• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • EXCLUSIV! Când începe PLATA CELEI DE-A DOUA TRANȘE DIN SUBVENȚIA APIA! 260.000 de fermieri PE PRIMELE LISTE!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    PLATA TRANȘEI A DOUA DIN SUBVENȚIA APIA 2016! Agrointeligența – www.agrointel.ro vă prezintă în exclusivitate primele informații oficiale despre demararea plății pentru a doua tranșă a subvențiilor APIA aferente anului 2016. Aceste sume urmează să intre în procesare și în autorizare la plată din 5 decembrie, prima zi lucrătoare de luni după mini-vacanța de 1 decembrie. 

    Un MILIARD de lei pentru plățile fermierilor! Guvernul a aprobat la rectificarea bugetară, după cum a anunțat ieri ministrul finanțelor, Anca Dragu, o sumă-record care merge spre agricultură mai exact la plata subvențiilor pentru campania 2016. Cu banii disponibili, agenția de plăți este pregătită să transfere și a doua tranșă de bani adică cei 31% rămași după ce APIA a achitat avansul de 69% din plățile directe. Când o să înceapă APIA să plătească cea de-a două tranșă și cine sunt primii fermieri care intră pe liste, a explicat pentru Agrointeligența – www.agrointel.ro, Adrian Pintea, director general al APIA! 

    ”Banii merg atât la plata în avans dar și cea regulară pentru că nu se aștepta nimeni să dăm atâția bani și de aceea adună (Guvernul n.r) din toate cotloanele. Noi suntem pregătiți să începem și plata regulară dar primele transferuri se vor face luni, 5 decembrie, având în vedere că Guvernul hotărât ieri ca și ziua de 2 decembrie să fie liberă. Deci data de 2 decembrie este liberă și pentru funcționarii APIA urmând să începem pe data de 5 decembrie când este zi lucrătoare pentru toată lumea deoarece vreau să intrăm în normal și noi. Deci avem perioada 30 noiembrie-4 decembrie liberă urmând, repet, ca de pe 5 decembrie să facem primele transferuri”, a explicat pentru Agrointeligența – www.agrointel.ro, Adrian Pintea, director general al APIA!

    Acesta mai spune că pe primele liste se vor afla fermierii care au primit deja avans. ”Da, sunt în primă fază fermierii care au primit deja avansul de 69% în cazul cărora vom completa cu restul de 31%. Cred că vom avea 250.000-260.000 de fermieri în prima tranșă”, a mai anunțat șeful de la APIA.

    Vă reamintim că ministrul Finanțelor, Anca Dragu, a făcut ieri un anunț important pentru fermierii care așteaptă atât avansul APIA, cât și a doua tranșă a subvențiilor pentru campania în curs! În urma celei de-a doua rectificări bugetare din acest an, Ministerul Agriculturii primește în plus la buget un miliard de lei, bani necesari și pentru plata plăților regulare care încep la 1 decembrie.

    Ministerul Agriculturii primește o sumă-record de un miliard de lei. Ca atare bugetul Ministerului Agriculturii este suplimentat prin această rectificare bugetară, mai exact cu suma de 1,09 miliarde lei. Trebuie să subliniez faptul că această sumă aprobată la rectificare a fost precedată de alocări suplimentare în luna noiembrie de 1,7 miliarde lei din redistribuiri de sume de la alți ordonatori principali de credite. Cele 1,7 miliarde alocate suplimentar Ministerului Agriculturii din redistribuiri vor fi folosite pentru plățile în avans aferente schemelor de plăți directe din FEGA pentru campania 2016, care se acordă ca 69 la sută din cuantumul unitar al acestora în limita sumei de 3,8 miliarde lei, adică aproximativ 850 de milioane de euro. Banii alocați prin Ordonanța de rectificare bugetară vor permite începerea de la 1 decembrie a plăților finale a acelorași scheme de plăți directe în limita sumei de 1,09 miliarde lei, reprezentând diferența de 31% din cuatumul pe suprafață. Realizarea acestor plăți vor avea până la sfârșitul acestui an o valoare totală de 4,89 miliarde, ceea ce va duce la un grad de realizare de 56 la sută din plafonul financiar alocat care este 7,9 miliarde alocat de CE pentru plățile directe pentru anul de cerere 2016. Aceste procent, de 56 la sută, este absolut record, trebuie să vă spun că în anii precedenți  acesta ajungea undeva la 20-25 la sută la sfârșitul anului”, a explicat Anca Dragu la finalul ședinței de Guvern de ieri.

    Vă reamintim că plata avansului a fost demarată din 17 octombrie și se va finaliza în data de 30 noiembrie, urmând ca din 1 decembrie, APIA să treacă la plata integrală a subvențiilor pentru acest an. Ca și primă tranșă, fermierii primesc acum 69% din cuantumul stabilit pe suprafață pe următoarele scheme:

    Schema de plată unică pe suprafață – SAPS: 96,8861 euro/ha

    Schema de plată redistributivă:
    Nivelul 1 (1-5 ha) = 5 euro/ha
    Nivelul 2 (5-30 ha) = 48,8554 euro/ha

    Schema de plată pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu (plata pentru înverzire): 57,3714 euro/ha

    Schema de plată pentru tinerii fermieri: 22,8718 euro/ha

    Deși cuatumurile plăților APIA sunt mereu exprimate în euro, agenția de plăți virează fermierilor contravaloarea aceastor sume în lei. Pentru anul 2016, plățile se calculează după cursul Băncii Centrale Europene din data de referință 30 septembrie 2016, și care a fost de 4,4537 lei pentru un euro.

    În premieră, în acest an se achită avans din subvenție și fermierilor care au intrat în eșantionul de control pentru care inspectorii au reușit să finalizeze verificările.


    Te-ar mai putea interesa

    Bugetul pe anul 2026, publicat în Monitorul Oficial. Pașii următori pentru plata ANT Grup Șerban Holding a închis linia de trading de cereale și a disponibilizat 81 de angajați Holding de ferme – achiziție de 50 de tractoare, semănători și cultivatoare. Factura: 5,2 milioane de euro Băcița Flori Mînzat are pregătiți peste 300 de miei pentru Paște: ”Păstrăm prețul de acum doi ani, nu dăm la export” Lege în Parlament: Contracte pentru achiziția produselor direct de la micii fermieri!

    Ultimele știri

    Tratament corect pentru sămânța de floarea-soarelui și porumb Oierii – obligați să facă contracte de muncă ciobanilor pentru a mai primi subvenții APIA Aurel Frandeș, pădurarul care a salvat fetițele dispărute: ”Cred că Dumnezeu m-a trimis acolo. În pădurea aceea sunt șacali, urși, chiar o ursoaică cu pui” Ce fertilizant să folosim la transplantare răsaduri. Soluția vine de la Agrii 35 de ani TRANSAVIA: Ce se află de fapt în spatele peformanței susținute