• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • HAOS ÎN ZOOTEHNIE: EXPORTURILE SUNT BLOCATE! HÂRTIILE pentru animale NU POT FI ELIBERATE!

    agrointeligenta.ro -

    Fermierii, într-o situație fără precedent! Informațiile prezentate astăzi de Agrointeligența – www.agrointel.ro sunt confirmate de către fermieri, dar și de președintele Colegiului Medicilor Veterinari din România, Viorel Andronie.

    Citiți și: MEDIC VETERINAR – DEZVĂLUIRI EXPLOZIVE: ESTE BLOCAJ TOTAL ÎN ZOOTEHNIE. DSV-urile NU POT ELIBERA PAȘAPOARTE pentru ANIMALE!

    În ciuda faptului că autoritățile încearcă să ascundă sub preș ce se întâmplă la DSV-urile din toată țara, avem informații concrete despre exporturi de animale blocate, despre animale ce nu pot fi vândute și nici măcar abatorizate din cauză că la DSV nu se pot elibera pașapoartele bovinelor sau hârtiile necesare pentru celelalte specii, inclusiv ovinele.

    În timp ce unii încearcă să ne convingă că situația este „sub control”, lucrurile sunt foarte grave. Totul pornește de la Sistemul Național de Identificare și Înregistrare a Animalelor – SNIIA, iar marea problemă a fermierilor și a medicilor veterinari este că sistemul nu este funcțional în DSV-uri. De fapt, ca să fim corecți, numai o parte infimă din DSV-uri poate elibera pașapoartele bovinelor și alte documente necesare fermierilor. Acea mică parte este reprezentată de acele centre unde directorii au avut curaj să treacă peste vidul legislativ și să achite taxa nou introdusă de IQ Management (firma care a dezvoltat și administrează softul) odată cu actualizarea softului și introducerea funcționalităților pentru gestionarea și protecția datelor personale. În lipsa achitării celor 9 euro/lună, contravaloarea noi taxe, SNIIA nu mai poate fi utilizat pe stații, fie că este vorba despre calculatoare din DSV-uri sau de PC-urile din cabinetele medicilor veterinari concesionari.

    Viorel Andronie este președintele Colegiului Medicilor Veterinari din România

    DSV-ul e în aceeși situație cu medicii – dacă nu a plătit ca să primească codul de securizare, nu poate să acceseze baza de date. DSV-ul nu are baza legală ca să cumpere serviciile pentru că, potrivit legislației, ANSVSA trebuie să facă achiziția. Mai e posibil și ca medicul să fi semnat acordul GDPR de servicii, plătește, identifică și înregistrează vițelul și dacă se duce la DSV, acolo colegul nu poate să-i dea pașaportul pentru că nu are acces la baza de date”, ne-a explicat situația președintele CMVR, medicul veterinar Viorel Andronie.

    Citiți și:

    TAXĂ DE 9 EURO/LUNĂ – introdusă ÎN ZOOTEHNIE pentru PRELUCRAREA DATELOR PERSONALE!

    DEZVĂLUIRI despre ”TAXA PERSONALĂ” din zootehnie: ”ESTE ABUZIVĂ! Noul SNIIA – O BĂTAIE DE JOC!”

    INFORMAȚIILE pe care le așteptau CRESCĂTORII DE ANIMALE despre SNIIA!

    Ce spune COLEGIUL MEDICILOR VETERINARI despre NOUL SNIIA!

    Șeful organizației profesionale trage un semnal de alarmă și arată că, la acest moment, zootehnia este blocată. ”Toate DSV-urile sunt în situația asta. Emiterea pașapoartelor pentru animale în momentul acesta este blocată. M-au sunat colegi că s-au blocat exporturile tot din acest motiv că nu se pot emite pașapoarte. Pe teritoriul României, circulația bovinelor fără pașapoarte este interzisă. Sunt probleme și cu documentele pentru ovine și nu numai”, a precizat dr. Andronie.

