Crezul de viață a lui bătrân oier care n-a cunoscut stresul
agrointeligenta.ro -Petru Ghib a împlinit 73 de ani și este oierul trecut prin viață ale cărui cuvinte ar trebui să reprezinte o lecție de viață pentru noi toți. Tată a 13 copii, bătrânul din județul Alba spune că a auzit de stres și de depresie însă nu a cunoscut aceste stări, alegând să fie mulțumit de ceea ce poate realiza cu forțe proprii și cu ajutor de la Dumnezeu.
Despre Petru Ghib, oamenii care îl cunosc spun că acum s-a retras la mănăstire. Pe internet, bătrânul oier este mai actual ca niciodată printr-un clip realizat anul trecut, în toamnă. În înregistrare, Petru Ghib vorbește despre crezul său în viață: ”Am 72 de ani. Am auzit de stres, dar nu l-am știut. Nu știu ce înseamnă pentru că eu nu l-am avut. Am 13 copii. Nu-s prea mulți, dar nici puțini. De ce să fiu stresat? Că asta nu ajută la nimic, numai rău îți face în viața asta. Eu am trecut prin lume, am 72 de ani, am crescut 13 copii, am 36 de nepoți, am 4 strănepoți și așa că sunt foarte fericit de viața mea”, spune oierul.
Petru Ghib nu a fost ocolit de necazuri. ”Am avut accident, am fost pe moarte și Dumnezeu a fost cu mine și este cu noi toți. (…) Am auzit de depresie, dar nu știu ce înseamnă. Am fost în necazuri și treburi, dar stres și de altele n-am avut. Atât v-aș ruga și pe voi să nu vă mai stresați cât trăiți, că nu ajută la nimic – numai rău îți face, și să fiți mulțumiți toată viața voastră de ce puteți face. Tot timpul să fii mulțumit de ce poți face tu, nu să te uiți în stânga sau în dreapta, la unul sau la altul și atunci o să mergeți mulți ani înainte și fără stres. Așa zic eu, așa că bătrânii care am trecut prin viață și știu ce înseamnă ea, că și eu mi-am trăit viața la tinerețe și știu foarte bine ce înseamnă viața asta, că-i foarte scurtă și nu știm să o prețuim”, sunt vorbele bătrânului oier care au reușit deja să ajungă și să deschidă poate sufletele și mintea a sute de mii de români.