Irina Toma, cultivator de mure: Refuz să vând intermediarilor cu 3 lei pe kilogram!

Dezamăgirea unui producător român care a investit, a făcut producție de foarte bună calitate calitate dar nu a reușit sub nici o formă să își vândă recolta în magazine. În ciuda tuturor eforturilor de a-și valorifica munca în lanțurile de magazine, Irina Toma din Mărăcineni, proprietara unei plantații de muri, spune că i-au fost închise ușile, singura soluție oferită fiind aceea de a-și preda producția unui intermediar care să câștige mult, fără să fi muncit în plantație, cu doar încasând direct banii pentru ”intrarea” în supermarket.

Mă întreb cu mare tristețe și dezamăgire: oare al câtelea producător sunt eu, care după ani de muncă, investiții și taxe achitate în credința statului român, în momentul în care am ajuns să produc fructe proaspete, de o reală calitate, NU pot și NU mi se permite să-mi vaâd marfa în niciun mare lanț de magazine? Am bătut disperată la toate ușile și am dat atât de tare cu capul în ele, încât am fruntea plină de cucuie și inima ruptă în mii de bucățele”, a scris pe Facebook Irima Toma, cultivator de mure din județul Argeș, din Mărăcineni.

După trei ani de muncă în care a refuzat să ăși ”chimizeze” producția de fructe, lucrând cu sapa și cu motocultorul, producătorul de fructe de pădure spune că nu are cui să vândă, direct, recolta de calitate foarte bună. ”Aaa , ba da, am voie să vând intermediarilor care vor beneficiu de 200% daca se poate, pe munca mea sau a industriei, care mi-au dat fabulosul pret de 3 lei pe kilogram, duse de mine la poarta fabricii lor. De-as muri azi cu toată plantația peste mine și NU voi vinde nici măcar un kilogram la acel preț! Cum să-mi dai 3 lei pe murele astea?!”, spune, sinceră, producătoarea din Argeș.

Irina Toma și-a pierdut speranța că va mai putea intra cu marfa în retail, așa că a luat decizia de a-și vinde murele de calitatea întâi pe cont prpoiu, la un preț corect în raport cu munca și investiția făcută. ”Constat cu lacrimi în suflet și în ochi că în țara asta NU se vrea a se produce nimic! Trebuie să mâncăm otrăvurile și plasticurile produse în vest! Ale noastre produse, crescute în pământ și hrănite cu apă și bălegar, NU sunt bune! BA DA, sunt cele mai bune, tocmai de aceea trebuie să le scoată de pe piață, le concurăm mizeriile lor, desi eu nu primesc niciun fel de subvenție de nicaieri, din prețul încasat trebuie să-mi scot cheltuielile și să câștig și eu ceva”, mai precizează Irina Toma.

Speranța cultivatoarei de mure, care a investit în plantație alături de soțul ei, rămân oamenii care doresc să mănânce sănătos, direct de la fermierii români. „Revin cu capul plecat către românii care au înțeles că dacă ei nu cumpără de la mine, eu voi dispărea de pe piață și vă anunt că am recoltat o altă serie de mure proaspete și coapte în razele soarelui, nu ”vopsite” și ținute 20-30 de zile pe transportul international. Concluzia: vând mure de cultură la 9 lei pe kilogram. Comenzile se dau telefonic la 0765.326.242, iar murele se ridică din Mărăcineni, Argeș”, este mesajul pentru cei care vor să susțină producția românească și munca fermierilor români pornind cu acest caz particular al tinerilor soți Toma care au investit în cultura de mure.

20 Comentarii la Irina Toma, cultivator de mure: Refuz să vând intermediarilor cu 3 lei pe kilogram!

  1. Greaseala tipica care se datoreaza lipsei de antreprenoriat, mai intai cauti unde sa vinzi si apoi te apuci de treaba nu invers, mai ales cand marfa ta este atat de perisabila.

