Ştiri agricoleSubvenţii APIA 2018

Controlul prin teledetecție la subvențiile APIA. Procedura de lucru cu fermierii

Informatii APIA subventii teledetectie

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură finalizează situația suprafețelor agricole care au fost supuse controlului prin teledetecție în cadrul campaniei de cereri din 2018. Procedura de lucru, dar și documentele în baza cărora se vor rezolva supradeclarările sau eventualele neconformități au fost prezentat de către reprezentanții APIA Gorj în cadrul buletinului informativ lunar publicat pe 29 noiembrie.

Conform calendarului de activități desfășurat de către centrele județene, în perioada 16 – 20 noiembrie 2018 au fost importate de la prestatorul de servicii informatice rezultatele controlului prin teledetecție, pentru cererile unice de plată, depuse în campania 2018.

La nivelul județelor au fost organizate echipe de follow-up formate din câte doi funcționari publici, din cadrul centrului local, sprijinite, de inspectori de teren din cadrul Serviciului Control pe teren. Întâlnirea cu fermierii pentru clarificări în actiunea de follow-up s-a realizat pe baza de grafic de programare, la sediul Centrului local Hurezani, iar atunci cand situația o impune și prin deplasare la sediul unităților administrativ teritoriale de care fermierii aparțin.

La programarea întâlnirilor cu fermierii s-a avut în vedere, în afara codurilor de neconformitate care necesită
clarificări şi aspecte ale cultivărilor comune și eventualele cazuri de supradeclarare ale blocurilor fizice. Astfel, au fost programați la clarificări toţi fermierii care au declarat parcele în acelaşi BF, indiferent dacă sunt sau nu
controlaţi prin teledetecţie.

Ca urmare a solicitărilor de clarificare primite, fermierii se prezintă la acțiunea de follow-up, în locația și la termenul stabilit, unde i se vor aduce la cunoștiință neconformitățile constatate la controlul prin teledetecție. Cu această ocazie i se va înmâna fermierului declaraţia (Anexa 4) pentru completare, luare la cunoştinţă, semnare şi datare.

În vederea optimizării activităților generate de acțiunea follow-up, pentru întâlnirea cu fermierii, se vor pregăti, prin descărcare de pe fișierul de teledetectie, campania 2018, atât documentele în format electronic cât și documentele în format printat după cum urmează:
harta BF cu rezultatul controlului, harta martor şi tabelul aferent livrate în fişiere de format pdf, electronic,
pentru fiecare BF – fişierul având denumirea BF respectiv;
rapoartele de teledetecţie şi clarificare cu fermierul, campania 2018;
raportul de teledetecție și clarificare cu fermierul ZIE, an de cerere 2018;
raportul de teledetecție și clarificare cu fermierul Diversificare, an de cerere 2018.

Membrii echipelor follow-up vor prezenta fermierilor rezultatele CwRS atât pe documentele imprimate cât şi
digital şi vor explica semnificaţia codurilor de neconformitate pe parcelă (grup de culturi) şi cultura agricolă, cuprinse în Anexa nr. 4.

Echipa va prezenta fermierilor a căror fermă a fost selectată și pentru controlul de ecocondiționalitate și
Raportul comasat, în copie. Prezentarea acestor rapoarte este necesară pentru a se avea în vedere eventualele neconcordanţe dintre clarificările aduse de fermier în “Raportul de control prin teledetecție şi clarificare cu fermierul – campania 2018” şi rezultatele din Raportul comasat.

Informaţiile și clarificările aduse de fermieri vor fi materializate prin completarea Raportului de teledetecție și
clarificare cu fermierul pentru datele alfa-numerice, iar pentru partea grafică se vor folosi Hărțile BF cu rezultatul controlului și Hărțile martor și aplicația IPA online.

În cadrul întâlnirilor cu fermierii în acțiunea de follow -up, pentru a prezenta în mod obiectiv rezultatele controlului prin teledetecție, funcţionarii APIA vor utiliza aplicația IPA online astfel încât să fie vizibile imaginile
satelitare dar și a vectorii cu rezultatele controlului și a digitizărilor inițiale realizate de fermieri.

Totodată utilizarea aplicației IPA-online este obligatorie, astfel încât orice modificare de amplasament a
vreunei parcele să poată fi realizată la momentul clarificării.

