• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Daniel Buda, PNL: Fermierii români au costuri mai mari decât cei din Franța

    Oana Timar -

    Avem costuri mai ridicate de producție! Fermierii români nu au acces la același nivel de finanțare, deși au aceleași prețuri la inputuri și chiar costuri mai mari în exploatații în comparație cu colegii agricultori din vestul Europei, arată europarlamentarul Daniel Buda.

    ”Suntem deja actori pe aceeaşi piaţă unică. Iar la capitolul costuri, avem acelaşi nivel, ba chiar, dintr-o anumită perspectivă, avem costuri mai ridicate de producţie, comparativ cu un fermier din Vest. De ce? Pentru că noi avem preţul la combustibil mai mare sau la fel ca statele din Vest, iar noi nu avem, din păcate, peste tot în România, capacitatea de a cumpăra tehnologia agricolă, utilajele agricole, care să ne permită o reducere a costurilor prin ceea ce înseamnă o singura trecere, mai multe operațiuni, respectiv, arat, discuit, semănat administrat îngrășăminte. Altfel spus, dacă în Franța, de exemplu, fermierul dispune de utilajele care îi permit ca la o singură trecere să are, dar şi să administreze îngrășăminte şi bineînțeles, să și însămânţeze, în România acest lucru se face din 3-4 operațiuni! Iată de ce putem spune că aceste costuri sunt mai mari în România”, a declarat Daniel Buda în cadrul unei conferințe de presă susținute la Cluj-Napoca.

    A venit momentul ca fermierilor români să li se facă dreptate, consideră europarlamentarul român, arătând că este nevoie de o convergență a plăților directe, astfel încât sumele ce se acordă fermierilor noștri să fie la același nivel cu cele din Occident. ”La şedinţele Comisiei de Dezvoltare Regională din Parlamentul European, al cărei membru sunt, am discutat extrem de mult despre convergenţă şi despre egalizarea subvenţiilor fermierilor în cadrul dezbaterilor pentru avizul pe Politica Agricolă Comună. Discuțiile au fost destul de aprinse, explicându-le colegilor că fermierii din estul Europei nu trebuie să fie fermieri de mâna a doua, iar prin menținerea acestor diferențieri, practic. În mod indirect, fură forța de muncă din aceste zone. Asta pentru că fermierii din est nu au posibilitatea de a plăti la același nivel un culegător de roșii sau de struguri de exemplu. Ceea ce este inadmisibil! Aproape toată industria îngrăşămintelor este comparabilă ca preţ cu cea din afara României. Seminţele, ierbicidele sunt la acelaşi preţ”.

    Citiți și: Noul fermier – o nouă categorie de beneficiari ai subvențiilor APIA


    Te-ar mai putea interesa

    ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață Făinarea la măr. Semnele atacului, combatere Un tânăr întors din Olanda și-a făcut plantație de lalele. Grădina poate fi vizitată gratuit

    Ultimele știri

    Fermierii cu subvențiile în conturi înainte de Paște. Lista anunțată de APIA Program APIA de 1 Mai și Paște 2024. Zilele în care se mai fac plăți pentru subvenții Czajkowski, de la A050, cea mai performantă semănătoare pentru strip-till