• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ce mai fabrică chinezii? Motocicletă multifuncţională utilizată la irigaţii

    agrointeligenta.ro -

    Compania Lifan din China produce şi  comercializează o motocicletă de 150 centimetri cubi şi al cărei motor poate fi utilizat ca pompă de apă pentru irigaţii. Accesoriile pentru irigaţii sunt uşor de utilizat, cuplarea la motor realizându-se printr-un simplu dispozitiv care se montează la ambielaj.

    Modelul Lifan LF 150-17 este, după cum sustine producătorul, o motocicletă multifuncţională, destinată în special micilor fermieri şi care se poate transforma într-o pompă de apă eficientă.

    Aspect normal, utilizare neconvenţională

    „Te poţi plimba şi distra cu ea, îţi poţi duce copiii la şcoală, poţi transporta marfa la piaţă şi la nevoie poţi iriga terenul fermei de lângă casă”, se menţionează în pliantul de prezentare a motocicletei.
    LF 150-17 are aspectul normal al unei motociclete din clasa ei. Dotările sunt obişnuite, are un motor de 148 centimetri cubi, vertical, cu un singur cilindru, în patru timpi, răcit cu aer. Cutia de viteze este în cinci trepte, frână cu disc pe roata din faţă şi tambur pe roata din spate. Pornirea este cu starter electric.

    Atinge o viteză maximă de 98 km/h şi are un consum economic de 2 litri/100 km. Motocicleta cântăreşte 105 kilograme şi are un rezervor cu capacitatea de 10,5 litri ceea ce poate asigura o autonomie de 500 kilometri.

    pump

    Modelul a fost prezentat de compania Lifan la sfârşitul anului 2009, cu ocazia Expoziţiei de Motociclete din China, şi numai pe durata anului trecut vânzările au ajuns la 150.000 de unităţi.

    Pompă de apă cu consum redus

    Modelul a fost lansat imediat după ce autorităţile chineze au anunţat că asigură locuitorilor din mediul rural o subvenţie la cumpărarea motociletelor de 13% din preţul de achiziţie.
    Utilizarea motocicletei ca pompă e apă implică montarea simplă, fără scule speciale, a unei cuple la ambielaj. Mai ai nevoie de o simplă sursă de apă, un bazin sau rezervor din care să scoţi apa.

    Motorul trasformat în pompă de apă e deosebit de eficient, consumul pe oră nedepăşind 200 grame de benzină la o oră de funcţionare (motor se menţine la ralanti).

    moto222

    Motorul poate funcţiona continuu 100 de ore pompând apa pe câmp până la o distanţă de 50 de metri de rezervorul de apă. Debitul de apă transportat într-o oră este de 22.000-40.000 litri.
    Preţul unei astfel de motociclete multifuncţionale este de 380-480 de euro, fără taxe, în funcţie de dotări.
    Motocicleta LF 150-17 este disponibilă în China şi se exportă în ţări precum Tailanda, Kenya, Indonezia etc.

    Caracteristici LF 150-17

    Dimensiuni 2058×750×1070 mm
    Greutate 105 kg
    Capacitate rezervor 10,5 litri
    Putere maximă 9 kW
    Viteză maximă 98 km/h

    Transmisie

    5 viteze

    Exporturi în Japonia şi India

    China este în prezent productorul numărul unu din lume la motociclete. Uzinele din China produc anual 27 milioane de motociclete, mai mult de jumătate din producţia mondială. Anul trecut au fost exportate nu mai puţin de 11.000 de motociclete în special în ţări din America de Sud, Asia şi Africa. Din acest an, subvenţiile acordate locuitorilor din mediul rural pentru cumpărarea de motociclete, au fost suspendate pentru a determina producătorii să exporte mai mult.

    moto333
    Compania Lifan, producătoare de motociclete şi autoturisme, are uzina localizată în centrul Chinei la Chongqing. Produce şi exportă nu mai puţin de 260 de modele de motociclete şi scutere. La nivel global, Lifan este considerat cel mai mare producător de motoare de motociclete. În prezent, exportă motociclete inclusiv în Japonia şi India.

    Compania s-a înfiinţat în 1996 şi în prezent a ajuns să aibă peste 9.000 de angajaţi. Începand cu anul 2003 Lifan a pătruns şi pe piaţa europeană, obţinând licenţe pentru motociclete, generatoare curent şi alte produse dezvoltate de companie.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierul Alexander Degianski a semănat floarea-soarelui și a intrat la porumb: ”Ne adaptăm în funcție de loc” Tractor făcut scrum în fermă. Paguba este totală Ofertă la tractorul Zetor Fronterra de 136 CP cu dotări premium și garanție: 65.500 de euro

    Ultimele știri

    Plantele beau, nu mănâncă! Baza agriculturii: Solul! Cum îl facem optim pentru culturile noastre acum, în primăvară, cu cheltuieli minime? S-a publicat Ghidul pentru achiziția de utilaje agricole cu fonduri europene!