• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • CONGRESUL APPR 2019. Arnaud Perrein, președinte: Suntem deja un institut al fermierilor

    Oana Timar -

    Cei mai importanți cultivatori de porumb din România s-au reunit la București. Evenimentul anual al Asociației Române a Producătorilor de Porumb (APPR) a reușit, la fel ca și în anii precedenți, să marcheze începutul într-un mod festiv, dar și plin de informații. Încă dinainte de începerea cuvântărilor, doar uitându-ne prin sală, am putut decreta, prin ”greutatea” celor 300 de participanți: Congresul ”Fermieri pentru Fermieri”, ediția a IV-a –  un nou succes!

    După o scurtă introducere din partea directorului executiv al APPR, Alina Crețu, cuvântul de deschidere i-a aparținut președintelui APPR, Arnaud Perrein care a prezentat activitatea organizației.

    ”Aș dori să mulțumesc astăzi tuturor celor prezenți aici, la cel de-al patrulea Congres anual al APPR, fermieri de la 25 la 50.000 de hectare, firmelor de inputuri care ne susțin cu sfaturi și cu un prețios ajutor financiar, dar și tehnic, fără de care activitatea de testare nu ar fi posibilă, partenerilor noștri din media fără de care congresul nu ar fi posibil așa cum este acum, reprezentanților autorităților naționale cu care colaborăm și împreună cu care facem pași importanți pentru îmbunătățirea politicilor în domeniu, autorităților de la Bruxelles care fac legi – DG AGRI, asociațiilor europene care le contestă – COPA-COGECA și asociațiilor naționale care au înțeles că nu suntem în concurență și alături de care suntem bucuroși să vă prezentăm interesele producătorilor din România. Mulțumesc și reprezentanței ambasadelor din Franța, Olanda, SUA și Ungaria”, a fost salutul introductiv al președintelui APPR, Arnaud Perrein.

    ”Ce este APPR în 2019? APPR este deja un institut al fermierilor care a realizat în 2019 peste 12.000 de microparcele în 40 de locații de testare pentru 5 culturi: porumb, grâu, floare, orz și sorg. O să testăm în 2019 și soia„, a anunțat Perrein, administratorul fermei Sopema din comuna ialomițeană Mihail Kogălniceanu.

    450 de membri și 450.000 de hectare

    ”De la începutul activității APPR, am realizat peste 60.000 de microparcele în diferite zone pedoclimatice din România. În prezent, asociația are 450 de membri care lucrează în total peste 450.000 de hectare. Ca sindicat, a doua parte a activității APPR, avem prezență activă la Bruxelles, unde participăm la Grupurile de Dialog Civil, organizate de Comisia Europeană, sau la ședințe ale Parlamentului European ori la consultări ale asociațiilor europene partenere. Din 2019, dețin funcția de vicepreședinte a Confederației Europene a Producătorilor de Porumb. Iar dialogul cel mai important este cel pe care îl purtăm cu Parlamentul României la ușa căruia ne aflăm permanent cu solicitările și sugestiile noastre pentru îmbunătățire și clarificare a legislației din sector. În aceste sens, amintim modificările aduse în acest an precum măsurile de înverzire, am adăugat 5 amestecuri posibile la lista de culturi secundare- de acum încolo să putem semăna culturile târzii înainte de iulie, un lucru foarte bun pentru mulți producători și pentru mediu”, a mai spus Perrein.

    Parteneriat cu cercetarea românească

    Președintele APPR a vorbit și despre un parteneriat important pe care asociația de fermieri îl derulează cu Institutul Fundulea. ”O altă realizare importantă este colaborarea cu Institutul de Cercetare Fundulea împreună cu care am examinat 10 variante pentru combaterea Tanymecus, e vorba de variante făcute pe câmp, în condiții reale. Rezultatele acestei cercetări au fost puse la dispoziția autorităților pentru a le furniza la Bruxelles atunci când s-a apelat încă o dată la autorizațiile de urgență pentru neonicotinoide. De anul acesta avem și derogare, este un element esențial pentru noi deoarece în absența tratamentului seminței, o bună parte din recolta de porumb și floare ar fi compromisă.

