• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • APIA AVERTIZEAZĂ: FERMIERII care DAU SUBVENȚIILE ÎNAPOI ÎN 2019!

    agrointeligenta.ro -

    Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) îi avertizează pe fermierii care cer subvențiile agricole! Depistarea și recuperarea sumelor necuvenite se va face și în Campania 2019 dacă agenția de plăți constată că fermierii nu au îndeplinit condițiile pentru banii europeni și naționali.

    Agrointeligenața-AGROINTEL.RO vă spune cum se face recuperarea sumelor necuvenite și care sunt greșelile ce trebuie evitate pentru a nu înapoia subvențiile agricole. Potrivit datelor transmise de APIA, articolul 63 (Plăţi necuvenite şi sancţiuni administrative) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 prevede: ”Dacă se constată că un beneficiar nu îndeplineşte criteriile de eligibilitate sau nu respectă angajamentele sau alte obligaţii legate de condiţiile pentru acordarea ajutorului sau sprijinului prevăzute de legislaţia agricolă sectorială, plata aferentă ajutorului nu se efectuează sau acesta se retrage în întregime sau parţial şi, după caz, drepturile la plată aferente menţionate la articolul 21 din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 nu se alocă, sau se retrag.”

    Recuperarea plăţilor necuvenite din Regulamentul (UE) nr. 809/2014 prevede:

    – În cazul efectuării unei plăţi necuvenite, beneficiarul rambursează suma respectivă împreună cu dobânda aferentă acesteia, dacă este cazul. Atenție! Dobânzile se calculează pentru perioada cuprinsă între termenul limită de plată pentru beneficiar, termen care este indicat în ordinul de recuperare şi care nu poate depăşi 60 de zile, şi data rambursării sau a deducerii. Rata dobânzii aplicabile se calculează în conformitate cu dreptul naţional, dar nu poate fi mai mică decât rata dobânzii aplicabile prevăzută de dispoziţiile naţionale pentru recuperarea sumelor necuvenite.

    Obligaţia de rambursare nu se aplică dacă plata a fost efectuată ca urmare a unei erori a autorităţii competente sau a unei alte autorităţi şi dacă eroarea nu ar fi putut fi depistată în mod rezonabil de beneficiar. Totuşi, în cazul în care eroarea este legată de date faptice pertinente pentru calculul plăţii în cauză, primul paragraf se aplică numai dacă decizia de recuperare nu a fost comunicată în termen de 12 luni de la efectuarea plăţii.

    Recuperarea sumelor se realizează şi în baza:
    – art. 63, alin. 1, 3 din Regulamentul CE nr. 1306/2013: Dacă se constată că un beneficiar nu îndeplineşte criteriile de eligibilitate sau nu respectă angajamentele sau alte obligaţii legate de condiţiile pentru acordarea ajutorului sau sprijinului prevăzute de legislaţia agricolă sectorială, plata aferentă ajutorului nu se efectuează sau acesta se retrage în întregime sau parţial şi, după caz, drepturile la plată aferente menţionate la art 21 din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 nu se alocă, sau se retrag. Fără a aduce atingere art. 54 alin. (3), cuantumurile, inclusiv dobânzile aferente şi drepturile la plată vizate de retragerea menţionată la alin (1) şi de sancţiunile menţionate la alin. (2) se recuperează”.

    – art. 35 alin. 4 din Regulamentul CE nr. 640/2014:
    -Sprijinul solicitat se refuză sau se retrage în întregime dacă nu sunt îndeplinite criteriile de eligibilitate.
    -Sprijinul solicitat se refuză sau se retrage în întregime sau parţial dacă nu sunt îndeplinite următoarele angajamente sau alte obligaţii:

    Atenție! Când decide proporţia în care refuză sau retrage sprijinul în urma neîndeplinirii angajamentelor sau a altor obligaţii APIA ţine seama de gravitatea, amploarea, durata şi repetarea neconformităţii legate de condiţiile pentru sprijin.

    În cazul angajamentelor sau plăţilor multianuale, retragerile bazate pe criteriile menţionate mai sus se aplică şi cuantumurilor deja plătite în anii anteriori pentru aceeaşi operaţiune. În cazul în care evaluarea de ansamblu bazată pe criteriile menţionate mai sus duce la constatarea unei
    neconformităţi grave, sprijinul nu se plăteşte sau se retrage în întregime. Totodată, beneficiarul este exclus de la aceeaşi măsură sau de la acelaşi tip de operaţiune pentru anul calendaristic în care se face constatarea şi pentru anul calendaristic următor.

    În cazul în care se stabileşte că beneficiarul a furnizat dovezi false pentru a primi sprijinul sau nu a furnizat informaţiile necesare din motive de neglijenţă, sprijinul se refuză sau se retrage în întregime. Totodată, beneficiarul este exclus de la aceeaşi măsură sau de la acelaşi tip de operaţiune pentru anul calendaristic în care se face constatarea şi pentru anul calendaristic următor.

