Creșterea animalelorŞtiri agricole

LELIOR IACOB – SUSPENDAT de la ȘEFIA ANZ prin LEGEA FUNCȚIONARILOR PUBLICI!

Lelior Iacob – suspendat din funcția de director general al Agenției Naționale pentru Zootehnie. Surse oficiale au confirmat pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO că decizia este impusă de prevederile Legii 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici.

La capitolul de Sancțiuni din cadrul legii se prevede suspendarea funcționarului urmărit penal. ”În cazul în care fapta funcţionarului public a fost sesizată ca abatere disciplinară şi ca infracţiune, procedura angajării răspunderii disciplinare se suspendă până la dispunerea clasării ori renunţării la urmărirea penală sau până la data la care instanţa judecătorească dispune achitarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei sau încetarea procesului penal”, se arată în alin 6 al articolului 77 din Legea care reglementează statutul funcționarilor publici.

Din informațiile Agrointeligența – AGROINTEL.RO, Lelior Iacob nu a fost încă informat oficial de suspendare. Dacă la finalul procedurilor judiciare se va stabili nevinovăția lui Iacob, acesta își va putea relua activitatea din poziția de director general al ANZ.

Prevederea prin care funcționarii publici sunt suspendați automat dacă sunt cercetați penal a făcut obiectul unei modificări legislative. Astfel, parlamentarii actualei Puteri au propus și s-a adoptat în Parlament ca funcționarii cercetați penal să nu mai fie suspendați pe perioada procesului. Președintele României Klaus Iohannis a contestat modificarea legislației la Curtea Constituțională unde a avut câștig de cauză, iar articolul cu pricina a rămas valabil.

Lelior Iacob este, alături de alte persoane, trimis în judecată la Înalta Curte de Casație și Justiție într-un proces deschis de Direcția Națională Anticorupție pentru fapte din 2014-2015. Pe data de 21 martie, DNA e emis un comunicat în care arăta că Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

REBEGA LAURENȚIU, la data faptelor vicepreședinte al Consiliului județean Prahova și persoană care controla activitatea mai multor firme cu profil agricol, iar în prezent membru al Parlamentului European, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– instigare la folosirea cu rea-credință de documente false pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene
– instigare la schimbarea fără drept a destinației fondurilor europene
– participație improprie la folosirea cu rea-credință de documente pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene
– două infracțiuni de spălare de bani
– două infracțiuni de efectuare de operațiuni financiare incompatibile cu funcția
– complicitate la folosirea cu rea-credință de documente false pentru obținerea de fonduri europene

CHIVU MARIAN CONSTANTIN, la data faptelor funcționar public cu funcții de conducere în cadrul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), pentru comiterea infracțiunii de complicitate la folosirea cu rea-credință de documente false pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene,

COMĂNIȚĂ DUMITRU, la data faptelor manager al Grupului de Acțiune Locală Treimea Colinelor pentru comiterea infracțiunilor de complicitate la folosirea cu rea-credință de documente false pentru obținerea de fonduri europene și fals intelectual,

MIHAI IULIAN, la data faptelor șef serviciu al Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (OJFIR) Prahova, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la folosirea cu rea-credință de documente false pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene

STAVRESCU IULIANA RODICA, expert al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), pentru comiterea infracțiunii de complicitate la folosirea cu rea-credință de documente false pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene

IACOB LELIOR, director al Agenției Naționale de Zootehnie, pentru comiterea infracțiunii de neîndeplinire a obligației de sesizare

POPA ROXANA GABRIELA, administrator de societate comercială, pentru comiterea infracțiunilor de participație improprie la folosirea cu rea-credință de documente pentru obținerea de fonduri europene și spălare de bani.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În cele trei situații de fraudare a proiectelor cu finanțare din fonduri europene destinate agriculturii și educației cu care a fost sesizată instanța de judecată, inculpatul Rebega Laurențiu a avut un rol central. Ca modalitate de comitere a faptelor, într-o formulare sintetică, inculpatul s-a folosit de o persoană pe care o controla pentru întocmirea formalităților necesare obținerii unor fonduri UE pentru finanțarea unui proiect apicol fictiv, însușindu-și peste 90% din produsul infracțional (frauda din anul 2014), iar în perioada 2012-2013, inculpatul a acționat ca partener al altor persoane, printr-o firmă-paravan pe care o administra în fapt, participând la falsificarea și folosirea documentelor, disimulând și distribuind produsul infracțional al fraudelor, cu reținerea unei părți de aproximativ 10%.

