Ştiri agricole

ÎN VIGOARE! LEGEA CARE ÎI SCAPĂ PE FERMIERI DE SANCȚIUNI!

Lege în vigoare care îi privește și pe fermieri! O serie de sancțiuni vor putea fi ”iertate” de autorități după ce luna trecută a intrat în vigoare legea prevenției. Inițial hotărârea nu s-a putut aplica pentru că nu erau prevăzute exact sancțiunile de care scapă la prima abatere cei care încalcă normele legale. Pe lista publicată azi, luni – 5 februarie, în Monitorul Oficial se găsesc și fapte pe care le pot comite fermierii și de care pot scăpa la prima abatere. 

După ce a fost publicată în Monitorul Oficial legea Prevenirii nr. 270/2017, guvernul a prezentat pe 25 ianuarie lista contravenţiilor pentru care este aplicabilă noua lege. Luni, 5 februarie, la 10 zile de la prezentarea legii, a fost publicată în Monitorul Oficial.

Prevenirea face referire la faptul că firmele și cetățenii vor fi iertate la prima abatere, o dată la trei ani, pentru anumite fapte de natură contravențională. Acestea vor avea o perioadă determinată pentru a-și îndrepta greșelile, iar dacă se vor conforma, vor scăpa de amenzi.

Lista faptelor comise de fermieri, și care pot fi iertate prin această lege este destul de scurtă și se referă la următoarele aspecte:

-Legea nr. 312/2003 privind producerea și valorificarea legumelor. Micii producători, persoane fizice, care comercializează legume în piețele stradale sau tradiționale au obligația dovedirii calității de producător și a prezentării produselor în condiții de calitate și igienă. Dacă încalcă această obligație, ei riscă amenzi de la 1.000 lei la 5.000 lei.

-Legea nr. 297/2013 pentru domeniul laptelui și produselor lactate prevede unele amenzi de câteva sute, până la 1.000 de lei pentru nerespectarea unor condiții contractuale între producător și prim-cumpărător, cum ar fi, de pildă, forma scrisă a contractului. La fel și pentru refuzul oricăruia dintre aceștia de a primi organele de control ori în cazul netransmiterii de către prim-cumpărător a informațiilor referitoare la cantitatea de lapte crud care le-a fost livrată în cursul fiecărei luni.

Apoi, în Legea viei și vinului nr. 164/2015 sunt prevăzute amenzi între 8.000 și 12.000 de lei pentru:

  • încălcarea prevederilor privind nerespectarea condițiilor de comercializare a vinului vrac;
  • încălcarea prevederilor legale privind expunerea spre comercializare ori comercializarea vinurilor;
  • încălcarea prevederilor privind omisiunea sau înscrierea de date incomplete sau eronate;
  • omisiunea înscrierii sau înscrierea de date inexacte în registrele de evidență a produselor vitivinicole;
  • încălcarea prevederilor privind comercializarea unui produs sub o mențiune tradițională pe care nu este îndreptățit să o poarte ș.a.

Ca și în cazurile de mai sus, pentru aceste amenzi se va aplica Legea prevenirii la prima abatere de acest fel.

Și apicultura e trecută pe listă, prin raportare la Legea apiculturii nr. 383/2013, unde există amenzi de câteva zeci sau sute de lei pentru necompletarea carnetului de stupină, neidentificarea stupilor, lipsei panoului de identificare sau în cazul vânzării materialului biologic apicol de elită și multiplicare neautorizat. Niciuna dintre aceste amenzi nu urcă peste 150 de lei însă.

-Contravenții ce țin de zootehnie

În ceea ce privesc contravențiile ce țin de zootehnie sunt menționate monta clandestină și menținerea de reproducători masculi necastrați cu intenția de a fi folosiți la monta clandestină, fapte care se pedepsesc cu amenzi între 500 și 1.500 de lei și între 250 și 500 de lei, vor fi și ele iertate la prima abatere.

Sursa: www.avocatnet.ro


Abonați-vă GRATUIT la Agrointeligența - www.agrointel.ro!


