• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Noul fungicid SYSTIVA® 333 FS vă asigură PROTECȚIA CEREALELOR încă de la semănat!

    agrointeligenta.ro -

    BASF invită fermierii să descopere primul fungicid cu acțiune foliară, aplicat direct pe semințe. Produsul îi ajută pe fermieri să uite de grija primului tratament din primăvară!

    Cerințele pentru o agricultură de performanță s-au schimbat în ultimii ani, însă, din păcate, există un factor care nu poate fi influențat, oricât ne-am dori: vremea. De cele mai multe ori, condițiile meteo din primăvară, momentul aplicării primului tratament cu fungicide la cereale, sau perioadele nefavorabile din timpul iernii pun fermierii în dificultate, pot întârzia intrarea în câmp sau pot produce pierderi semnificative de producție.

    Sunt doar câteva dintre motivele pentru care BASF vine în sprijinul fermierilor cu un fungicid inovator. Fungicidul Systiva® 333 FS este o nouă soluție revoluționară, creată pentru a răspunde eficient nevoilor cultivatorilor de cereale. Principalul atribut a produsului este independența totală față de vremea de afară.

    Systiva® 333 FS este primul fungicid cu acțiune foliară, care se aplică odată cu tratamentul semințelor

    Această caracteristică specială este o abordare complet nouă și diferită față de fungicidele foliare clasice. Este o inovație adusă în România de compania BASF și disponibilă începând din această vară tuturor cultivatorilor de cereale păioase.

    Un produs de acest tip care se aplică odată cu tratamentul semințelor prezintă numeroase avantaje importante. De fapt, acest produs este e un pas semnificativ înainte, îndeosebi pentru ca e simplu de utilizat. Să le luăm însă pe rând.

    Fungicidul Systiva® 333 FS are o eficacitate îndelungată și menține plantele sănătoase chiar de la semănat. Substanța activă, fluxapiroxad, acționează împotriva bolilor provocate de agenții patogeni încă din toamnă. Astfel, cultura este protejată de la însămânțare și până în primăvară. În acest mod, nu mai trebuie să îți faci griji că vei rata momentul optim pentru aplicarea primului tratament cu fungicide foliare, în primăvară.

    Totodată, folosind produsul Systiva® 333 FS la grâu sau orz vei economisi timp, ceea ce înseamnă că vei avea mai mult timp pentru alte lucrări de sezon. Mai simplu spus, te va ajuta să-ți optimizezi activitățile din fermă, chiar în perioada aglomerată din primăvară, când ai, poate cel mai mult, nevoie de momente favorabile pentru trecerile în câmp.

    Dar economia de timp nu este singurul avantaj. Fungicidul Systiva® 333 FS are o formulare lichidă, care contribuie la acoperirea uniformă a semințelor și nu numai. Grație formulării sale, fungicidul poate fi manipulat mai ușor în timpul efectuării tratamentului și, foarte important, are o compatibilitate excelentă cu celelalte produse pentru tratamentul semințelor.

    Chiar de la germinare beneficiezi de o protecție de încredere împotriva unui spectru larg de boli

    Fungicidul Systiva® 333 FS conține 333 g/l de fluxapiroxad. Substanța activă este nouă și reprezintă cea mai recentă inovație din grupa SDHI. Fluxapiroxad are o mobilitate excelentă. Imediat după tratare și semănatul semințelor, fluxapiroxad este foarte rapid absorbit și distribuit uniform, grație proprietăților sale unice hidrofile și lipofile.

    Produsul oferă o combatere eficientă și pentru o perioadă îndelungată a principalelor boli ale grâului și orzului, precum: septorioza, făinarea, mucegaiul de zăpadă, pătarea reticulară sau sfâșierea frunzelor de orz. Imediat ce agentul patogen intră în contact cu planta protejată de Systiva® 333 FS, particulele de fluxapiroxad întrerup alimentarea cu energie și blochează metabolismul patogenului.

    La cultura de orz, de exemplu, atacul de pătare reticulară a frunzelor (Pyrenophora teres) poate fi redus cu până la 87% dacă presiunea de infecție e menținută la parametri minimi, încă de la semănat, cu ajutorul fungicidului Systiva® 333 FS.

    Tratamentele clasice ale semințelor se concentrează doar pe bolile cu transmitere prin sol, iar plantele sunt protejate doar parțial împotriva bolilor foliare. Fungicidul pentru grâu și orz Systiva® 333 FS completează această protecție deoarece acționează începând cu germinarea semințelor și asigură nu doar controlul bolilor de la semănat, ci și protecția vastă împotriva patogenilor foliari, ceea ce contribuie la menținerea unui nivel scăzut al presiunii bolilor pe întregul sezon agricol.

    Beneficiile suplimentare AgCelence® aduc diferențe vizibile, atât în câmp, cât și în buzunar

    Nu trebuie să trecem cu vederea însă un alt avantaj major al fungicidului Systiva® 333 FS – beneficiile suplimentare AgCelence®. Beneficiind de efectele de vitalizare AgCelence®, fungicidul Systiva® 333 FS oferă mai mult decât clasica protecție a plantelor, deoarece produsul influențează pozitiv fiziologia acestora și va aduce sporuri vizibile de recoltă, deci implicit și profituri mărite.