1. Infracțiunile comise în legătură cu contractul de finanțare a unei stupine fictive prin Programul Instalarea Tânărului Fermier (Măsura 112) din 16.04.2014

În perioada noiembrie 2013 – aprilie 2014, având cadrul relațional și material necesar, inculpatul Rebega Laurențiu Constantin a întreprins o serie de demersuri pentru fraudarea unei finanțări pentru un proiect agricol fictiv. Astfel, a determinat și ajutat un fost subordonat să folosească înscrisuri false pe baza cărora, la data de 16 aprilie 2014, s-a încheiat un contract de finanțare a unei stupine (crescătorii de albine) fictive, pentru care s-au alocat 40.000 euro (din care 95% fonduri UE). Aceasta, în condițiile în care Rebega Laurențiu Constantin cunoștea că persoana respectivă nu îndeplinea condițiile necesare pentru obținerea finanțării europene.

În noiembrie 2013, Rebega Laurențiu i-a solicitat lui Chivu Marian, din cadrul Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (O.J.P.D.R.P) Prahova, să faciliteze obținerea finanțării pe numele fostului său subordonat Ionescu Mălăncuș Marius, prin îndrumarea și punerea la dispoziție a înscrisurilor și stupilor necesari simulării funcționării fermei apicole. De asemenea, Rebega Laurențiu i-a solicitat lui Comăniță Dumitru, manager al Grupului de Acțiune Locală Treimea Colinelor Brebu-Aluniș-Vărbilău, să selecteze cererea de finanțare care urma să fie întocmită de fostul său subordonat și să îl ajute cu arendarea unei suprafețe de teren în Brebu și amplasarea cutiilor goale de stupi, în vederea simulării exploatației apicole.

La data de 30 noiembrie 2013, Rebega Laurențiu împreună Ionescu Mălăncuș Marius (presupusul apicultor), prezentând o factură falsă privind cumpărarea a 175 de familii de albine cu prețul de 48.125 lei, a preluat și transportat de la un apicultor din Măneciu aproximativ 130 de cutii goale de stupi, pe care le-a amplasat pe terenul arendat pentru ferma apicolă fictivă din Brebu.

După controlul din data de 10 februarie 2014, Rebega Laurențiu l-a determinat pe inculpatul Iacob Lelior, șef al Centrului Tehnic de Zootehnie Prahova, să își exercite necorespunzător atribuțiile de control cu ocazia constatării că, în stupina presupusului apicultor Ionescu Mălăncuș Marius din Brebu Mânăstirei, nu existau albine și să permită acordarea numerelor de înregistrare a stupilor.

Prin contractul de comodat din 18.03.2014, în vederea înregistrării în Registrul Comerțului a persoanei fizice autorizate Ionescu Mălăncuș Marius, Rebega Laurențiu a pus la dispoziție gratuit casa de vacanță proprietate personală din Brebu și i-a solicitat unui intermediar să efectueze formalitățile necesare la Oficiul Registrul Comerțului Prahova pentru înregistrarea în data de 21 martie 2014 a respectivului PFA.

În perioada aprilie-august 2014, inculpatul Rebega Laurențiu l-a determinat prin dispoziții repetate pe Ionescu Mălăncuș Marius să schimbe ilicit destinația sumei de 97.128 lei din fondurile europene nerambursabile virate în data de 02 mai 2014 în contul P.F.A. astfel:
– în perioada 02-25 mai 2014, i-a solicitat în mod repetat să retragă din contul P.F.A. și să îi remită suma totală de 83.000 de lei, pe care Rebega Laurențiu a folosit-o pentru finanțarea campaniei pentru alegerile europarlamentare din 25 mai 2014;
– în zilele de 15 și 18 iulie 2014, prin intermediar, respectiv personal, a retras din contul P.F.A., folosind cardul remis de deținătorul scriptic al PFA – presupusul apicultor, 10.000 de lei, respectiv 4.000 de lei;
– în data de 26 august 2014, i-a cerut lui Ionescu Mălăncuș Marius să îi achite cu cardul P.F.A. o factură de telecomunicații în valoare de 128 de lei pentru un imobil pe care îl deținea în București.

