• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • AFIR: Cererile de plată pentru proiectele cu fonduri, numai online

    Oana Timar -

    Începând cu data de 5 noiembrie 2018, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale va primi cererile de plată ale beneficiarilor de finanțare europeană nerambursabilă doar prin intermediul noului modul on-line destinat autorizării plăților pentru proiectele de investiții finanțate prin PNDR 2020. Anunțul privind această schimbare importantă pentru beneficiarii de fonduri a fost făcut prin intermediul unui comunicat de presă remis Agrointeligența – www.agrointel.ro.

    Astfel, într-o primă etapă, vor solicita rambursarea cheltuielilor prin depunerea on-line a documentelor necesare beneficiarii submăsurilor 6.2 (Sprijin pentru înființarea de activităţi neagricole în zone rurale), 6.4 (Investiţii în crearea şi dezvoltarea de activităţi neagricole), 7.2 (Investiţii în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică), 7.6 (Investiţii asociate cu protejarea patrimoniului cultural) și 4.3 (Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice), din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

    „Digitizarea actului administrativ, precum și necesitatea accesului rapid la informații ne motivează să facem pași concreți într-un ritm alert, astfel încât soluțiile IT ale Agenției să se constituie într-un sprijin real pentru beneficiarii noștri, dar și pentru asigurarea absorbției eficiente a fondurilor alocate țării noastre.

    Am eliminat acum încă o etapă în care beneficiarii erau nevoiți să aducă personal documentele la sediile noastre din teritoriu. Mai mult, experții AFIR vor realiza evaluarea dosarelor de plată depuse online doar în sistemul informatic al Agenției.

    Dezvoltarea acestui nou modul al sistemului electronic este un pas firesc, având în vedere progresele făcute până acum în ceea ce privește depunerea cererilor de finanțare și semnătura electronică a documentelor depuse online pe portalul AFIR – www.afir.info” a declarat Adrian CHESNOIU, directorul general AFIR.

    În etapa a doua, prevăzută a fi implementată începând cu 1 decembrie 2018, vor putea depune cereri de plată online și beneficiarii celorlalte submăsuri de finanțare.

    Până în acest moment, AFIR a efectuat plăți în valoare de 3,76 miliarde de euro către fermieri, procesatori, antreprenori și autorități publice locale, beneficiari ai PNDR 2020.


    Te-ar mai putea interesa

    Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple Bursa ploilor – cât a plouat până astăzi în fiecare județ ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață

    Ultimele știri

    Ministrul Agriculturii din Ucraina a demisionat din cauza acuzațiilor de corupție Comerțul agroalimentar al UE – creștere pozitivă. Excedent comercial de 5 miliarde de euro Polițiștii au prins trei hoți de vaci. Animalele furate au fost returnate fermierului