Ştiri agricoleSubvenţii APIA 2019Viaţa la ţară

FERMIER CU PFA RADIAT: ”MI-AU SPUS LA APIA CĂ AM PIERDUT ȘI SUBVENȚIILE!”

Ion Octavian Zgîrdea este unul dintre fermierii al căror PFA a fost radiat începând cu 18 martie, atunci când s-a pus în aplicare reglementarea introdusă în urmă cu doi ani, prin Legea 182/2016, act normativ prin care se prevede că „PFA poate avea în obiectul de activitate cel mult 5 clase de activităţi prevăzute de codul CAEN”, iar „întreprinderea individuală poate avea în obiectul de activitate cel mult 10 clase de activităţi prevăzute de codul CAEN”. Începând de luna trecută, oricine nu s-a conformat noilor reguli a fost radiat. Pentru fermierul Zgîrdea din localitatea hunedoreană Rapoltu Mare, radierea s-a transformat într-un veritabil coșmar.

Citiți și: AI PFA SAU II? VERIFICĂ să nu fie pe LISTA RADIERILOR DIN 2019!

Până la această dată, adică 5 aprilie 2019, fermierul nu a primit niciun leu din subvențiile aferente anului trecut. Octavian Zgîrdea a fost în eșantionul de control așa că se resemnase că banii îi vor veni mai târziu, mai ales că funcționarii îi tot spuseseră că are probleme cu cererea. În ultimii doi ani a fost de nenumărate ori la APIA – fie să depună actele, fie pentru clarificări, însă niciodată, nimeni nu i-a spus ce necaz îl paște. Până când nenorocirea s-a întâmplat, la fel ca pentru mulți alți fermieri, pe 18 martie, când s-au radiat PFA-urile și II-urile care, conform noii legislații, au prea multe coduri CAEN sau angajați.

”Eu am fost la control clasic pe teren, iar dosarul meu a stat blocat pentru că la APIA Central nu le merg serverele. Iau subvenții din 2007, iar din 2010 am intrat pe PFA pentru că am avut proiect pe fonduri – 10.000 de euro, până în 2015 și am fost obligat să fac PFA. Am trecut totul pe PFA și la APIA. Am fost în fiecare an la control, exceptând anul trecut, în rest în fiecare an m-au controlat aleatoriu între ghilimele, că nu a fost deloc aleatoriu, tot timpul e cu dedicațieși asta e situația”, ni se destăinuie fermierul din județul Hunedoara.

A aflat de radierea PFA-ului de pe site-ul Agrointeligența

Pe data de 1 aprilie, pe site-ul Agrointeligența – AGROINTEL.RO, Octavian Zgîrdea a citit informarea APIA adresată fermierilor care au PFA sau II radiate. Mesjajul era unul clar: cine are peste 5 coduri CAEN și i s-a radiat PFA, are termen 15 zile pentru a-și salva subvențiile. A fost momentul în care fermierul și-a dat seama că se regăsește printre acești ghinioniști și a decis să meargă de urgență să rezolve situația.

”Am văzut articolul la dumneavostră, articolul cu comunicatul de la APIA, am mers marți, 2 aprilie, la Registrul Comerțului, unde mi-a spus că e radiată firma. Mi-a făcut o rezervare pe noul nume că m-au aburit să fac altă firmă și am făcut rezervare pe firmă, dar nu mai fac că nu mai trebuie. De acolo am plecat la APIA ca să discut cu directorul, dar directorul a lipsit. Miercuri – 3 aprilie, de dimineață m-am dus și am depus o cerere la ei, o sesizare și au zis că vine directorul până în ora 11, dar nu a venit deși am așteptat câteva ore. Am depus sesizare și la APIA Orăștie, la sediul zonal, unde depun eu cererea în fiecare an, și la Deva am depus sesizare. Am discutat cu domnul Marius Szabo (șef serviciu autorizări – APIA Hunedoara, n.r.), și el spune că nu pot să mai fac absolut nimic, că am pierdut banii, în jur de 9.000 de euro că aveam o grămadă de măsuri. Am crezut că m-a lovit ceva în cap când mi-a spus că am pierdut banii. A mai zis că nu pot face nimic până nu se decide la București și nu anunță domnul Pintea (directorul general al APIA – n.r). Nu mi se pare corect să muncești, să lucrezi la o firmă și să trebuiască să îți iei salariul, iar dacă ți-a expirat cardul și ti-ai făcut altul nu-ți mai dau banii. Mi se pare o aberație”, ne-a spus fermierul.

