Ştiri agricoleSubvenţii APIA 2019

SUBVENȚII APIA 2019: Calendar pentru PLĂȚI ȘI CONTROALE ÎN FERME!

Calendarul plăților APIA către fermieri, termene pentru achitarea sumelor, dar și pentru controale! Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) are, prin ordin de ministru, un grafic actualizat pentru achitarea subvențiilor în Campania 2019.

Prin ordin de ministru, Petre Daea, a transmis termenele la care începe depunerea cererii unice, se vor desfășura controlele, va demara plata avansului și a plății regulare.

Conform ordinului de ministru asumat pentru Campania  2019, iată calendarul APIA pentru plata subvențiilor:

Între 1 martie – 15 mai 2019 se vor depune/primi cererile unice de plată, fără penalități,potrivit prevederilor Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014 al Comisiei din 17 iulie 2014 și ale Regulamentului delegat (UE) nr. 640/2014 din 11 martie 2014 al Parlamentului European și al Consiliului,

Între 1 iunie – 1 iulie 2019 se va efectua controlul administrativ, inclusiv control preliminar al cererilor unice de plată, eșantionarea acestora pentru controlul la fața locului precum si transmiterea esantioanelor, potrivit dispoziţiilor Regulamentului nr. 2333/2015 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014,

Între 2 iulie – 1 octombrie 2019 se va efectua controlul la faţa locului pentru cererile unice de plată eșantionate în acest scop, iar controlul aferent al unor obligatii /cerințe specifice, în iarna sau în primăvara anului următor;

Plata avansului pentru anul de cerere 2019 se va efectua în perioada 16 octombrie 2019 – 30 noiembrie 2019,

Plata finală ca diferență între cuantumul calculat și cuantumul acordat în avans pentru anul de cerere 2019 se va efectua între 2 decembrie 2019 și 31 martie 2020. 


Abonați-vă GRATUIT la Agrointeligența - www.agrointel.ro!


17 comentarii

  1. În majoritatea țărilor europene, atât avansul de 50% al “PAC” (din 16 octombrie), cât și diferența (începând cu 1 decembrie) de la primirea primului la ultimul fermier nu depășește două saptamani, adică 15 zile, fara speculatii sau nepotism, aici in tara noastra stiti cand incepe dar nu stiti niciodata cand se termina. Sistemul de a primi subvenția utilizat în majoritatea judetle este; 1) cei care dau mita, 2) cei care sunt atasati de politica si 3) cei prieteni, dupa in ultimul loc restul de proș-ti care așteaptă zi de zi etern în fiecare an. Știu că fermierii care în decembrie au primit totalul subventie și alții care nu au avut control sau problema, până în prezent nu au primit niciun leu, dosarul său este blocat la masa directorului, directorului respectiv așteaptă să apară Mos Craciun pentru a vedea dacă primește mare mare cadouri. Mă gândesc cand această ma-fie de directori politici dispare odata din tara acesta pentru totdeauna.

  2. În majoritatea țărilor europene, atât avansul de 50% al “PAC” (din 16 octombrie), cât și diferența (începând cu 1 decembrie) de la primirea primul la ultimul fermier nu depășește două saptamani, adică 15 zile, fara speculatii sau nepotism, aici in tara noastra stiti cand incepe dar nu stiti niciodata cand se termina. Sistemul de a primi subvenția utilizat în majoritatea judetle este; 1) cei care dau mita, 2) cei care sunt atasati de politica si 3) cei prieteni, dupa in ultimul loc restul de proști care așteaptă zi de zi etern în fiecare an, care au nevoie de bani pentru a face față plăților. Știu că fermierii care în decembrie au primit totalul subventie și alții care nu au avut control sau probleme și până în prezent nu au primit niciun leu, dosarul său este blocat pe masa din biroul directorului, și directorul respectiv așteaptă să apară Mos Craciun pentru a cere mare mare cadouri. Mă gândesc cand această mafie de directori politici dispare odata din tara acesta pentru totdeauna.

  3. Pt Agroiteligenta, ziceți că ați publicat că au fost plătiți ce-i de la control,păi să publice aici câți au luat banii din cei care au fost la control.Apropo ,noi învestim in utilaje, și ne facem calcule și cu subvențiile că vin la timp,dar vin dupe ani.Pt Agroiteligenta să îl întrebați pe domnul Fara daca e bine sa ei subvențiile după recoltatul grâul? Faceți un calcul că să vadă fermierii cat a întârziat . Când am întrebat care e problema, mi-au spus de la Apia că ce tot întreb,că până la vară îmi dau ei banii..vi se pare normal?

  4. Subventiile au devenit ajutoare sociale bani care incurajeaza nemunca. Se acorda subventii pe orice hartie depusa la Apia fara a fi controlati pe teren . Daca ar fi transformate imputuri si acordati doar acelor ce produc proceseaza si valorifica.

  5. Ministrul Daea a spus clar ca fermierii au primit subventiile mai bine de 85% dintre ei, mai sunt 15% de platit dar sa isi rezolve problemele si or sa primeasca si ei. Prea mult se pune baza in aceste subventii , ce sa intelegem ca sunt mai importante ca productiile ? Multi fac agricultura doar pentru subventii daca nu se mai acorda o sa vedeti ca multi vor da bir cu fugitii.

    1. Alcolistule vezi ca a venit ajutorul social,mai lasa-ne ,ne plictisesti,pui aceeasi placa stricata mereu,in 12 ani am fost controlat de 4 ori,altii mai mari odata la 2 ani,cei cu sprijin cuplat si pachete verzi in fiecare an,peste 95 la suta din fermieri sunt corecti,nu isi risca nimeni viitorul pentru o iluzorie smecherie.

    1. Verificați ce articole publicăm! Aproape în fiecare zi, inclusiv ASTĂZI, când ați postat comentariul, avem articol despre plățile fermierilor din eșantionul de control. Vă recomandăm să urmăriți știrile pe care le publicăm și apoi să ne ”trageți de urechi”. Cele bune!

  6. Păi cei de la agroiteligenta de ce publicați ce o sa fie la ani?de ce nu întrebați, când ne plătește pe 2018? dar noi nu mai existam? La anul se va întâmpla la fel că anul acesta.bani la Sfântul Așteaptă…

    1. Credem că sunteți nedrept. Publicăm zilnic, de fiecare dată când sunt informații noi, despre plățile din Campania 2018. Nu putem ignora faptul că de la 1 martie, fermierii vor fi chemați la APIA să depună noua cerere. Cele bune!

  7. în anul 2014, 2015 se depuneau cereri și după 15 mai dar cu penalități . dar băi căcărează banii se dădeau la timp . tu ai dat cu 5 euro mai mult , și minți fermierii. să-ți fie rușine ești deștept precum țurcana .

Scrie un comentariu