• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • SUNTEM MINȚIȚI! Ce conțin de fapt produsele pe bază de LAPTE, BRÂNZĂ ȘI UNT!

    Ramona Dascălu -

    Nereguli grave descoperite în urma unor controale desfășurate de Ministerul Agriculturii împreună cu Autoritatea Națională de Protecție a Consmatorului (ANPC), Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) și Agenția Națională de Administare Fiscală (ANAF). Controalele au avut ca scop verificarea autenticității produselor alimentare obținute prin procesarea laptelui și a unor produse din lapte. Plecând de la rezultatele acestor verificări, ministerul Agriculturii împreună cu celelalte instituții au luat hotărârea de a iniția un proiect de act normativ care să reglementeze acest domeniu.

    „Anul trecut ne-am pus următoarea întrebare: cum se explică că producătorii de lapte din România neavând o producție care să asigure consumul întâmpină greutăți în valorificarea acestui produs prin faptul că se dă cu un preț mic în condițiile în care, în mod normal, când piața nu este asigurată ar trebui să răspundă pozitiv…Din acest motiv am socotit necesar ca împreună cu ANPC, cu ANSVSA și cu ANAF, vorbind cu conducătorii instituțiilor respective, să ne așezăm la masa construirii unui program care să verifice ce se întâmplă în piață și să constate ce este de constatat pentru a lua măsurile necesare. Iată de ce în două reprize anul trecut am făcut control tematic pentru a vedea ce se întâmplă în piață și am constatat lucruri necorespunzătoare, instituțiile statului au abordat cu exigență fiecare atitudine în parte, s-au luat măsurile pe care legea le-a impus și am socotit necesar să și modificăm o lege și să creăm un instrument juridic care să ne ajute să îndreptăm lucrurile în România…Am luat măsura să facem o lege în care să definim exact lucrurile și să urmărim cu atenție acest produs în așa fel încât falsurile să fie scoase din preocuparea unora care doresc printr-un câștig rapid pe de-o parte să tulbure piața și pe de altă parte să pună la îndoială produsele pe care le fac românii, produse naturale garantate, care merită să fie consumate de populația țării”, a spus Petre Daea.

    Ionel Bunea, inspector superior în cadrul Directiei Generale de Control Antifraudă și Inspectii a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și unul dintre specialiștii care au făcut parte din această echipă de control a explicat ce s-a găsit efectiv în piață pe durata verificărilor și ce măsuri s-au luat.

    „În baza unei tematici mixte de control aprobată de conducerea celor 4 instituții, o tematică privind verificarea autenticității parametrilor de calitate a unor produse alimentare obținute prin procesarea laptelui și a unor produse din lapte. Aceste verificări au avut loc atât în București cât și în Iași, Cluj, Timișoara, Brașov și Constanța, însă preponderent numărul echipelor a fost mai mare în municipiul București. Ca obiectiv principal am avut conformitatea denumirii produselor obținute din lapte în comparație cu informațiile expuse către consumatori, pe etichete”, a spus Ionel Bunea.

    În urma controalelor a rezultat că românii sunt efectiv  mințiți: „Rezultatele acestei acțiuni sunt concludente însă nu prea îmbucurătoare pentru consumatorii români și producătorii români de lapte și produse din lapte. Au fost verificate 241 de unități dintre care 101 patiserii, 28 de laboratoare tip cofetării, 23 de patiserii proprii din cadrul hipermarketurilor, 43 de pizzerii, 18 restaurante catering, 6 unități de fast-food, 2 unități de fornetti și 20 de depozite alimentare. Ca nereguli principale voi enumera doar câteva: preparea și comercializarea produselor de patiserie, cofetărie utilizând în procesul de fabricație specialități pe bază de grăsimi hidrogenate fiind prezentate către consumator ca având în compoziție brânză proaspătă, telemea de vacă, cașcaval, unt și lapte; dezinformarea consumatorilor privind compoziția acestor produse alimentare informându-se eronat că sunt utilizate produse din lapte, acestea fiind absente din compoziția acelor produseAș vrea să subliniez că din 101 patiserii verificate, 90 dintre acestea utilizează specialități pe bază de grăsimi hidrogenate informând eronat consumatorul. Din 28 de cofetării verificate, 20 utilizau grăsimi hidrogenate și informau eronat”.

    Ionel Bunea spune că aceste grăsimi hidrogenate nu sunt interzise de la comercializare, însă consumatorul are dreptul să știe ce mănâncă: „Din totalul unităților verificate, un număr de 165, reprezentând 74%, utilizează astfel de grăsimi hidrogenate și informează eronat consumatorii. Aceste specialități pe bază de grăsimi hidrogenate nu sunt interzise de la comercializare însă consumatorii trebuie să cumpere în cunoștință de cauză”.

    Potrivit inspectorului din cadrul MADR, în urma controalelor s-au dat amenzi în valoare de 768.300 de lei, sancțiuni cu avertisment la 41 de cazuri și a fost confiscată o cantitate de 60 de kilograme de specialități pe bază de grăsimi hidrogenate, printre care: creme de brânză, merdenele, pateuri și în general produse de patiserie-cofetărie.

    Controlul a fost reluat după trei luni de zile, însă din păcate neregulile descoperite au fost aceleași: „S-a decis reluarea acestor acțiuni de control, acestea desfășurându-se în perioada 15 noiembrie – 10 decembrie 2018. Au fost verificate un număr de 30 de unități, iar concluziile nu au fost nici de această dată îmbucurătoare: din cele 30, 24 de unități, reprezentând 80%, utilizează în continuare specialități pe bază de grăsimi hidrogenate și informează eronat consumatorii și doar 6 unități, reprezentând 20%, utlizează în procesul de fabricație produse obținute din lapte și înformează corect consumatorii. Ca și concluzie, fenomenul de substituire și dezinfomare a consumatorilor continuă, sancțiunile aplicate neavând efectul pe care ni l-am dorit noi. De aici și inițiativa unui proiect de act normativ la nivel de lege care să reglementeze acest domeniu și acest sector”, a declarat Ionel Bunea în cadrul conferinței de presă de la ministerul Agriculturii.


    Te-ar mai putea interesa

    Adrian Pintea – anunț de ultimă oră despre plata tranșei a doua din subvenția APIA S-a aprobat DUBLAREA subvențiilor pentru micii fermieri! Start cereri la APIA pentru ajutorul de 200 de lei/bovină și 70 de lei/ovină

    Ultimele știri

    Subvenția de 1.500 euro/hectar intră la plată! Guvern: Noi terenuri care intră la subvenția APIA. Suprafețele – înscrise în Registrul Agricol! Guvernul a suplimentat banii pentru investițiile în irigații