• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • VESTE BUNĂ pentru FERMIERII CU TERENURI ADS: Pământurile statului – INTABULATE 100% GRATUIT!

    Oana Timar -

    Veste excelentă pentru fermierii care lucrează terenurile statului. Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a aprobat finanțarea, din veniturile proprii, a lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor aparținând domeniului public și /sau privat al statului pentru trei instituții, inclus pentru terenurile administrate de Agenția Domeniilor Statului (ADS)

    Suma totală alocată de ANCPI pentru înregistrarea acestor imobile este de peste 81 de milioane de lei.

    Lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor se vor derula pe o suprafață de 203.332,63 de hectare, aparținând Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) – valoarea finanțării fiind de 30.819.126,73 de lei cu TVA, pe o suprafață de 315.432,92 de hectare, aparținând Agenției Domeniilor Statului (ADS) – valoarea finanțării fiind de 47.314.938 de lei și pe o suprafață de 19.103,33 de hectare, aparținând Academiei de Științe Agricole și Silvice “Gheorghe Ionescu Sisești” (ASAS) – valoarea finanțării fiind de 2.895.491,73 de lei cu TVA.

    Sumele vor fi decontate de ANCPI după recepția lucrărilor iar contractele de finanțare sunt multianuale.

    Înregistrare sistematică a imobilelor aparținând domeniului public și /sau privat al statului se face în baza Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr.7/1996, modificată prin Legea nr.185/2018 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 31/2018 privind modificarea și completarea Legii cadastrului. Astfel, ANCPI finanțează, în cadrul Programului național de cadastru și carte funciară 2015-2023 (PNCCF) și lucrările de înregistrare sistematică ce vor fi inițiate de administratorii bunurilor din domeniul public și/sau privat al statului.

    De asemenea, procedurile de alocare și decontare a sumelor pentru lucrările de înregistrare sistematică pentru imobilele aparținând domeniului public și /sau privat al statului sunt prevăzute în Ordinul comun al directorului general al ANCPI și al ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale precum și în Ordinul comun al directorului general al ANCPI și al ministrului Mediului.

    Obiectivul principal al PNCCF este înregistrarea gratuită a tuturor imobilelor (terenuri, clădiri și apartamente) din România în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Programul este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI – peste patru miliarde de lei, dar și din fonduri europene obținute prin Programul Operațional Regional, în cuantum de peste 300 de milioane de euro. În cadrul acestui program, o altă sursă de finanțare poate fi bugetul local al primăriilor.

    Mai multe informații sunt disponibile pe pagina web a ANCPI, www.ancpi.ro.


    Te-ar mai putea interesa

    Bursa ploilor – cât a plouat până astăzi în fiecare județ ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață Făinarea la măr. Semnele atacului, combatere

    Ultimele știri

    Ministrul Agriculturii din Ucraina a demisionat din cauza acuzațiilor de corupție Comerțul agroalimentar al UE – creștere pozitivă. Excedent comercial de 5 miliarde de euro Polițiștii au prins trei hoți de vaci. Animalele furate au fost returnate fermierului