Ştiri agricoleStrategii de afaceri

Agricover Credit IFN – creștere și în 2018. Creditele pentru terenuri, tot mai accesate de fermieri

Agricover Credit IFN – principala instituție financiară dedicată finanțării agriculturii românești, a înregistrat anul trecut un profit net de 33,2 milioane lei, reprezentând o creștere de 49% față de anul 2017.

Valoarea creditelor acordate în 2018 a fost de 1,63 miliarde lei, în timp ce numărul clienților activi a ajuns la 2800 fermieri performanți, în creștere cu 21% comparativ cu anul anterior.

“În 2018 am continuat creșterea sănătoasă prin dezvoltarea portofoliului de clienți în segmentul fermierilor micro, mici și medii. Am extins echipa comercială care se deplasează direct la fermă pentru a acorda fermierilor cele mai potrivite soluții de finanțare și am consolidat o echipă dedicată pentru a răspunde nevoilor specifice de finanțare a clienților micro”, a declarat Robert Rekkers, Directorul General Agricover Credit IFN.

Informaţii financiare la 31 decembrie 2018:
• Profitul operațional: 42.994.000 Lei, în creştere cu 45% faţă de 2017
• Profitul net: 33.225.000 Lei în creștere cu 49%
• Capitaluri proprii: 220.000.000 Lei, în creștere cu 18%
• Rata de adecvare a capitalului (conform normelor BNR): 22.7%
• Credite neperformante cu restanţe mai mari de 90 de zile: 1,26%
• Valoarea creditelor acordate: 1.628.000.000 Lei, în creștere cu 19%
• Expunere din credite: 1.300.000.000 Lei, în creștere cu 30%
• Număr clienți activi: 2.800 fermieri, în creștere cu 21%

Expunerea din credite a crescut cu 30%, ajungând la 1,30 miliarde lei. Rata creditelor neperformante cu restanţe mai mari de 90 de zile a fost de 1,26%, un nivel foarte bun comparativ cu media sistemului bancar și în scădere ușoară față de anul trecut.

Pentru a asigura necesarul de fonduri destinate finanțării fermierilor, compania și-a menținut parteneriatele solide cu băncile locale prin extinderea liniilor de credit existente, dar și cu partenerii internaționali consacrați precum International Finance Corporation, European Investment Bank, European Investment Fund, Black Sea Trade and Development Bank, European Fund for Southeast Europe, International Investment Bank, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Valoarea totală a fondurilor accesate în 2018 a crescut cu 27%, ajungând la 1,38 miliarde lei, în timp ce capitalurile proprii au ajuns la 220 milioane lei, în creștere cu 18%.

Creditele pentru terenuri – cea mai mare creștere

În ceea ce privește portofoliul de produse specializate, finanțarea capitalului circulant a ocupat în continuare cea mai mare pondere din volumul plasamentelor acordate în 2018.

„Creditele pe termen mediu având ca destinație achiziția rapidă de teren agricol au înregistrat cea mai mare creștere, fiind urmate de soluțiile de finantare pentru acoperirea necesarului de inputuri prin produsele de sinergie dezvoltate în cadrul grupului Agricover. Înțelegem agricultura, cunoaștem nevoile specifice ale fiecărui fermier în parte, ceea ce ne permite aprecierea corectă a riscurilor, aplicarea unor formule flexibile de constituire a garanțiilor și timp de răspuns rapid, fără birocrație. Pentru că agricultura nu așteaptă finanțări întârziate, iar fermierul român are nevoie de suport pentru creștere și dezvoltare”, a declarat Robert Rekkers.

“Motorină cu plata la recoltă” este unul dintre produsele de sinergie care a performat foarte bine în 2018. Astfel, un numar de 1.630 de clienți au accesat această soluție oferită prin intermediul unui credit negarantat dedicat exclusiv finanțării achiziției de motorină. Fermierul are astfel asigurat în orice moment necesarul de motorină pentru producția agricolă fără grija plăților până la recoltă.

Finanțare pentru înființarea fermelor de vaci de carne

Totodată, în 2018 compania a acordat o atenție deosebită sectorului zootehnic, încurajând dezvoltarea fermelor de vaci de carne și susținând interesul fermierilor din sectorul vegetal privind diversificarea activității pentru a aduce valoare adăugată afacerii. Astfel, în 2018 compania a finanțat peste 50 de fermieri care au înființat ferme de vaci de carne, cu o sumă totală finanțată de peste 12 milioane lei. „Dacă privim imaginea de ansamblu a agriculturii românești este evident faptul că domeniul vegetal este predominant. România are însă un potențial excelent pentru zootehnie. Există condiții de relief optime pentru creșterea animalelor, iar vaca de carne poate fi o soluție foarte bună având în vedere cererea în creștere pentru produsele de calitate, atât pe piața internă cât și externă” a precizat Robert Rekkers, Directorul General Agricover Credit IFN.

Pentru anul 2019 Agricover Credit își propune să continue creșterea sănătoasă, urmărind cu precădere extinderea portofoliului de clienți micro și mici, precum și dezvoltarea de noi produse specializate adresate acestor segmente. Totodată, compania va continua să investească în cele mai noi soluții informatice pentru a asigură răspuns prompt și acces facil la finanțare unui număr de clienți în continuă creștere.


Pe Instagram-ul Agrointeligența găsiți imaginile momentului din agricultură!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru telefoane Android și iPhone!


Abonați-vă GRATUIT la Agrointeligența - www.agrointel.ro!