În zilele de 13.01.2015, 16.01.2015 și 23.04.2015, în scopul obținerii celei de-a doua tranșe de finanțare în valoare de 16.000 de euro și pentru a evita descoperirea fraudei, Rebega Laurențiu i-a remis presupusului apicultor, prin intermediar și personal, suma totală de 17.000 de euro, pentru a-i returna în contul P.F.A.

2. Infracțiunile comise în legătură cu contractul din 12.07.2012 între FAXIROM INTERNAȚIONAL S.R.L. și MINISTERUL EDUCAȚIEI, finanțat prin Programul Operațional Dezvoltarea Capacității Administrative (PODCA)

La data de 07 mai 2012, s-a lansat o cerere de oferte pentru adjudecarea unui contract de consultanță în valoare de 63.568 lei, bugetat cu fonduri europene în cadrul unui proiect derulat de Ministerul Educației Naționale. Inculpata Popa Roxana Gabriela l-a cooptat pe Rebega Laurențiu, asociat unic și administrator la FAXIROM INTERNATIONAL SRL pentru a participa la o procedură de atribuire a contractului de consultanță. FAXIROM INTERNAȚIONAL SRL era o firmă de apartament, fără activitate, dotări sau angajați, pe care inculpatul Rebega Laurențiu a folosit-o în perioada 2012-2014 pentru obținerea frauduloasă a unor sume de bani din contracte finanțate cu fonduri UE, bani pe care ulterior, în proporție majoritară, îi transfera adevăraților beneficiari, sub justificări fictive.

La data de 31 mai 2012, inculpatul Rebega Laurențiu, în calitate de administrator al FAXIROM INTERNAȚIONAL SRL, a semnat și prezentat reprezentanților Ministerului Educației documentele falsificate (oferta tehnică, curriculum vitae-uri și acte de studii ale unor experți pe care i-a prezentat ca fiind ”echipa” FAXIROM) care fuseseră întocmite din dispoziția inculpatei Popa Roxana Gabriela. Rebega Laurențiu știa că documentele falsificate vor fi folosite de autoritatea contractantă Ministerul Educației, prin managerul de proiect, ca documente justificative pentru cererea de plată a fondurilor UE în cadrul proiectului.

În data de 30 iunie 2012, Rebega Laurențiu a fost ales vicepreședinte al Consiliului județean Prahova și, pentru a masca situația de incompatibilitate generată de prevederile Legii nr. 161/2003, la începutul lunii iulie 2012, l-a împuternicit administrator al firmei pe un fost subordonat în firme cu specific agricol la care Rebega Laurențiu lucrase anterior, însă Rebega Laurențiu a rămas unic împuternicit pe unicul contul bancar al FAXIROM INTERNAȚIONAL SRL.

În perioada 27 iulie 2012-23 septembrie 2013, Rebega Laurențiu l-a determinat pe administratorul împuternici să semneze în numele FAXIROM INTERNAȚIONAL SRL o serie de înscrisuri redactate de Popa Roxana Gabriela și angajații firmei conduse de aceasta, pentru a fi folosite la Ministerul Educației în vederea creării aparenței executării contractului menționat, între care: 2 rapoarte de activitate, un proces-verbal de recepție, 6 facturi fiscale.

În cadrul contractului de consultanță, FAXIROM INTERNAȚIONAL SRL, controlată de Rebega Laurențiu, a încasat pe nedrept, fără a presta vreun serviciu, suma de 68.448 lei (din care 85% fonduri europene).

Având în vedere că FAXIROM INTERNAȚIONAL SRL fusese doar o interfață folosită pentru a induce și menține în eroare Ministerul Educației Naționale, Popa Roxana și Rebega Laurențiu au căutat o modalitate de a scoate banii din FAXIROM în condiții care să nu prezinte suspiciuni. Astfel, din contul FAXIROM, inculpatul Rebega Laurențiu a transferat prin online banking în contul VISION GRUP CONSULTING MANAGEMENT SRL, firmă administrată de Popa Roxana, suma totală de 62.959 lei (32.240 lei în 11.01.2013 și 30.719 lei în 17.10.2013) și a disimulat natura circulației banilor sub pretextul plății unor facturi emise în baza unui contractului fictiv între FAXIROM și VISION GRUP CONSULTING MANAGEMENT SRL, având ca obiect consultanță pentru înființarea unui service auto, care nu a fost prestată în realitate. De asemenea, din suma obținută fraudulos de la Ministerul Educației, Rebega Laurențiu a retras în numerar din contul FAXIROM sumele de 2.500 lei (în 21.02.2013) și 1.500 lei (în 01.11.2013), disimulând retragerea banilor sub motivul fictiv al efectuării de plăți către diverse persoane juridice.