    Cerealele tratate cu produsul Systiva® 333 FS oferă producții nu doar superioare, ci și mai stabile, chiar și în condiții climatice neprielnice. În plus, vei fi sigur că hibrizii cultivați vor putea atinge parametri calitativi superiori, ceea ce , din nou, se traduce într-o recoltă de o mai mare calitate și, implicit, mai vandabilă pe piață. Acest lucru este posibil deoarece efectele AgCelence® fac ca planta să fie mai viguroasă și mai rezistentă la factori de stres precum frigul, seceta sau arșița.

    Cu Systiva® 333 FS, cultura de cereale va avea un start excelent în noul sezon

    Odată aplicat fungicidul Systiva® 333 FS, riscul apariției bolilor este clar redus. Astfel, potențialul de producție este asigurat chiar de la semănat. Iar în primăvară vei avea timp pentru celelalte activități. Dar care este legătura între acest produs și simplificarea activităților din fermă?

    Iată un exemplu simplu. Un fermier care are, de pildă, o suprafață de 300 de hectare cultivate cu grâu, va pierde, în cazul tratamentului din primăvară, pentru fiecare hectar: 8 minute pentru pulverizare, 9 minute pentru pregătirea pulverizatorului, drumul până la câmp, gestionarea deșeurilor, documentare etc, 4 minute pentru umplerea rezervorului și 8 minute pentru pulverizare. Dar, folosind Systiva, toate acestea nu mai sunt necesare (deoarece nici tratamentul timpuriu nu mai e necesar). Ar rezulta, așadar, o economie de 21 de minute pentru fiecare hectar. La o suprafață de 300 de hectare rezultă o economie de timp de aproximativ 4 zile. Câte alte activități ați putea face în aceste 4 zile?

    Produsul Systiva® 333 FS elimină necesitatea aplicării unui fungicid la intrarea în vegetație

    Un mare dezavantaj al tratamentelor cu fungicide în vegetație este dependența aproape totală de factorii externi precum temperaturile, intensitatea vântului sau precipitațiile. Adică vremea trebuie sa fie nici prea caldă, nici prea rece, vântul să nu bată, ploaia să nu cadă. Din păcate, primăvara capricioasă nu oferă prea multe zile ideale pentru efectuarea tratamentului și se întâmplă frecvent ca aplicarea fungicidului să nu poată fi făcută la momentul optim.

    Mai bine spus, în cadrul tratamentului din primăvară, fermierii obișnuiesc să aplice fungicidul în amestec cu erbicidul pentru cereale, din rațiuni de cost, în primul rând, dar și din rațiuni de economie de timp. Însă aceasta face ca aplicarea tratamentului să nu fie efectuată exact la momentul potrivit, pentru a obține efectul maxim, ceea ce duce la compromisuri în privința gradului optim de protecție. Însă, dacă aplici Systiva® 333FS în toamnă, vei putea alege fix momentul optim pentru aplicarea erbicidului, având în vedere că acesta poate fi aplicat acum independent de aplicarea primului fungicid (T1) în primăvară.

    În plus, produsul îți mai oferă un avantaj semnificativ: nu vei mai depinde de resursa umană, ceea ce e semnificativ, mai ales în condițiile în care, în România, forța de muncă calificată pentru activitatea agricolă e tot mai greu de găsit.

    Cultura va avea o răsărire uniformă

    Orice fermier vrea mai multe plante la hectar. Sigur, se poate utiliza o densitate mai mare, dar această tehnică are dezavantaje. Mai simplu este să te asiguri că vei avea o răsărire uniformă. Astfel, un număr mai mare de plante răsărite la hectar constituie și o bază importantă pentru asigurarea unei producții mari. Răsărirea sigură și uniformă se datorează tot unui beneficiu AgCelence®.

    Cerealele tratate cu fungicid Systiva® 333 FS au o capacitate mai mare de a trece peste eventualele condiții extreme din timpul iernii, precum înghețurile, peste secetă sau temperaturile ridicate. Explicația stă în modul în care fungicidul Systiva® 333 FS contribuie la optimizarea condițiilor de creștere, deoarece acțiunea fungicidului începe încă din toamnă, odată cu germinarea semințelor.

    Concret, produsul sprijină dezvoltarea sistemului radicular. Rădăcinile sunt mai lungi și mai viguroase. Iar absorbția nutrienților și a apei vor fi mult îmbunătățite. Dezvoltarea plantelor este îmbunătățită chiar și în cazul în care solul are un conținut scăzut de humus și nutrienți, sau în eventualitatea unor perioade îndelungate de secetă. Dezvoltarea plantei este mai rapidă, fotosinteza este îmbunătățită, iar plantele vor rămâne mai mult timp verzi. În concluzie, fungicidul inovator Systiva® 333 FS contribuie la asigurarea unor producții superioare, datorate beneficiilor AgCelence® și al unui control eficient și de încredere împotriva bolilor.

    Fungicidul Systiva® 333 FS oferă o protecție flexibila si de durata încă de la tratarea seminței, cu următoarele beneficii:


    Te-ar mai putea interesa

    Mușcate: plantare, îngrijire, înmulțire ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple

    Ultimele știri

    Ministrul Agriculturii din Ucraina a demisionat din cauza acuzațiilor de corupție Comerțul agroalimentar al UE – creștere pozitivă. Excedent comercial de 5 miliarde de euro Polițiștii au prins trei hoți de vaci. Animalele furate au fost returnate fermierului