După discuția de la APIA, hunedoreanul a crezut că a găsit o soluție: a citit că dacă nu este emisă decizie de plată, se mai poate face transfer de exploatație. Așa că a mers din nou cu speranță la APIA. Acolo, aceelași răspuns: nu, nu vă mai plătim subvențiile.

Șeful din APIA care crede că un fermier nu-și merită subvenția

Ce l-a supărat cel mai mult pe fermier a fost că funcționarul Marius Szabo i-ar fi spus în față că nu merită subvenția: ”Dosarul meu a stat blocat că lor nu le merg serverele. Funcționarii APIA de la Deva care sunt mai de treabă ne încurajează și ne spun să nu ne lăsăm și să mergem mai departe. Și vine șeful de birou Marius Szabo și spune: ”Din punctul meu de vedere nu v-aș da niciun ban că nu meritați!”. Deci, noi care muncim, noi nu merităm. Încă o dată,  fix așa a zis: Nu meritați să intrați la plată pentru că firma dumneavoastră este radiată. Nu avem ce discuta pe tema asta. Depuneți-vă cerere pe persoană fizică pentru anul 2019”.

Culmea, un funcționar APIA, al cărui singur scop la birou este tocmai de a plăti subvențiile, consideră că un fermier NU MERITĂ să își primească banii din cauza unei chestiunii birocractice. Apropo, acest funcționar – care lucrează în condiții de birou, a încasat pe anul trecut un salariu mediu de 7.300 de lei pe lună – cam 1.500 de euro pe lună. Un salariu motivant, am spune noi, pentru a se da peste cap pentru ca un fermier – mic, mijlociu, mare, să își primească subvenția ce i se cuvine!

Speranța: un telefon de la București. În zadar! 

Ultima speranță a lui Octavian Zgîrdea a fost că va fi sunat de la București și să i se dea vestea bună că își va putea primi subvenția. Între timp, de pe miercuri pe joi, în mod miraculos, fermierul a aflat că cererea lui de plată a fost rezolvată. Adică închisă. Gata erori, gata întârzieri de la control. Încă un ghimpe pentru el: situația cererii lui s-a clarificat peste noapte, dar el tot nu își poate lua subvenția.

Cu ușile închise în nas, cu programări online pentru audiențe la care nu crede că va fi primit vreodată, Octavian Zgîrdea a luat deja legătura cu un avocat. În paralel, și-a promis că va face tot posibilul pentru ca o țară întreagă să afle cum a fost lăsat fără subvenții, cum sute de anjagați din APIA nu s-au catadicsit, în doi ani, să îl avertizeze că PFA-ul lui va fi radiat, cum nu l-a contactat nimeni când i s-au tăiat subvențiile și cum, acum, nimeni nu ridică un deget pentru a rezolva această situație aberantă.

Disperarea unui tată cu patru copii

”Nu am fost sunat de nicăieri, nici de la APIA, nici de la Registrul Comerțului, ca să fiu anunțat că am PFA-ul radiat. Și -am întrebat și la APIA în felul următor: “Dacă legea este din 2016, eu de câte ori am venit în timpul ăsta un funcționar nu putea să îmi spună?”. Și mi-au răspuns că nu este obligația lor. Dar noi, ca să plătim impozite este obligația noastră? Sunt numai incompetenți acolo, greșesc în fiecare an dosarul și am trecut cu vederea că am zis că te pui contra sistemului. Grija lor este să te controleze și să te facă să te lași. Cred că nu sunt singurul care mă confrunt cu situația asta și care zice “Bag picioarele în tot, vând tot”. Am patru copii, soția nu lucrează, eu lucrez la CFR și din asta trăim din munca pământului, am arendă de plătit la oameni, am de plătit sămânța, motorina. Interesează pe cineva? Nu interesează pe nimeni. Ce mă fac dacă la Agromediu, din cauza radierii PFA-ului, se trezesc funcționarii să îmi ceară și banii înapoi pentru anii anteriori, că am angajament multianual?! Le-am zis: dacă mâine îmi cereți banii? Mă bagați în faliment, vin și mă spânzur în fața Ministerului Agriculturii”, spune fermierul.

