Ştiri agricole

Ce se întâmplă cu SUBVENȚIILE APIA! Ministerul Agriculturii a luat O HOTĂRÂRE ÎMPREUNĂ CU FERMIERII!

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, secretarul de stat Daniel Botănoiu și secretarul de stat Alexandru Potor au prezidat, joi, 29 martie, la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), ședința de lucru în cadrul căreia au fost prezentate rezultatele consultării naționale și primele elemente ale poziției României față de Comunicarea Comisiei Europene privind Viitorul sectorului alimentar și al agriculturii după 2020.

Conform unui comunicat de presă remis Agrointeligența – www.agrointel.ro de către MADR, participanții la ședința de ieri, reprezentanți ai federațiilor, asociațiilor, organizațiilor și patronatelor reprezentative din sectorul agricol, au transmis la MADR contribuții scrise față de aspectele cheie din Comunicarea Comisiei, în vederea elaborării unui document comun, care să reflecte poziția sectorului agricol din România față de documentul Comisiei. La reuniunea de azi a participat doamna Mihaela Gabriela Zoană, reprezentant al României în Parlamentul European, vice-președinte în Comisia pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală și membru în 3 comisii ale Parlamentului European.

”În dezbaterea publică din 11 ianuarie 2018 s-a stabilit ca data pentru transmiterea contribuțiilor scrise la MADR să fie 2 februarie 2018. În total, s-au primit 34 de contribuții scrise, respectiv: 12 din partea instituțiilor academice, de învățământ și cercetare agricolă și 22 din partea organizațiilor de fermieri și producători agricoli, ai federațiilor și patronatelor din sectorul agricol, ai asociațiilor din domeniul protecției mediului și dezvoltării rurale”, se arată în comunicarea ministerială.

În cadrul MADR a fost constituit un Grup de analiză format din experți MADR, APIA și AFIR. Analiza s-a desfășurat pe următoarele capitole: Principii generale PAC după 2020, Plăți directe și măsuri de piață, Dezvoltare rurală, Mediu și acțiuni climatice, Bugetul PAC după 2020, Chestiuni speciale pentru România.

În intervenția sa, ministrul Petre Daea a informat despre participările sale la reuniunile Consiliului de miniștri ai agriculturii de la Bruxelles și a atras atenția asupra faptului că trebuie să participăm activ la procesul de luare a deciziei privind PAC ca stat membru cu drepturi depline, la toate nivelele: de expertiză, diplomatic și politic. Rolul europarlamentarilor români este deosebit de important în susținerea poziției României în Parlamentul European. Este nevoie mai mult ca oricând de coeziune și de a merge cu toții în aceeași direcție, cea stabilită în urma consultărilor la nivel național”, se arată în comunicatul de presă.

Confrom MADR, europarlamentarul Mihaela Gabriela Zoană a anunțat că deși ocupă această funcție doar de 2 luni, activitatea domniei sale este deja intensă în cadrul Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală. Cele mai importante teme de dezbatere sunt PAC și bugetul PAC pentru perioada următoare de programare. Domnia sa a menționat că există preocupări la Bruxelles privind micșorarea bugetului PAC după 2020. A subliniat importanța opiniilor fermierilor români, colaborarea cu aceștia pentru a promova interesele României prin transmiterea de mesaje clare în Parlamentul European, în Consiliu și Comisia Europeană.

În cadrul întâlnirii, secretarul de stat Alexandru Potor a prezentat activitatea de analiză din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și rezultatele consultării publice, precum și elementele de poziție ale României pe tema PAC după 2020. Majoritatea participanților și-au regăsit punctele de vedere exprimate în scris.


Abonați-vă GRATUIT la Agrointeligența - www.agrointel.ro!


2 comentarii

Scrie un comentariu