IMPORTANTŞtiri agricoleSubvenţii APIA 2018

APIA a încheiat plata avansului. Ce se întâmplă de mâine cu subvențiile fermierilor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a finalizat plata avansului din subvențiile agricole pe 2018. Începând de mâine, de luni – 3 decembrie, funcționarii APIA vor începe procesarea cererilor pentru plata regulară, iar în paralel se finalizează discuțiile cu fermierii pentru clarificarea situațiilor unde există supradeclarări sau neconformități ale suprafețelor intrate la controlul prin teledetecție. Termenul-limită asumat de APIA și de Ministerul Agriculturii pentru plata tuturor subvențiilor agricole este 31 martie 2019.

”Perioada legală de autorizare la plată, în avans, este cuprinsă între 16 octombrie – 30 noiembrie 2018, iar în perioada 01 decembrie 2018 – 31 martie 2019, vom autoriza și efectua plățile finale, pentru toate schemele accesate de către fermieri, în Campania 2018”, se arată în cel mai recent buletin informativ al centrului județean APIA Gorj.

Conform APIA Central, la nivel național, numărul fermierilor eligibili care au intrat la plata avansului  este de 727.257 de beneficiari, iar în cadrul Campaniei de plăți în avans pentru anul 2018, s-a autorizat și plătit suma totală de 1.062.267.990 euro, astfel:
– 801.389.696 euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA);
– 217.609.842 euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR);
– 43.268.452 euro cofinanțare de la Bugetul Național.

În cadrul campaniei abia încheiate, centrele județene au autorizat la plata în avans, cererilor unice depuse si înregistrate de fermieri pentru următoarele măsuri: SAPS – plata unică pe suprafață, plata pe înverzire, plata redistributivă, plata pentru tineri fermieri și plata pentru măsurile M10, M11, M13.

Cuantumurile schemelor de plată decontate din FEGA:
Schema de Plată Unică pe Suprafaţă (SAPS) = 102,5697 euro/ha;
Plata redistributivă (PR) – nivelul l (1 – 5 ha) = 5,0000 euro/ha;
– nivelul ll (5,01 – 30 ha) = 50,3626 euro/ha;
Plata pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu = 58,2361 euro/ha;
Plata pentru tinerii fermieri (PTF) = 25,8405 euro/ha
Sprijin cuplat in sector zootehnic, categoria ovine/caprine (SCZ-O/C) = 15,9737 euro/cap

