• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • GALERIE FOTO. Zilele Horticulturii Bucureștene: flori și plante ornamentale direct de la producători

    agrointeligenta.ro -

    Zilele Horticulturii Bucureștene – ediția a XV-a, se desfășoară în perioada 3-6 mai, în cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, situată pe Bulevardul Mărăști. Evenimentul a reușit să reunească și anul acesta specialiși, dar și iubitori de flori din toată țara veniți pentru a admira expoziția Hortus Flower Show Romania. Vizitatorii au totodată posibilitatea de a-și achiziționa diverse plante din cadrul târgului cu vânzare.

    Pentru vizitatori au fost pregătite zeci de standuri la care pot găsi o sumedenie de produse horticole, precum răsaduri și semințe de flori, plante ornamentale  de exterior și interior, plante exotice sau plante aromate, dar și arbuști, bulbi sau unelte pentru grădinărit.

    Plantele pe care horticultorii le-au adus anul acesta la târg sunt accesibile oricărui iubitor de natură, prețurile petuniilor pornind de la 2 lei pentru o floare, existând la vânzare și plante mai scumpe, care ajung să coste câteva sute de lei. Un exemplu este dafinul, care ghiveciul ajunge la 100 lei sau molidul conic care era un preț de 200 lei per arbust. Mult apreciatele mușcate, ale căror flori rezistă toată vara, au prețuri cuprinse între 8 și 25 lei/ghiveci, în timp ce plantele aromatice, precum busuioc, salvie, oregano, mentă, cimbru, tarhon sau rozmarin pot fi achiziționate de la 5 lei până la 15 lei/ghiveci. Măslinul sau citricele nu lipsesc, iar vizitatorii le pot lua acasă la un preț de 35 lei măslinul, respectiv 89 lei citricele. Pe rafturile târgului și-au găsit locul și plantele carnivore Dionaea muscipula la doar 19 lei.

    La Zilele Horticulturii bucureștene, printre standurile colorate de flori, și-au făcut loc și câțiva comercianți care au adus târgului un plus de savoare. Astfel, vizitatorii se pot delecta cu produse începând de la turtă dulce, ciocolată de casă, miere și până la vinuri, siropuri și dulcețuri. Totodată, vizitatorii pot găsi în cadrul târgului și suveniruri și obiecte de vestimentație tradițională.

    Expoziția și târgul de vânzare din cadrul Zilelor horticulturii bucureștene sunt deschise vizitatorilor încă de dimineață până la orele 19:00-20:00, în funcție de fiecare comerciant, duminică însă fiind o zi scurtă, în care aceștia se vor retrage începând cu orele 15:00-16:00.


    Te-ar mai putea interesa

    Subvențiile APIA care intră în conturi până la Crăciun! Câte kg are un metru cub de lemne în funcție de tipul lemnului Fermier cu 40 de vaci de lapte: Am scos ferma la vânzare! Vând tot și emigrez în Spania!

    Ultimele știri

    Îngrijirea oilor cu gestație dublă în perioada iernii Oficial: Adrian Chesnoiu a revenit la conducerea AFIR Subvenție de 1.000 lei/lună pentru fermierii care angajează tineri cu studii în domeniul agricol