    Cauza pentru toată situația creată este greu de explicat pentru cel care reprezintă, la nivel național, medicii veterinari care deservesc inclusiv fermele de animale. ”ANSVSA spune că nu ar fi făcut licitația pentru că până anul trecut nu ar fi avut bani în buget. Anul acesta au prevedere bugetară pentru așa ceva și tot nu făcut”, ne-a declarat Viorel Andronie. Acesta precizează că problemele cu SNIIA sunt 100% responsabilitatea ANSVSA: ”Se poate rezolva situația în cel mai scurt timp numai dacă ANSVSA ajunge la o înțelegere cu firma care administrează softul, până se face licitația, astfel nu există nicio soluție. În ultima scrisoare pe care am primit-o de la ei, în ultimul răspuns, au spus că au încercat de nenumărate ori și că este o activitate prioritară”.

    Iată adresele transmise ANSVSA de către Colegiul Medicilor Veterinari, precum și răspunsul primit de la autoritatea statului pe marginea situației SNIIA:

    Adresa ANSVSA ref. cheltuieli menenanță SNIIA- PDF

    Adresa ANSVSA ref. instrucțiuni cu privire la acordul GDPR- PDF

    Revenire ANSVSA ref. stații de lucru blocate- PDF

    Adresă ANSVSA plângere prealabilă – PDF

    Fermierii sunt blocați cu cu animalele în exploatație

    Conducerea Asociației Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine și Porcine (ACEBOP) a fost asaltată de telefoane din partea membrilor. Fermieri din toată țara reclamă că la DSV nu li se eliberează actele necesare pentru export, pentru a vinde sau abatoriza animalele.

    Mary Eugenia Pană, președintele ACEBOP, este și medic veterinar (foto: industricarnii.ro)

    Acum, când în sfârșit s-a deblocat oficial exportul de bovine pe Turcia, când sunt semnale că se va debloca și piața din Israel, acum întâmpinăm probleme cu SNIIA, cu pașapoartele animalelor, cu întreaga parte de documente necesare transportului”, ne-a declarat Mary Eugenia Pană, președintele ACEBOP.

    Medic veterinar la rândul său, aceasta ne-a mărturisit că a primit numeroase telefoane din partea membrilor, a fermierilor care se plâng de piedici în activitatea lor din cauza problemelor de funcționare a SNIIA. ”Am primit numeroase semnale din întreaga țară, de la fermieri. Am discutat în această dimineață cu un exportator care este pur și simplu disperat. Exportul este blocat. Nu se pot face actele legale pentru transport. (…) Pașapoartele se pot elibera numai de către DSV. Aș sublinia aici că nici la utilizatorii de SNIIA nu funcționează sistemul cum trebuie. Cine spune că un animal poate circula fără pașaport spune o mare minciună. O bovină nu poate circula nicăieri fără acest act, nici măcar să meargă la tăiere”, a mai precizat dr. Mary Pană.

    Potrivit președintelui ACEBOP, situația din zootehnie afectează inclusiv partea de bunăstare a animalelor: ”Dacă e nevoie să meargă bovina la tăiere – are un picior rupt, o problemă, nu ți-o primește în abator. Nu poți vinde niciun animal. Nicio mișcare, nimic nu se poate face”.

    Dacă aveți mai multe informații despre acest subiect, despre ce se întâmplă cu SNIIA sau întâmpinați chiar dumneavoastră probleme din cauza blocajelor de soft, vă rugăm să ne contactați pe e-mail redactia@agrointel.ro sau la telefon 0744.311.359


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii care pierd subvenția APIA de 42,47euro pe hectar Colinde de Crăciun în versuri. Top 10 cele mai frumoase colinde românești Subvenția APIA de 98,80 euro/ha, la plată din 2 decembrie pentru micii fermieri

    Ultimele știri

    Prețul cerealelor în Bărăgan. Valentin Popa, fermier: Am înlocuit porumbul cu rapița! ANSVSA – recomandări pentru tăierea porcului de sărbători Comisarul UE pentru Agricultură: ”Acordul Mercosur are multe clauze de protecție pentru fermieri”