  2. 3 lei/kg de mure pentru producator, cand in hipermarketuri gasesti o caserola de 100 g la 10 lei? Asta e bataie de joc la adresa producatorilor! Decat sa le vanda intermediarilor pe bani de nimic, mai bine merge cu ele in piata si ia un pret mult mai bun, chiar daca vinde mai putin! Macar nu se imbogatesc trantorii de intermediari pe seama muncii ei!

    • Eu cumpar mure la 6-7 lei kg din pietele bucurestene.
      Ce 100 grame la 10 lei ? Esti structurat normal ?

  3. Cand te apuci de o afacere,nu iei in calcul si piata? Chiar asa de loc..Gata facem plantatie,si apoi ce? steptam ,ne rugam tipam/? Nu tine asa ..Asta este o afacere,vrei sa vinzi,ia fa talica o asociatie,ca sa ai o cantitate ,rezonabila,si ai sa vezi ca altfel merge treaba.Nu tine asa cu cateva sute de kg..Si pretul tau este „putin cam mare” 9 lei pe kg..hm..pai sa stai sa le vinzi..ce sa spun Succes

    • 9lei/Kg de mure ti se pare mult dar cand ciresele se vindeau cu 50 lei/Kg nu-ti mai dadeai cu parerea. De specialisti ca tine este tara plina, BUNICULE.

    • Tu zici ca prima data trebuie sa faci contracte cu magazinele si pe urma incepi sa faci o plantatie care poate va intra pe rod peste 3 ani daca nu vine o grindina sau niste rozatoare.
      .Daca da da-mi si mie un exemplu din lumea asta.

    • @ vasile

      Ciresele se vindeau in Bucuresti la aparitie cu maxim 15 lei kg, acum sunt maxim 5.

      La culcare !

  4. Afacerile se fac cu capul nu cu ininma si sufletul. Comertul este o stiinta daca credeti ca muncind cu sapa si in repaus faceti comert va inselati amarnic. Nu mai priviti emisiunile TV. Puneti burta pe carte si apoi faceti afaceri. Asta-i viata, dura dar corecta. Orice ajutor de la stat inseamna ca se ia de la cei care au reusit si se da la cei…

  5. multi producatori romani,isi alunga pur si simplu cumparatorii.Cum este posibil ca in jud.Dambovita,sa pretinzi preturi de 10-12 lei/kg de cirese in varf de sezon si sa nu reduci nimic pana fermenteaza pe taraba,in timp ce bananele bio din import se vand cu 5-6 lei/kg,rosiile de sera-solar cu 6-7lei/kg,iar cele similare din Polonia cu3,9 lei/kg

  6. Un sfat : deocamdata nu veti intra in asa zisele supermarketuri pana nu veti avea o cantitate care sa permita acestora sa ofere produsul in toate magazinele din retea . Ar trebui sa va orientati catre ” aprozarele ” de cartier si catre piete . Acolo se vand cu 4-5 lei paharul de 200 g . Faceti o conventie si ce se vinde bine iar ce nu se vinde recuperati inainte de deteriorarea totala si faceti gemuri , etc. E doar o idee …

  7. Legile se fac in Parlament, dar acesta trebuie sa fie matur, responsabil și majoritar intelectual. Faptul că am ajuns in aceasta situație dovedește că este necesar să ne unim cat mai repede pentru a le impune dorințele noastre. Nu va ambiționați sa nu vindeți decât la un anumit preț pentru că dintre a pierde tot și a nu valorifica mulțumitor varianta a doua e mai sănătoasă.