Prin efectuarea transferurilor bancare și retragerile de bani operate, Rebega Laurențiu a acționat ca administrator de fapt si beneficiar real al FAXIROM INTERNAȚIONAL SRL, deși în acea perioadă deținea și funcția de vicepreședinte al Consiliului județean Prahova, încălcând dispozițiile privind regimul incompatibilităților stabilit prin Legea nr. 161/2003.

3. Infracțiunile comise în legătură cu contractul din 28.08.2012 între FAXIROM INTERNAȚIONAL S.R.L. și Organizația Utilizatorilor de Apă pentru Irigații Perișoru

În data de 28 februarie 2012, în calitate de reprezentant legal al O.U.A.I. PERIȘORU S.P.P. 5, inculpatul Mihai Ion a încheiat cu Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit – denumită în prezent Agenția de Finanțare a Investițiilor Rurale (AFIR) – un contract cu finanțare nerambursabilă în cadrul Măsurii PNDR 125 în valoare de 997.869 euro, pentru proiectul „Modernizarea sistemului de irigații”. În cadrul finanțării a fost prevăzută și suma de 61.229 lei fără TVA, echivalent 14.095 euro pentru cheltuieli de consultanță.

În acest context, Mihai Ion a discutat cu inculpatul Rebega Laurențiu, coleg de partid și firmă, despre încheierea unui contract de consultanță. Rebega Laurențiu s-a ocupat de întocmirea contractului și i-a adus lui Mihai Ion două exemplare din contractul de prestări servicii de consultanță, înregistrat la 28 august 2012 între OUAI PERIȘORU SPP 5, în calitate de beneficiar, și FAXIROM INTERNAȚIONAL SRL în calitate de prestator, semnat de un administrator fictiv, controlat de Rebega Laurențiu.

Ulterior încheierii contractului, nu a existat nicio prestație din partea FAXIROM INTERNAȚIONAL SRL în executarea contractului de consultanță din 28.08.2012.

Pe baza folosirii de către inculpatul Mihai Ion a înscrisurilor false, cu ocazia depunerii cererii de plată în cadrul contractului de finanțare anterior menționat, A.F.I.R. a plătit O.U.A.I. PERIȘORU S.P.P.5, în data de 17.02.2014, suma de 75.919 lei, pentru decontarea cheltuielilor cu consultanța fictivă ”prestată” de FAXIROM INTERNAȚIONAL SRL.

Pentru a ascunde proveniența infracțională a sumei de 75.919 lei încasate de la O.U.A.I. Perișoru S.P.P.5 și a distribui produsul infracțional, inculpatul Rebega Laurențiu a efectuat 7 retrageri de numerar de câte 10.000 de lei (în datele de 30.01.2014; 3, 5, 6, 7 și 10.02.2014; 11.04.2014) de la mai multe agenții bancare din București și Prahova, disimulând circulația sumei sub pretextul fictiv ”plăți diverse către persoane juridice”.

Inculpații IONESCU MĂLĂNCUȘ MARIUS, ANTONIE VASILE, CHIVU CRISTINA și MIHAI ION au încheiat acorduri ca urmare a recunoașterii vinovăției.

Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Agenția Pentru Finanțarea Investițiilor Rurale s-au constituit părți civile. În cauză a fost instituit sechestrul asigurător și s-a propus instanței menținerea măsurii asupra bunurilor inculpatului REBEGA LAURENȚIU până la concurența sumei de 144.367 lei (reprezentând cumulul sumelor dobândite prin infracțiunile descrise la punctele 2 și 3) și asupra bunurilor inculpatei POPA ROXANA GABRIELA până la concurența sumei de 68.448 lei. Prejudiciul produs prin fapta descrisă la punctul 1 a fost recuperat integral.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


Abonați-vă GRATUIT la Agrointeligența - www.agrointel.ro!


Scrie un comentariu