• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • DEZINFECȚIE…CU AER. Președintele ANSVSA, rupt de REALITATE: ”NU AM VĂZUT, NU PREA AM SEMNAL”

    agrointeligenta.ro -

    Geronimo Brănescu, președintele ANSVSA, pare rupt de realitate. Responsabilul numărul 1 în epidemia de Pestă Porcină Africană ce evoluează în țara noastră, Brănescu a dovedit că nu este la curent cu ce se întâmplă legat de combaterea virusului care provoacă boala din cauza căreia au fost sacrificați deja peste 70.000 de porci.

    Încă de dimineață, pe toate canalele mass-media – de la televiziuni la rețele de socializare, circulă imagini în care, la coborârea de pe bacul care face trecerea între județul Tulcea și Galați, se văd doi angajați cu atomizoare și echipament de protecție, care ar trebui să dezinfecteze roțile mașinilor. Problema este că în timp ce mașinile coboară de pe bac, din atomizoare nu se vede ieșind decât aer.

    Pentru a primi o poziție oficială cu privire la această situație, jurnaliștii au cerut un punct de vedere de la ANSVSA, președintele Geronimo Brănescu intrând în direct la Realitatea TV în jurul orei 17.00. ”Nu pot să exprim un punct de vedere întrucât nu am văzut imaginile despre care vorbiți. În acest moment mă aflu pe teren”, a declarat șeful ANSVSA, în ciuda faptului că i s-a precizat că imaginile sunt virale pe televiziuni și Facebook.

    Când moderatoarea emisiunii de la Realitatea TV a insistat pentru a obține, totuși, o declarație concretă din partea șefului ANSVSA, acesta a declarat că nu aude prea bine întrebările întrucât se află într-o zonă cu semnal slab. A reușit însă să confirme că zona Măcin este una cu risc maxim de contaminare cu PPA întrucât aici au fost raportate focare. Totodată, Geronimo Brănescu a precizat că urmează să se declanșeze o anchetă pentru a se stabili cine se face vinovat de dezinfecția…cu aer, mai ales că substanțele dezinfectante au fost achiziționate și sunt în cantități suficiente.

    Conform cele mai noi situații comunicate oficial, pe 3 august, la ora 10.00, România avea 550 de focare de Pestă Porcină Africană, dintre care două sunt reprezentate de fermele tulcene Carniprod și Pigcom unde s-au sacrificat 48.034 de capete de suine. Alte 20.941 de porci au fost uciși în 95 de localități, mai exact în gospodării din județele: Tulcea, Constanța, Bihor, Satu Mare, Brăila, Ialomița, Sălaj și Galați.


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA: Terenurile tăiate de la plata pe suprafață începând cu acest an Preț carne 2024. Cât costă un kilogram de carne de porc cumpărată de la un mic fermier Vremea se schimbă brusc. Alertă meteo de ploi, vânt puternic și ninsori în 22 de județe

    Ultimele știri

    Porumbul de talie mică de la STINE a fost desemnat produsul anului în SUA România ar putea avea un laborator care să efectueze analizele pentru mierea din afara UE UCPR: Produsele avicole obținut în fermele din România sunt sigure din punct de vedere al sănătăţii