Ştiri agricoleSubvenţii APIA 2018

Avans APIA: Ce scheme se plătesc fermierilor pentru pământ

Fermierii care au încasat avansul de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură au declarat pentru Agrointeligența – www.agrointel.ro că au primit în cont mult mai puțini bani decât se așteptau. Se pare că deși în comunicatul de presă de la Ministerul Agriculturii au fost incluse toate schemele pentru care s-a stabilit cuantumul la hectar, nu toate au intrat până în prezent la autorizarea la plată pentru avansul din subvențiile pe 2018.

Specialiști din cadrul APIA au dezvăluit pentru Agrointeligența – www.agrointel.ro care este motivul pentru care fermierii încasează sume mai mici decât se așteptau. ”Până la acest moment, autorizarea la plată a fermierilor s-a făcut în procent de 70% pentru plata unică pe suprafață și pentru plata pe înverzire. Se autorizează la plată în procent de 85% și pachetul de plăți compensatorii pentru zone defavorizate și cel pentru agromediu”, au dezvăluit specialiști APIA.

Față de calculele pe care și le-au făcut inițial fermierii, nu au intrat încă la autorizarea la plată plata redistributivă și plata pentru tineri fermieri, ambele scheme plafonate de suprafața exploatației. Astfel, plata redistributivă vine în două variante – prima pentru suprafețele până la 5 hectare, inclusiv, și a doua pentru suprafețele peste 5 hectare până la 30 de hectare inclusiv. În cazul plății pentru tineri fermieri, această schemă se achită până la cel mult 60 de hectare inclusiv.

Iată care sunt schemele de plată pentru care se fac autorizări la plată pentru avansul APIA:

Cuantumurile schemelor de plată decontate din FEGA:
 Schema de Plată Unică pe Suprafaţă (SAPS) = 102,5697 euro/ha;
 Plata pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu = 58,2361 euro/ha;

 Cuantumurile schemelor de plată, decontate din FEADR și BN:
Măsura 10 – Agromediu și climă PNDR 2014-2020
P1 – Pajiști cu înaltă valoare naturală = 142 €/ha;
P2 – Practici agricole tradiţionale;
P2.1 – Lucrări manuale pe pajişti permanente utilizate ca fâneţe = 100 €/ha;
P2.2 – Lucrări cu utilaje uşoare pe pajişti permanente utilizate ca fâneţe = 21 €/ha;
P3 – Pajişti importante pentru păsări;
P3.1 Crex crex;
P3.1.1 – Lucrări manuale pe pajişti importante pentru Crex crex = 310 €/ha;
P3.1.2 – Lucrări cu utilaje uşoare pe pajişti importante pentru Crex crex = 231 €/ha;
P3.2 – Lanius minor, Falco vespertinus;
P3.2.1 – Lucrări manuale pe pajişti importante pentru Lanius minor şi Falco vespertinus = 159 €/ha
P3.2.2 – Lucrări cu utilaje uşoare pe pajişti importante pentru Lanius minor şi Falco vespertinus = 80 €/ha;
P4 – Culturi verzi = 128 €/ha;
P5 – Adaptarea la efectele schimbărilor climatice = 125 €/ha
P6 – Pajişti importante pentru fluturi (Maculinea sp.);
P 6.1 – Lucrări manuale pe pajişti importante pentru (Maculinea sp.) = 410 €/ha;
P 6.2 – Lucrări cu utilaje uşoare pe pajişti importante pentru fluturi (Maculinea sp.)= 331 €/ha;
P7 – Terenuri arabile importante ca zone de hrănire pentru gâsca cu gât roşu (Branta ruficollis) = 250 €/ha;
P9 – Terenuri agricole importante ca zone de hranire pentru acvila țipătoare mică (Aquila pomarina)
– sub-pachetul 9.1 – terenuri arabile importante ca zone de hrănire pentru acvila țipătoare mica = 200 €/ha;
– sub-pachetul 9.2 – pajiști permanente importante ca zone de hrănire pentru acvila țipătoare mică
– varianta 9.2.1- lucrări manuale pe pajişti importante pentru acvila tipătoare mică (Aquila pomarina) 269 €/ha;
– varianta 9.2.2 – lucrări cu utilaje uşoare pe pajişti impor-tante pentru acvila tipătoare mică (Aquila pomarina)=190€/ha;
P10 – Refugii pe terenuri arabile pentru speciile de păsări comune asociate terenurilor agricole = 92 €/ha;
P11 – Terenuri agricole importante pentru dropie (Otis tarda)
sub-pachetul 11.1 – terenuri arabile importante pentru dropie (Otis tarda)
varianta 11.1.1 – conversia terenurilor arabile în pajiști = 255 €/ha;
varianta 11.1.2 – zonă de protecție pentru dropie (Otis tarda) pe teren arabil = 100 €/ha;
sub-pachetul 11.2 pajisti importante pentru dropie (Otis tarda)
varianta 11.2.1 – lucrări manuale pe pajişti importante pentru dropie (Otis tarda) = 269 €/ha;
varianta 11.2.2 – lucrări cu utilaje uşoare pe pajişti importante pentru dropie (Otis tarda) = 190 €/ha;
varianta 11.2.3 – lucrări cu utilaje grele pe pajişti importante pentru dropie (Otis tarda)= 169 €/ha;

Măsura 13- Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice PNDR 2014-2020
 M13.1 – plată compensatorie în zona montană = 97 €/ha;
 M13.2 – plată compensatorie pentru alte zone care se confruntă cu constrângeri naturale semnificative = 62 €/ha;
– M13.3 – plată compensatorie pentru alte zone afectate de constrângeri specifice= 75 €/ha.

Pentru plata in avans, s-a calculat si platit fermierilor, un procent de 70% pentru platile directe si 85% pentru platile aferente Masurilor de dezvoltare rurala, la un nivel al cursului valutar de:
– Curs valutar pentru FEGA: 4,6638 lei/euro valoare stabilită de Banca Centrală Europeană la data de 28.09.2018, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene Seria C nr. 351/04 din
1.10.2018.
– Curs valutar pentru FEADR: 4,6585 lei/euro valoare stabilită de Banca Centrală Europeană la data de 29.12.2017, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C. nr. 448/01 din 30.12.2017.

Vă reamintim că perioada legală de autorizare la plată, în avans, este cuprinsă între 16 octombrie – 30 noiembrie 2018, iar in perioada 1 decembrie 2018 – 31 martie 2019, se vor efectua plățile finale, pentru toate schemele accesate de către fermieri, în Campania 2018.


Abonați-vă GRATUIT la Agrointeligența - www.agrointel.ro!


1 comentariu

  1. Doamne cata reclama si-a facut distinsul domn Daea cu aceste subventii si cata vrajeala ieftina este de fapt aici… Mie mi s-a spus ca nu mai sunt la control anul acesta (am fost trei ani consecutiv) si ca o sa primesc avansul la o data normala, iar ieri mi s-a comunicat ca am un vecin care este prins la controlul prin teledetectie si implicit nu primesc avansul nici eu, ca doar suntem vecini, nu? Si trebuie sa se finalizeze controlul la el ca sa fie siguri ca nu sunt suprapuneri… ca mine sunt mii de fermieri in tara… M-am saturat de politica de doi lei a PSD-ului pana peste cap…

Scrie un comentariu