Dacă pentru cei de la APIA, o plată de 9.000 de euro pentru o fermă este un mizilic pentru care funcționarii nu consideră că merită să își bată capul, pentru fermierul Octavian Zgîrdea, pentru familia lui cu patru copii, acei bani sunt totul. Sunt calea de a ieși din datoriile făcute pentru a finaliza la timp lucrările agricole, sunt banii investiți într-o palmă de pământ cu care familia Zgîrdea își caută supraviețuirea.


Abonați-vă GRATUIT la Agrointeligența - www.agrointel.ro!


11 comentarii

  1. Fermierul din atricol este CFR-ist, am inteles, dar daca legea este din 2016, cum a citit acum in agrointeligenta de ce nu a citit si pana acum. Eu ma aflu in postura unuia care are controale de vreo 5 ani, si cu toate astea nu APIA trebuia sa ne comunice ca suntem sub incidenta legii ci cei de la Registrul Comertului, ar fi trebuit o notificare de la ei cu cel putin 6 luni inainte de termenul scadent. Eu m-am salvat in ultimul moment. Din cate am inteles la APIA se fac demersuri ca noile PFA – uri sa preia prin transfer obligatiile si beneficiile vechilor PFA-uri. Informatia o am de la funtionari din cadru APIA Dambovita. Nu stiu cum sunt in alte judete dar la noi relatia cu cei de la APIA este una foarte buna. Sper ca nu am suparat cu aceasta afirmatie pe cei nemultumiti.

  2. Va multumesc voua.in special acestei doamne extraordinare de la agrointeligenta care a avut curajul sa scrie acest articol si nu in ultimul rand celor care sunteti alaturi de mine si intradevar trebuie sa ne unim si sa mergem peste acesti domni care au salarii mari de pe urma noastra si nu raspund in fata legii atunci cand gresesc.va multumesc inca o data.tuturor .cu respect Zgirdea

  3. Niste oameni lipsiti de bun simt si foarte comozi,cel mai usor se taie subventia,nu se incearca remedierea problemelor,bine că ocupă un scaun foarte bine platit, niste salarii nesimțite pe care nu le pot justifica prin comportament. Să vă fie rusine domnilor de la APIA!

  4. Si mie mi au blocat intentionat tot dosarul dand vina pe tot agromediu respins dupa ce in noiembrie au fost mici probleme de suprafață și rezolvate. Nu am fost înștiințat nici de control in toamna nici ca am tot dosarul blocat. Hotilor o sa va dau in judecata daca nu îmi rezolvați dosarul pana in iunie !!!

  5. Revoltator; niste incompetenti decid asupra activitatii romanilor care au decis sa ramana in tara si sa-si faca un rost aici.Am trimis articolul guvernului Romaniei.

  6. eu ma aflu intr-0 alta situatie hilara.Am rezolvat pb pfa in decembrie si am fost trecut pe lista persoanelor radiate. Niste gunoaie ordinare.N-am primit nimic pana acum.N-am avut teledetectie, am avut doua anexe 17 b, clarificate in teren din octombrie si nimic. NU SE MAI POATE. ACESTI OAMENI ISI BAT JOC DE NOI. Am cumparat samanta la pret dublu, am pagubit animale pentru ca nu au fost furajate corespunzator, si ei dau din umeri. VINA NE APARTINE. TREBUIE SA NE ORGANIZAM SI SA-I ACUZAM IN PENAL PE ASTFEL DE CACATI CARE NU STIU NIMIC…DECAT SPAGA. PSD nu va mai primi votul meu si al apropiatilor NICIODATA.

    1. Ar trebui sa ne adunam cu toti , cei care suntem ,, tavaliti” de acesti ,, japcari” , sa mergem in audiențe la nenea Daea !

  7. In aceasta situatie ma aflu si eu si cred ca sunt mai multi la nivel național, iar cei de la APIA nu vor baga bani pe 2018 , ca firma a fost radiată in 2019 o ,,golaneala ” marca instituțiile statului ( registru comertului, apia , anaf ….).Eu cred ca fost facut expres acest lucru , ducând fermieri cu Pfa si II la control pentru a nu vira bani înainte de 18.03.2019 , așteptând radierea firmelor , pentru a sista bani către fermieri !!!

    1. Sa intoarca brazda peste voi.
      De ce trebuie mers cu miloaga?
      Asociati-va intr-o coperativa si angajati un avocat sa-i faca praf.
      E O VORBA VECHE ,,UNDE-I UNU NU-I PUTERE,UNDE-S (DOI) MULTI PUTEREA CRESTE!

Scrie un comentariu