• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • DIRECTORUL ANZ: BERBEC CASTRAT – VÂNDUT CA REPRODUCĂTOR ÎN PROGRAMUL DE MINIMIS!

    Oana Timar -

    Ajutorul de minimis pentru berbecii de rasă continuă să stârnească nemulțumiri în rândul crescătorilor de ovine. În urma controalelor efectuate de către Agenția Națională pentru Zootehnie (ANZ), directorul instituției, Lelior Iacob, a anunțat că acolo unde s-au găsit nereguli, acestea au fost sancționate.

    ”Am găsit situații foarte bune în multe locuri, dar am avut surprize să găsim situații mai puțin plăcute și una dintre el, foarte hilară, să spunem așa, am găsit un mascul reproducător achiziționat pe minimis care era castrat. Și alți reproducători care nu îndeplineau condițiile din punct de vedere al identificării, practic nu erau ceea ce trebuie și ceea ce cumpărase respectivul crescător. Bineînțeles că documentele respective au fost înaintate organelor abilitate și s-au retras banii pe care i-a primit respectivul pe minimis”, a declarat Lelior Iacob pentru emisiunea ”Viața Satului” (TVR 1).

    Din păcate, ajutorul de minimis se recuperează de la beneficiarul acestui sprijin deși vina principală este la vânzătorul de berbeci. ”Vina principală a fost la vânzător. Adică în tranzacțiile ce s-au făcut nu a ajuns la cumpărător materialul genetic pe care l-a solicitat. (…) Lucrurile cred că s-au reglat, dacă nu între ei, s-au reglat în instanță. (…) Noi aveam obligativitatea de a face verificările trei ani consecutivi după achiziția lor (a berbecilor – n.r.)”, a explicat directorul ANZ.

    Lelior Iacob a subliniat că ”nu sunt exemple foarte multe de genul acesta și ele au fost semnalate”. ”Avem un raport de inspecție anual, dar raportul l-a înaintat și ministerului și neregulile constatate au fost sancționate fără drept de apel”, a mai spus șeful ANZ în cadrul emisiunii ”Viața Satului” de pe TVR 1.

    Vă reamintim că în 2016, crescătorii de ovine au putut beneficia de ajutor de minimis de cel mult 2.500 de lei pentru achiziția de berbeci și țapi de rasă. Acest sprijin a fost acordat pentru a facilita accesul fermierilor la schema de sprijin cuplat care a introdus regula ca fiecare oier să aibă un berbec cu origine, de rasă, la 35 de femele înscrise în Registrul Genealogic. Ajutorul de minimis nu doar că a urcat prețul berbecilor, dar oierii s-au plâns că nu toate animalele ”cu acte în regulă” prezentau caracteristicile unui reproducător care să ducă mai departe specificul rasei.

    Un berbec castrat, vândut ca reproducător a fost adus în curtea Ministerului Agriculturii de către fermierii Dan Petrescu, Ghiță Dănulețiu și Ionică Sterp. În octombrie anul trecut, aceștia au venit la București cu berbecul luat cu ajutor de stat, dar și cu un mascul care nu avea acte pentru origine, deși prezenta toate trăsăturile și vigoarea unui berbec bun de prăsilă.

    Citiți și: 

    OIERII AU VENIT CU DOVADA: BERBEC CASTRAT, REPRODUCĂTOR CU SUBVENȚIE! ALT MASCUL MAI VOINIC, SCOS DE LA PLATĂ!


    Te-ar mai putea interesa

    Satul cu cea mai gustoasă brânză. Oile pasc iarbă pe soluri sărăturate și bogate în minerale Preț carne 2024. Cât costă un kilogram de carne de porc cumpărată de la un mic fermier A primit o amendă 1.200 de lei pentru că porcul din ogradă nu era crotaliat

    Ultimele știri

    România ar putea avea un laborator care să efectueze analizele pentru mierea din afara UE UCPR: Produsele avicole obținut în fermele din România sunt sigure din punct de vedere al sănătăţii Situație fără precedent în SUA: Gripă aviară depistată la vaci de lapte