MONTA OILOR: Care sunt METODELE prin care OIERII ÎȘI POT ASIGURA SUBVENȚIA MAI MARE de la APIA!
agrointeligenta.ro -Monta dirijată este instrumentul cu care oierii se pot asigura că reproducția ovinelor le va asigura produși de calitate. Folosirea berbecilor cu origine, a berbecilor de rasă este esențială în acest proces, masculii fiind cei care ”înmagazinează” genetica valoroasă a raselor pentru care crescătorii de animale beneficiază de Sprijin Cuplat pentru Zootehnie, efectivele lor eligibile fiind cuprinse într-un program de ameliorare a rasei.
Săptămâna aceasta, la București, liderii asociațiilor de crescători care dețin Registrele Genealogice pentru rasele de ovine și de caprine au participat la o ședință de lucru cu specialiștii Agenției Naționale pentru Zootehnie. De la fiecare asociație a fost prezent președintele și specialistul care coordonează și răspunde de programul de ameliorare a rasei pentru care organizația deține Registrul Genealogic și pentru care face Controlul Oficial al Performanțelor (COP).
Așa cum Agrointeligența v-a prezentat deja într-un articol anterior, cea mai importantă discuția fost pe marginea asigurării efectivelor de berbeci de rasă, cu origine, pentru campania de montă din această toamnă – articolul îl găsiți AICI. Deși România deține un număr suficient de berbeci pentru a se respecta paritatea sexelor de 1 mascul la 35 de femele – criteriu de eligibilitate pentru SCZ, efectivele depășesc necesarul în anumite exploatații și sunt insuficiente în altele. Astfel, s-a luat decizia de a se putea introduce la montă și berbeci tineri, de 7-8 luni, care se încadrează în anumite condiții de greutate, statură, dar și ca de la berbecii valoroși să se recolteze material pentru inseminarea artificială a oilor.
Corelată cu discuția despre efectivele de berbeci de rasă, la fel de importantă a fost și dezbaterea pentru stabilirea metodelor de reproducție. La ședința de la București s-au stabilit reguli clare după care monta oilor va putea fi efectuată în acest an astfel încât crescătorii să poată urmări exact „firul” genetic din exploatație, adică să se cunoască berbecul cu care a fost montată fiecare oaie femelă.
Monta oilor: Teste genetice pentru stabilirea tatălui
”Fiecare Registru a spus că recurge la monta dirijată liberă, asta înseamnă că toți reproducătorii vor fi analizați din punct de vedere genetic, li se va stabili profilul genetic. Ulterior, în momentul în care avem fătările la primăvară, pe baza testelor genetice pe care le facem la produși, să știm, să alocăm fiecare produs cărui tată îi revine. Și așa putem stabili că produsul respectiv provine din reproducătorul care a participat la montă, bineînțeles în urma analizelor genetice pe care le-am propus și le-am stabilit că le vom efectua”, a declarat pentru Agrointeligența – www.agrointel.ro Lelior Iacob, directorul general al Agenției Naționale pentru Zootehnie.
Monta oilor: Metoda boxelor cu berbec de rasă
Astfel, șeful ANZ a arătat că în afara testelor genetice, fermierii pot utiliza mai multe metode care să îi ajute să urmărească monta în cadrul efectivelor de ovine. ”O altă metodă este monta în boxe, care este mai costisitoare și implică mai mult efort din partea crescătorului. Se stabilesc 35 de oi cu reproducătorul respectiv, se țin aceste ovine închise în boxă și, după efectuarea montelor, știm exact că acele 35 de oi pe numere matricole s-au montat cu berbecul respectiv”, a explicat Lelior Iacob pentru Agrointeligența – www.agrointel.ro.
Monta oilor: Metoda hamurilor cu vopsea colorată
O altă metodă discutată a fost folosirea unor hamuri și a vopselelor, astfel încât oile să fie ”marcate” în urma montei. ”Am discutat și despre utilizarea acelor hamuri cu acele vopsele de culori diferite. În momentul în care berbecul face saltul pe oaia respectivă, îi lasă pe spate o pată de culoare și așa știm încă din seara respectivă că a fost montată cu berbecul cu numărul matricol X. Fiecare berbec va primi un ham cu culori diferite”, a explicat Lelior Iacob cum ajută hamurile la identificarea paternității viitorilor produși.
Directorul General al ANZ a precizat că metodele propuse și discutate cu fermierii îi ajută pe crescători, dar și autoritățile, să elimine dubiile cu privire la paternitatea unui produs. ”În funcție de posibilitățile pe care le are fiecare fermier, el poate adopta una sau alta din metodele și variantele pe care le-am discutat”, a precizat Lelior Iacob.