Dacă în urma clarificărilor aduse de fermieri în acțiunile follow-up au loc modificări ale datelor din cererea de spijin, suprafețe, culturi sau amplasamente mutate în același BF sau în alt BF, se va proceda astfel:
-fermierul îşi reamplasează parcela pe harta martor;
-funcţionarul APIA atribuie număr curent al parcelei în cadrul aceluiași BF sau număr nou n+1 consecutiv parcelei în cadul altui BF, pe harta martor şi în tabelul index pe care îl completează (Anexa 9);
-fermierul semnează pe tabelul index aferent hărţii martor şi pe tabelul primit de la prestator atașat hărţii ce
conţine limitele parcelelor rezultate la control.

Semnăturile fermierului constituie confirmarea că a acceptat rezultatul grafic al controlului sau că a modificat
amplasamentul iniţial.

Noile amplasamente realizate de fermieri se vor realiza în IPA online (fermieri selectați la CwRS, dar și cei
care au parcele în BF controlate) fie că sunt în același BF, fie că sunt în BF diferite.

Pentru fermierii neselectați la control, dar cu parcele în BF controlate se va realiza noul amplasament al parcelei prin digitizare în IPA, iar în aplicația IACS folosind formularele specifice (S1).

Pentru fermierii selectați la CwRS se va face digitizarea în IPA online pe imaginile satelitare 2018. La
reamplasarea parcelei în același BF aceasta nu se va renumerota (când amplasamentul iese din poligonul de
cultivare comună) iar la mutarea parcelei într-un alt BF se va acorda număr nou consecutiv la parcela nou identificată.

Introducerea clarificărilor aduse de fermieri în aplicația IACS, are ca scop operarea în baza de date IACS
şi IPA online a tuturor informațiilor din etapa follow-up materializate prin formulare de tip S1 corectare așa cum este prevăzut de procedura operațională privind administrarea cererilor unice de plată 2018.

Noile identificări realizate de fermierii la acţiunilefollow-up se vor realiza sub îndrumarea membrilor echipei follow-up așa încât să se poată evita apariția parcelelor suprapuse, cu respectarea normelor din procedura operațională privind administrarea cererilor unice de plată pentru anul 2018.

Perioada de derulare a etapei de follow-up trebuie să se încadreze într-un termen de maxim 2 săptămâni de la
efectuarea importului inițial și primirea documentelor necesare desfășurării acțiunii.


Abonați-vă GRATUIT la Agrointeligența - www.agrointel.ro!


7 comentarii

  1. Orice ar spune Alcolistul si altii ca el , dar se vede pe cimp ca de cind intra subventiile ,sunt lucrate cimpurile.
    Controalele ( pe teren si teledetectie ) se fac in vegetatia culturilor , dar prelucrarea si interpretarea de obicei intirzie, si implicit si subventiile.
    Subventiile se dau asa cum stabileste cel care le da ( cine plateste comanda muzica ), si nu cum vreau unii.
    SA FIE CLAR , ATATA TIMP CAT TREBUIE MINCARE VOR FI SI SUBVENTII, asa ca la treaba fermieri, nu dezarmati.

  2. Alcoolistule… mananca tu ce produci si fiecare ce doreste. Pe principiul ,,sa moara capra vecinului daca eu nu am” pot sa-mi dau seama ce om esti. Durerea ta este ce subventii primesc altii… Invidia și răutatea, bată-le vina.

    1. Te innseli amarnic asta e parerea ta si o respect. Vreau ca subventiile sa ajunga in agricultura sa dezvolte zonele rurale sa aduca plus valoare economiei . Subventiile au ajuns ptr unii singura sursa de venit la fel ca ajutoarele sociale dar mai rau acesti bani ajung pe mana unor mafioti care doar profita de acesti bani . Transformarea subventiilor in imputuri ne da garantia ca acesti bani ajung in agricultura .

  3. Sunteți pedepsiți ca nu aveti primari de la PSD in comunele cu teledetectie.Votati PSD proștilor și nu mai intrati la control. Banii nu ii primiti in acelasi timp cu noi care votam PSD ci in iunie 2019 ca sa intrați în faliment.:)))

  4. Acum se fac controale ? De ce nu se fac cand sunt culturile in vegetatie ? De ce nu stau in permanenta inspectorii pe teren ? Se platesc subventii la tot felul de terenuri necultivate parloaga sau terenuri cultivate la misto cu seminte din hambar . Sa se transforme subventiile in imputuri si introduse criterii stricte de acordare.

Scrie un comentariu