în amestec atunci nu avem ce face. Consumatorul care cumpără astfel de produs trebuie să fie avizat ce cumpără și prețul este pe măsură. Dar sigur că nu o putem interzice pentru că este comestibilă să spunem, nu pune în pericol sănătatea dar nu respectă ce este încris pe etichetă. Sigur că ANPC-ul are obligația să verifice aceste produse iar consumatorii trebuie să denunțe de fiecare dată identificarea lor în magazine”, a declarat de curând ministrul agriculturii.
Sursă selectivă: www.news.ro
Foto: curiousmindbox.com