Cuantumurile schemelor de plată, decontate din FEADR și BN:
Măsura 10- Agromediu și climă PNDR 2014-2020
P1 – Pajiști cu înaltă valoare naturală = 142 €/ha;
P2 – Practici agricole tradiţionale;
P2.1 – Lucrări manuale pe pajişti permanente utilizate ca fâneţe = 100 €/ha;
P2.2 – Lucrări cu utilaje uşoare pe pajişti permanente utilizate ca fâneţe = 21 €/ha;
P3 – Pajişti importante pentru păsări;
P3.1 Crex crex;
P3.1.1 – Lucrări manuale pe pajişti importante pentru Crex crex = 310 €/ha;
P3.1.2 – Lucrări cu utilaje uşoare pe pajişti importante pentru Crex crex = 231 €/ha;
P3.2 – Lanius minor, Falco vespertinus;
P3.2.1 – Lucrări manuale pe pajişti importante pentru Lanius minor şi Falco vespertinus = 159 €/ha
P3.2.2 – Lucrări cu utilaje uşoare pe pajişti importante pentru Lanius minor şi Falco vespertinus = 80 €/ha;
P4 – Culturi verzi = 128 €/ha;
P5 – Adaptarea la efectele schimbărilor climatice = 125 €/ha
P6 – Pajişti importante pentru fluturi (Maculinea sp.);
P 6.1 – Lucrări manuale pe pajişti importante pentru (Maculinea sp.) = 410 €/ha;
P 6.2 – Lucrări cu utilaje uşoare pe pajişti importante pentru fluturi (Maculinea sp.)= 331 €/ha;
P7 – Terenuri arabile importante ca zone de hrănire pentru gâsca cu gât roşu (Branta ruficollis) = 250 €/ha;
P9 – Terenuri agricole importante ca zone de hranire pentru acvila țipătoare mică (Aquila pomarina) sub-pachetul 9.1 – terenuri arabile importante ca zone de hrănire pentru acvila țipătoare mica = 200 €/ha;
sub-pachetul 9.2 – pajiști permanente importante ca zone de hrănire pentru acvila țipătoare mică
varianta 9.2.1- lucrări manuale pe pajişti importante pentru acvila tipătoare mică (Aquila pomarina) 269 €/ha;
varianta 9.2.2 – lucrări cu utilaje uşoare pe pajişti importante pentru acvila tipătoare mică (Aquila pomarina)=190€/ha;
P10 – Refugii pe terenuri arabile pentru speciile de păsări comune asociate terenurilor agricole = 92 €/ha;
P11 – Terenuri agricole importante pentru dropie (Otis tarda) sub-pachetul 11.1 – terenuri arabile importante pentru dropie (Otis tarda)
varianta 11.1.1 – conversia terenurilor arabile în pajiști = 255 €/ha;
varianta 11.1.2 – zonă de protecție pentru dropie (Otis tarda) pe teren arabil = 100 €/ha;
sub-pachetul 11.2 pajisti importante pentru dropie (Otis tarda)
varianta 11.2.1 – lucrări manuale pe pajişti importante pentru dropie (Otis tarda) = 269 €/ha;
varianta 11.2.2 – lucrări cu utilaje uşoare pe pajişti importante pentru dropie (Otis tarda) = 190 €/ha;
varianta 11.2.3 – lucrări cu utilaje grele pe pajişti importante pentru dropie (Otis tarda)= 169 €/ha
 Măsura 11 – Agricultură ecologică PNDR 2014-2020 Submăsura 11.1 Sprijin pentru conversia la metodele de
agricultură ecologică
P1 – Culturi agricole pe terenuri arabile (inclusiv plante de nutreţ) aflate în conversia la agricultura ecologică = 293 €/ha;
P2-Legume aflate în conversia la agricultura ecologică=500 €/ha
P3 – Livezi aflate în conversia la agricultura ecologică = 620 €/ha
P4 – Vii aflate în conversia la agricultura ecologică = 530 €/ha;
P5 – Plante medicinale şi aromatice aflate în conversia la agricultura ecologică = 365 €/ha;
P6 – Pajişti permanente;
Subpachetul 6.1 = 143 €/ha;
Subpachetul 6.2 = 39 €/ha;
Submăsura 11.2 – Sprijin pentru menţinerea practicilor de agricultură ecologică
P1 – Culturi agricole pe terenuri arabile (inclusiv plante de nutreţ) certificate în agricultura ecologică = 218 €/ha;
P2 – Legume certificate în agricultura ecologică = 431 €/ha;
P3 – Livezi certificate în agricultura ecologică = 442 €/ha;
P4 – Vii certificate în agricultura ecologică = 479 €/ha;
P5 – Plante medicinale şi aromatice certificate în agricultura ecologică = 350 €/ha;
P6 – Pajişti permanente
sub-pachetul 6.1 = 129 €/ha;
sub-pachetul 6.2 = 73 €/ha
Măsura 13- Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice PNDR 2014-2020
M13.1 – plată compensatorie în zona montană = 97 €/ha;
M13.2 – plată compensatorie pentru alte zone care se confruntă cu constrângeri naturale semnificative = 62 €/ha;
M13.3 – plată compensatorie pentru alte zone afectate de constrângeri specific = 75 €/ha.

Pentru plata în avans, s-a calculat și plătit fermierilor, un procent de 70% pentru plățile directe și 85% pentru plățile aferente Măsurilor de dezvoltare rurală, la un nivel al cursului valutar de:
-Curs valutar pentru FEGA: 4,6638 lei/euro valoare stabilită de Banca Centrală Europeană la data de 28.09.2018, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene Seria C nr. 351/04 din 01.10.2018.
-Curs valutar pentru FEADR: 4,6585 lei/euro valoare stabilită de Banca Centrală Europeană la data de 29.12.2017, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C. nr. 448/01 din 30.12.2017.

Stiri subventii APIA


Abonați-vă GRATUIT la Agrointeligența - www.agrointel.ro!


5 comentarii

  1. Buna Seara
    Domnule Ministru,cum puteti minți ca a-ti încheiat plata avansului.
    Am fost la control,dosarul OK,controlul la fel si cu toate astea nu am primit nici un ban.
    Cei de la APIA imi spun ca nu stiu cand primesc banii.
    Numai minciuni.

Scrie un comentariu