    Toată activitatea APPR se desfășoară printr-o echipă executivă cu 9 salariați și colaboratori ”care se implică zi de zi pentru a rezolva obiectivele APPR și pentru aceasta le mulțumesc. Avem o echipă executivă foarte puternică, poate cea mai puternică din România la nivel sindical și insist foarte mult pe asta, pe a avea salariați dedicați care asigură continuitatea a tot ceea ce facem întrucât președintele este numai cu un rol practic onorific”, a încheiat președintele APPR.

    În urma discursului președintelui Arnaud Perrein a luat cuvântul subsecretarul de stat din cadrul Ministerului Agriculturii, Maricel Dima, apoi președintele Comisiei pentru Agricultură, deputatul Alexandru Stănescu. Informațiile despre contextul economic, depre prețuri, au fost include în două prezentări UniCredit Bank iar noutățile despre tehnologia porumbului au venit direct din partea unui reprezentat al Institutului Arvalis din Franța.

    Un moment important și de mare interes pentru toți cei prezenți la Congresul APPR a fost prezentarea lui Pierre Bascou de la Comisia Europeană – DG AGRI, reprezentantul prezentând care sunt direcțiile pe care le va urmări noua Politică Agricolă Comună (PAC).

    Cea de-a doua parte a Congresului APPR a fost deschisă de prezentarea lui Max Schuman de la COPA-COGECA, urmată de cuvântul fermierului Emil Dumitru, președintele Federației Naționale PRO AGRO și membru APPR. Reprezentând cultivatorii de porumb din Iași, fermierul Emil Bălteanu a făcut o analiză a situației exploatațiilor agricole din România, după care un moment mai tehnic dedicată culturii porumbului a venit din partea maestrului Lucian Buzdugan din Insula Marea a Brăilei. Directoarea Administrației Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu a susținut o prezentare de mare interes pentru fermieri despre evoluția condițiilor meteo și prognoza, așteptările pentru perioada următoare.

    A urmat un moment festiv, de premiere, deschis de președintele AIPROM, Vasile Iosif care a oferit o diplomă de recunoaștere a meritelor profesorului Valeriu Tabără, președintele ASAS.

    Din partea Combinatului de Îngrășăminte Năvodari, directorul comercial Cerasela Achim a oferit un premiu fermierului Nicolae Sitaru, unul dintre membri-fondatori ai APPR și organizatorul evenimentului anual ”Ziua Porumbului”.

    Un premiu de suflet, un simbol al prieteniei a fost descrisă diploma pe care APPR a acordat-o cercetătorului Emil Georgescu din cadrul Institutului de la Fundulea. ”Face o muncă extraordinară în domeniul dăunătorilor”, a spus Alina Crețu despre munca lui Georgescu.

    Directorul general al Institului Fundulea, Pompiliu Mustățea a acordat premiile pentru doi fermieri constănțeni – Viorel Șotîrcă și Daniel Gheordunescu, agricultori implicați și susținători ai activității de cercetare derulate de APPR.

    Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Caracal, un partener important în cercetarea aplicată derulată de APPR, a primit, de asemenea, un premiu. Diploma a fost înmânată de Elena Tatomir, director Direcția Generală Politici Publice din cadrul Ministerului Agriculturii.

    Tradiționalul moment de încheiere al Congresului APPR a fost marcat și în acest an prin decernarea trofeelor ”Porumbul de Aur” pentru culturile irigate și neirigate recoltate anul trecut. Anul acesta, premiile au fost adjudecate, pentru producțiile obținute, de fermierul Daniel Nica, administratorul Bliss SRL din județul Călărași, la categoria porumb neirigat, iar la trofeul pentru cultura irigată a mers la Agricost Insula Mare a Brăilei pentru producția obținută de Mihai Solomei.

    Congresul APPR a fost transmis în direct de către Agrointeligența – AGROINTEL.RO:

    PRIMA PARTE A CONGRESULUI APPR

    A DOUA PARTE A CONGRESULUI APPR


    Te-ar mai putea interesa

    S-a aprobat DUBLAREA subvențiilor pentru micii fermieri! Rabla pentru Tractoare bate pasul pe loc. Ce șanse mai sunt să se dea finanțările anul acesta Subvenții APIA 2024. Fermierii care au intrat până astăzi la plata celei de-a doua tranșe

    Ultimele știri

    Patria Credit IFN – program de credite de până la 240.000 de lei pentru micii fermieri La ITC Seeds chiar găsiți hibridul sau soiul de care aveți nevoie Tăierea porcului fără asomare – pedepsită prin lege. Amenzile sunt uriașe!