  8. „…NU se vrea a se produce nimic! Trebuie să mâncăm otrăvurile și plasticurile produse în vest! Ale noastre produse, crescute în pământ și hrănite cu apă și bălegar, NU sunt bune!”. Ma iertati, dar ilogic. Nimeni nu impune nimanui nimic, astea sunt alegerile noastre. De vreme ce supermarketurile au produsele astea la vanzare inseamna un singur lucru, ca exista producatori care le dau marfa in conditiile pe care si le doresc ele. Inseamna ca pretul e acceptat de ambele parti. Daca aveti cultura bio, ar trebui sa obtineti certificarile necesare ca s-o vindeti ca fiind cultura bio. Daca conditiile pentru cultura bio n-au fost intrunite si n-aveti cum sa obtineti certificatul bio, degeaba ati folosit cultivatorul si sapa, ca nu va aduce niciun avantaj competitional. Inainte de-a infiinta plantatia ar fi trebuit sa va interesati de piata de desfacere pe care o puteti accesa, NU DUPA. Dupa pierdeti productia daca nu reusiti s-o vindeti in timp util. Piata libera este cea care „dicteaza” cererea si oferta. Daca nu reusiti sa patrundeti in piata supermarketurilor, ca inteleg ca n-aveti loc de intermediari, va trebui sa va gasiti alte abordari – din pacate, reactiv, nu proactiv – in functie de ce posibilitati aveti in zona. Daca zona dvs. nu va permite desfacerea produselor in stare naturala, va trebui sa gasiti o alta varianta si sa investiti pentru dezvoltarea unui nou produs: fructe uscate, congelate, genuri, sucuri, dulceturi, peltele, etc. Verificati-va insa piata de desfacere inainte, nu dupa. Asta nu inseamna sa mergeti in vreo 2 supermarketuri si sa va uitati la preturile a 2-3 produse, asta inseamna sa va interesati care sunt conditiile de a industrializa materia prima si sa discutati cu comerciantii, din vreme, inclusiv despre preturi.

  9. http://agrointel.ro/36673/afacerea-cu-mure-merge-struna-si-n-2015-productia-e-mai-mica-dar-pretul-se-mentine-bun/ iata linkul in care cineva se lauda cu productia si pretul primit, chiar aici si nu la PROTV, unde toate afacerile din agricultura sunt profitabile!
    DA, cei care muncim pamantul suntem la mana intermediarilor chiar daca acum isi spun „treaderi”! Nici in cultura mare nu este mai bine, pretul primi in general este la limita profitului, dar vina este a noastra. In primul rand in fata reporterilor (dar si a altor agricultori), marea majoritate se lauda cu productiile lor record, care nu sunt poate chiar asa de mari, dar, na, romanul asa este, pe de alta parte statul nu intervine cu nimic in mentinerea preturilor la produse. Ma gandesc, de ce nu contracteaza statul productiile de grau, rapita, porumb, etc si astfel chiar daca ar subventiona, ar face-o pe baza productiei obtinute, astfel subventiile ar intra la cei care chiar muncesc pamantul. Pe de alta afacerile de acest gen, cu produse cu perisabilitate mare, sunt foarte riscante daca nu exista desfacere si depozitare la frig, iar aici este vina producatoarei, a fost influentata de potentialul profit, fara a lua in calcul celelalte aspecte. Am vazut plantatie foarte frumoasa de lavanda, care s-a uscat fara a fi recoltata, probabil aceiasi cauza, lipsa desfacerii. Vedeti cati si-au irosit economiile pe plantati de Paulowonia, aluni cu trufe, etc. Stiu ce inseamna sa lucrezi pamantul, mai ales in conditiile climaterile actuale, cand munca pe un an de zile se poate distruge in cateva minute, imi pare rau, dar d-na a gresit cand a crezut ca doar munca pe branci este suficienta pt a castiga, nuuuu, castiga doar cei care cumpara de la noi si vand la altii!!

  10. batjocura ce o fac guvernantii mana in mana cu acei nenorociti de hoti asa zisi intermediari! incercati sa vindeti in piete!o parere!Doamne ajuta sa reusiti!

  11. Nemernici , asa nemernici; sa mancam noi cu pret de 200% crescut?Nu vor sa traim bine, natural si corect.Rugati va doamna si veti vinde; cautati sa faceti intrun fel in care puteti vinde direct.
    Vor sa crapam cat mai degrabam sa i mustre Dumnezeu sa nu aiba liniste in cugetul lor pana nu se opresc din hotie , batjocura fata de munca cinstita.

  12. ajutatio domnule ministru este pacat pentru munca depusa si sufletul maret al acestei cultivatoare de sanatate si bunatati naturale

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*


ARIOSO