    Reamintim care sunt schemele pe care le puteți cere în acest an la APIA, fie că depuneți pentru prima dată cererea unică de plată sau aveți experiența anilor trecuți:

    1. Schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS);
    2. Plata redistributivă
    3. Plata pentru practici agricole benefice pentru
    climă şi mediu;
    4. Plata pentru tinerii fermieri;
    5. Plata pentru micii fermieri;
    6. Ajutoare naţionale tranzitorii (ANT):
    ANT 1 – culturi în teren arabil;
    ANT 2 – in pentru fibră;
    ANT 3 – cânepă pentru fibră;
    ANT 4 – tutun;
    ANT 5 – hamei;
    ANT 6 – sfeclă de zahăr;
    ANTZ 7 – bovine-lapte;
    ANTZ 8 – bovine-carne;
    ANTZ 9 – ovine/caprine.

    7. Sprijinul cuplat pentru:
    7.1. Soia;
    7.2. Lucernă
    7.3. Mazăre boabe pentru industrializare;
    7.4. Fasole boabe pentru industrializare;
    7.5. Cânepă pentru ulei şi fibră;
    7.6. Orez;
    7.7. Sămânţă de cartof;
    7.8. Hamei;
    7.9. Sfeclă de zahăr;
    7.10. Tomate pentru industrializare cultivate în câmp;
    7.11. Castraveţi pentru industrializare cultivaţi în câmp;
    7.12. Legume cultivate în sere;
    7.13. Legume cultivate în solarii;
    7.14.Prune destinate industrializării
    7.15. Mere destinate industrializării
    7.16. Cireşe şi vişine destinate industrializării
    7.17. Caise şi zarzăre destinate industrializării
    7.18. Cartofi timpurii, semitimpurii şi de vară;
    7.19. Ovine;
    7.20. Caprine;
    7.21. Taurine din rase de carne şi metişii acestora;
    7.22. Vaci de lapte;
    7.23. Bivoliţe de lapte;
    7.24. Viermi de mătase.

    Și în Campania 2019, completarea declaraţiei de suprafaţă se realizează tot electronic, folosind aplicaţia IPA-Online la adresa: http://lpis.apia.org.ro/.

    Finalizarea şi închiderea cererii unice de plată în IPA-Online se face în prezenţa funcţionarului APIA responsabil cu primirea cererii unice de plată, după verificarea acesteia şi a mesajelor din controlul parcelelor digitizate şi corectarea eventualelor probleme semnalate de către sistemul informatic.

    Același principiu se aplică și pentru fermierii, crescători de animale, care vor completa Cererea unică de plată – declarație sector zootehnic, împreună cu funcționarul APIA, în aplicația dedicată sectorului zootehnic. Fermierii vor depune la APIA o singură Cerere Unică de Plată, chiar dacă aceştia deţin suprafeţe de teren în diferite localităţi sau judeţe!

    Cererile se depun la Centrele județene APIA în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mare de 50 hectare teren agricol şi la centrele locale în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mică sau egală cu 50 hectare teren agricol.

    Pentru a beneficia de sprijinul aferent schemelor de plată/ajutoarelor naţionale fermierii trebuie să depună anual, la APIA, Cererea Unică de Plată şi să îndeplinească condiţiile de eligibilitate conform legislaţiei comunitare şi naţionale în vigoare. În cazul Măsurilor 10 şi 11, fermierii trebuie să respecte şi cerinţele specifice pachetelor solicitate la plată şi cerinţele de bază conform Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020. Informații privind zonele eligibile pentru Măsura 10, Măsura 11 și Măsura 13 se regăsesc în PNDR 2014-2020, pe site-ul APIA, http://www.apia.org.ro/ro/materiale-de-informare și la Centrele județene/locale APIA.

    Precizăm că sunt eligibile la plată exploataţiile cu suprafaţa de cel puţin 1 (un) hectar, formate din parcele agricole cu suprafaţa de cel puţin 0,3 hectare. În cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole sau al arbuştilor fructiferi, suprafaţa minimă a parcelei trebuie să fie de cel puţin 0,1 hectare și/sau, după caz, să dețină un număr minim de animale. Pentru legumele cultivate în sere și solarii, suprafața minimă a exploatației trebuie să fie de de 0,3 ha, iar suprafața minimă a parcelelor de 0,03 ha, conform art.8 alin.(1) lit.c) din OUG nr.3/2015 cu modificările şi completările ulterioare.

    Pentru a beneficia de subvenţii, solicitanţii (indiferent că sunt persoane fizice sau juridice) trebuie să prezinte adeverinţa eliberată de către unităţile administrativ-teritoriale, conform înscrierilor din registrul agricol.

    Termenul limită pentru depunerea cererii unice din acest an este 15 mai 2019.


    Te-ar mai putea interesa

    Rabla pentru Tractoare bate pasul pe loc. Ce șanse mai sunt să se dea finanțările anul acesta Preț de vânzare la ovine. Cât costă o oaie la intrarea în iarnă Adrian Pintea – anunț de ultimă oră despre plata tranșei a doua din subvenția APIA

    Ultimele știri

    Patria Credit IFN – program de credite de până la 240.000 de lei pentru micii fermieri La ITC Seeds chiar găsiți hibridul sau soiul de care aveți nevoie Tăierea porcului fără asomare – pedepsită prin lege. Amenzile sunt uriașe!