3 comentarii

  1. În cele de mai jos subliniez de la început că nu vreau sa supăr pe nimeni,nu urmăresc să fac antireclama si nici sa intru cu cineva in vreo polemică anticonstructiva. Deci,imi exprim doar o parere si intrebari personale,fără intenția de a convinge pe cineva de ceva,În legătură cu rsele de porci Basna si Mangalita. În anii ’80 am mers la un târg rural si am cumparat 2 purcei care după aspectul fenotipic păreau a fi de carne.Dar cand au crescut,la sacrificarea, am constatat cu dezamăgire că aproape nu aveam din ce sa fac câteva fripturi restul fiind numai grasime(nu stiu procentul de acizi grași saturați sau ne.) Deci în mare,aceasta era structura raselor locale la particulari .Mai tarziu,țăranul a auzit ca porcii roșii ar fi de carne si a inceput sa-i caute cu precadere,dar si rasele MareleAlb,Landrace,Pietrain, in general porci de carne,în timp schimbandu-se raportul carne-grasime,in favoarea primei categorii.Totodata oamenii au auzit ca exista aparate cu ultrasunete ce măsoară în viu stratul de grăsime la porcii din marile crescătorii,ca pretul la carcasă este dat în funcție de grosimea de slănină,existând o tendință pe plan mondial a ameliorarii si cresterii acestei specii pentru producția de carne. Asa ca la obținerea si ameliorarea raselor si a hibrizilor,se urmareste procentul de carne si calitatea acesteia în carcasă,prolificitatea,potențialul de asimilare a furajelor,rusticitate,randament etc.parametri esentiali în exploatarea speciei suine.Ca sa nu o mai lungesc(deși ar fi f. multe de spus),rasele pe care dl. ministru le-a mediatizat,nu raspund nici pe departe acestor deziderate.Ele sunt niste rase autohtone,perfect aclimatizate la condițiile țării noastre si care au răspuns nevoilor populației intr-o anumita perioada de timp mai mult sau mai putin îndepărtată. Nu-mi doresc sa distrug mitul acestor doua rase, dar cred ca ele nu sunt importante decât prin depozitul lor genetic,in rest sunt total depășite. Ceea ce facem noi acum,este echivalent cu publicitatea agresivă care s-a făcut nu cu mult timp în urmă cu porcul vietnamez,sau mai grav,cum ar fi aberatia de a se renunta la vaca
    de rasa Friza in favoarea Surei de Stepa (noroc ca nu ne-a venit ideea,ptr. ca se pretează si la tracțiune )care este o rasa veche,aclimatizata,rezistenta,dar fără calități de rentabilitate economică și ținută doar intr-un nr. mic de exemplare pentru depozitul ei genetic valoros.In concluzie ma intreb daca dl. ministru (pe care-l respect dealtfel deși nu il cunosc personal)nu își dă seama că după câțiva ani de susținerea acestor rase de porci,va schimba din nou structura raselor locale care abia începuseră sa-si revina in favoarea producției de carne.Si asta in conditiile in care consumul de carne de porc la nivel național provine intr-un procent foarte mare din gospodariile rurale (ma refer la carnea autohtona nu la importuri).Oare daca dl ministru nu s-ar pricepe f. bine la specia suina, nu are consilieri bine pregătiți care sa-l sfătuiască? Eu ma indoiesc de acest lucru.Si atunci?E bine ca fiecare sa tragă propriile concluzii,gandindu-se la ce nivel a ajuns septelul de bovine al crescatorului de rand din satele ramanesti,nr. de porci etc. si in general zootehnia romaneasca.Nu cred deasemenea ca rasele de porci în discutie vor lua în viitor locul raselor specializate în producția de carne actuale în marile crescătorii.Ma intreb daca aceasta măsura,nu face parte din ,,programul”sustinut pe care l-am aplicat de la revoluție încoace de distrugere sistematică a zootehnie romanesti(si nu numai).Eu repet,sincer nu cred ca dl. ministru dorește acest lucru.Atunci ce se intampla?

  2. Rau mai esti mrs. Se vede ca nu traiesti din agricultura ci stai intr-un birou caldut, iar salarul vine lunar fara sa bagi manutzele in balegar si nutret .
    Mi se pare normal sa te avertizeze prima data, Crezi ca omu de la tara studiaza legea toata ziua sau vine legiuitorul si il anunta ce s-a mai modificat?

  3. dati le mana libera la evaziuni la infractiuni la munca la negru . nu destul ca in teren nu sunt controlati deloc acum le mai dati si mana libera. nu vedeti cand sunt la control ce suparati mai sunt ei au foat invatati sa primeasca subventiile si sa nu fie controlati niciodata iar pe teren nu era cultivat nimic cu toate ca incasau subventii. vine itm ul gaseste oameni la negru pe teren itm teavertizeaza . ce sa inteleaga fermierul ca merge de acum asa cine stie cand mai vine controlul agricultura se face cumva singura. cine incaseaza subventii sa aiba obligatoriu angajati nu are sa fie eliminat de la orice plata sau ajutor.

Scrie un comentariu